Coincidențele Dragostei

CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI TREI

Spuneți-mi un cuvânt mai urât pentru studenți decât sesiune.

Nu, așa e, nu aveți cum. Acesta este cel mai de coșmar cuvânt.

Am tras aer în piept și apoi am căscat, uitându-mă bulversată printre foi și notițe. Eram în mijlocul patului, având toată materia pe care trebuia să o rețin miraculos în jurul meu, și mai puțin de douăzeci și patru de ore până la examenul de mâine.

Cafeaua era practic singura care reușea să mă mai țină în viață.

Am schimbat rezerva stiloului și am apucat o altă carte, începând să subliniez pe ea odată ce citeam. Unde pui că, de data aceasta, sesiunea nu mai era singura care să mă streseze. Nu, pentru că mai erau doar două săptămâni și împreună cu Tomas dădeam drumul galeriei.

Prin urmare, săracul meu creier uman era supra-încărcat.

O auzeam pe Ana gătind la bucătărie, dar nu mă interesa. Singurul motiv pentru care era acolo era pentru că insistase să vină să îmi gătească cât timp Marcus era plecat. Avea de-a face și cu faptul că nu am mai mâncat ceva consistent de ceva vreme.

Eu când învăț, singurul lucru pe care îl ingurgitez sunt literele.

— Lola, încă cinci examene, am spus serioasă, privind mina curioasă a cățelușei mele. O putem face, fetițo!

M-am întins să apuc manualul de istoria artei, însă soneria telefonului m-a întrerupt.

— Da, Tomas?

În timp ce țineam telefonul între ureche și umăr, continuam să dau paginile în manual. Mama ei de Renaștere, unde era?

— Păpușă, este totul gata. O să îți trimit poze după.

— Cum gata? De acum?

Simțeam cum mă lua transpirația. Timpul începea să își bată joc de mine.

— Mai sunt doar câteva acte și avize de primit și semnat, dar da, în principiu este totul gata. Pe 23 ianuarie, păpușă, începe distracția.

Am luat o gură de aer și un zâmbet involuntar mi s-a strecurat pe buze. O pace ciudată a pus stăpânire pe mine și am uitat complet de cartea de istorie, de timpul ce mă presa, de toate.

Urma să înceapă distracția. Să am galeria mea...

— Mersi că m-ai anunțat, Tomas, i-am spus înainte să închid telefonul.

L-am aruncat pe pat și am luat-o la fugă până la bucătărie.

— Ana! aproape că am țipat. Pe 23 ianuarie începe totul! Începe o nouă viață, o nouă... Ah, anul acesta va fi minunat, cu adevărat minunat!

Eram așa de entuziasmată, încât abia am sesizat zâmbetul pe jumătate forțat al Anei, care s-a întors cu grabă asupra cuptorului.

— Mă bucur pentru tine, Adelina, a spus, adăugând ceva în tavă. Sper doar să nu se întâmple ceva rău... Am un sentiment, am această presimțire că toată afacerea este greșită.

Era atât de îngrijorată, îi puteam simți teama în voce și îi puteam citii ochii obosiți. Era ca o mamă ce își ține copilul la sân și nu vrea să îi mai dea drumul.

Am făcut un pas spre ea și am atins-o pe mână.

— Ana, sunt bine! Ai încredere în mine, știu ce fac. De data asta, nimeni nu va avea de pierdut, nimeni nu va fi rănit...

— Da, în fine! a strigat, îndepărtându-se de mine și atingerea mea. Dar tot nu pot să înțeleg cum.

— Cum ce?

— Cum poți să treci peste ce a făcut! A încercat să te violeze! După ce ai avut încredere în el și l-ai considerat prieten, frate, a încercat să te violeze. Și amândouă știm că ar fi făcut-o dacă nu ar fi venit Seba la fix.

Am închis ochii și am zâmbit.

— Cam prea frumoasă coincidență că a venit la fix, nu crezi?

M-am întors pe călcâie și am încercat să îmi reglez respirația. Nu ar fi trebuit să spun ceea ce tocmai spusese, dar cuvintele îmi stăteau pe buze, îmi stătuseră încă din ziua aceea, rugându-mă, implorându-mă să le las afară. Acum țâșniseră pur și simplu.

— Poftim? Ce Dumnezeu vrei să insinuezi cu asta?

Acum, Ana încerca să se apropie de mine, luându-mă de mână și întorcându-mă spre ea.

Am privit-o fix în ochi, am făcut contact vizual și am comunicat jumătate de adevăr prin acea privire. Nu aveam de gând să îi spun nimic, pentru că în primul rând eu aș fi avut de pierdut dacă afla.

Dar trebuia să priceapă odată pentru totdeauna că trebuia să fac ce îmi ceruse obsedatul acela atunci. Nu îmi mai era frică de el și aveam un plan.

Normal că aș fi preferat să nu fiu nevoită, să pot duce o viață liniștită și normală, dar din păcate nu toți reușim asta.

Cuptorul a scos un sunet, anunțând că orice se prepara înăuntru era gata.

— E gata masa, i-am spus lui Ana, îndepărtându-mă de ea cu o privire de gheață.