Coincidențele Dragostei

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI

Am învățat să fiu bine când nimic nu era bine. Așa că nu mă mai aștept să fie totul perfect vreodată. Oamenii ca mine, pur și simplu profită de orice clipă de fericire ar putea găsi.

M-am rostogolit în pat, cearșaful înconjurându-se în jurul trupului meu și am zâmbit când i-am simțit mirosul în așternuturi. Miroseau a el.

Erau el. Iar eu îi inspiram aroma și o ascundeam în suflet.

Nu ne mai vedeam decât pe ascuns, așa trebuia să fie lucrurile pentru o perioadă, ca să fie bine și pentru el, și pentru mine, dar ne făcuserăm programul nostru.

Eu terminasem sesiunea fără restanțe.

El își păstra funcția cu orice preț.

Tomas și cu mine ne descurcam cu galeria.

Totul părea... aproape bine acum. Era doar o perioadă mai dificilă pentru Eduard, iar eu eram acolo să îl susțin, să îl ajut cum și el o făcuse.

Rămăsesem peste noapte la el în sâmbăta aceea, dar el nu era în pat când m-am trezit eu în toiul nopții. M-am ridicat în șezut și am zărit lumina aprinsă la bucătărie.

Am coborât din pat, punând pe mine un halat subțire, negru, de mătase. Eram complet dezbrăcată, și oricât de puțin cred că l-ar fi deranjat pe el să-i umblu astfel prin casă, preferam să mă acopăr măcar cu un halat.

M-am frecat somnoroasă la ochi, când l-am văzut stând pe colțarul din bucătărie, cu o țigară aprinsă și un pahar de whisky pe masă. Se uita pe geam.

— Ce faci aici? N-ai somn, iubire?

M-am apropiat și mi-a zâmbit, trăgându-mă spre el și sărutându-mă. Avea gust de țigară, ceea ce mi-a făcut poftă și mie de una, așa că i-am luat pachetul de pe masă și m-am auto-servit.

— Nu pot să dorm.

— Ești prea stresat, l-am apostrofat, așezându-mă de cealaltă parte, lângă el dar la distanță. Vrei să vorbești despre ceva?

Mi-a zâmbit și i-am deslușit o tristețe diferită în ochi.

— Sunt atât de norocos să te am, a pufnit. Și sper că știi că în ciuda faptului că nu îmi e permis să afișez relația noastră acum, o să putem, în curând. Trebuie doar... să mai rezolv câte ceva.

— Știu, am oftat.

Nu îi puteam cere să aleagă între mine și funcție, chiar dacă situația actuală mă deranja, deoarece nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu pusă între ciocan și nicovală. Cariera era un punct sensibil și important pentru amândoi.

— Lasă asta, i-am spus, acoperindu-i mâna cu a mea. Povestește-mi altceva. Copilăria, orice frumos vrei tu.

— În copilărie eram exclus din grupurile de copii, sincer, a râs. Am fost pus de mic să învăț pe rupte.

— Dar uite unde ai ajuns, am râs amândoi.

— La șaisprezece ani am început să fumez. La șaptesprezece m-am culcat prima dată cu o fată, o colegă de clasă care făcuse o pasiune pentru mine. Țin minte că i-am cumpărat bomboane când m-am dus la ea acasă, înainte să facem sex.

Am început să râd, iar fumul mi-a ieșit pe nas. Eduard a făcut mișto pe seama mea, și apoi eu am continuat.

— Nu pot să cred că i-ai cumpărat bomboane de ciocolată și nu flori.

A ridicat din umeri, jenat.

— Nu eram tocmai un gentilom experimentat ca acum, Adelina, ce vrei! Ciocolata s-a și topit în mare parte, fiindcă era toiul verii.

— Ei bine, oricum ar fi, am râs, ștergându-mi lacrimile, a fost norocoasă.

— La tine?

Am tresărit. Dar nu la fel de tare ca înainte.

— După ce am fost violată la unsprezece ani, am urât orice avea legătură cu sexul. Tu ești primul băiat cu care o fac conștient, fiindcă vreau și de plăcere. Mulțumesc pentru asta!

L-am luat de mână și el m-a tras cu capul în poala lui. Nu știu cum, dar orice discuție aveam, ajungea inevitabil în punctul profund, sensibil, sufletesc și complicat.

Stăteam în bucătărie, la miezul nopții, semi dezbrăcați și eu cu capul în poala lui, fumând. Picioarele îmi erau dezgolite de halatul scurt iar mâna lui profita de ocazie, mângâindu-le. Fumam și vorbeam vrute și nevrute, fără să plânge, doar râzând. Orice tristețe era atât de frumoasă cu el, încât mă copleșea!

— Știi, cred că anul acesta va fi frumos, i-am mărturisit eu la un moment dat.

— E primul nostru an împreună, a consimțit și el.

— Și nu ultimul, am râs. Ai funcția ta, am galeria mea...

— Apropo de galerie, a rostit, luând o înghițitură din lichidul chihlimbariu. Ce mai face Tomas?

Inima mi-a stat în loc o clipă.

— De ce întrebi?

— Doar de curiozitate, a ridicat din umeri. Camerele de pe verandă nu aveau sonor, dar discuția voastră de săptămâna trecută la expoziție a părut intensă.

Am închis ochii. Preț de o secundă, m-am gândit la ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi și ascultat discuția... Fiorii m-au trecut pe spate. Mi-ar fi eșuat tot planul.

— Eduard... Povestea dintre mine și Tomas este veche și complicată. Doar... Ai încredere în mine, bine?

— Poți să îmi povestești? a întrebat cu sprâncenele încruntate.

— A fost primul în care am avut încredere aici, a fost primul care a stat cu mine în noaptea în care am aflat că bunicul murise. Și s-a îndrăgostit de mine și eu nu. Simplu.

Era un adevăr... parțial.

Dar ce mai contează o minciună când te scalzi în ele?

M-am ridicat din poala lui și am înghițit în sec, dându-i lui țigara mea pe jumătate fumată.

— Doar crede-mă, i-am zâmbit forțat. Mă descurc.

Eduard nu a mai spus nimic, iar eu m-am ridicat, luând un pahar să îmi torn suc.

Nu puteam să nu mă întreb...

Oare chiar aveam să mă descurc?