Coincidențele Dragostei

CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI

„Cum ați descrie în câteva cuvinte ce s-a întâmplat?"

Câteva cuvinte sunt prea puține. Mereu te marchează, nu contează de câte ori s-a întâmplat, și dacă ar fi posibil aș prefera să nu răspund unor întrebări lipsite de sens. Oribil a fost. Și orice femeie ar putea confirma.

„Mă scuzați, aveți perfectă dreptate. S-au auzit vorbe cum că originile dumneavoastră nu ar fi de aici. Are religia vreo legătură cu modul în care musulmanii tratează femeile?"

Bineînțeles că are. Mereu va avea. Citiți în întregime Coranul dacă aveți curiozități – vă promit că nu sunt atee, sunt doar un pic mai sceptică anumitor idei. Nu sunt sigură în ce cred. Bunicul meu era creștin ortodox, iar restul familiei mele, musulmani.

„De câte ori ați mai trecut prin experiențe de genul acesteia?"

Trei. Prima dată la unsprezece ani.

„Ce sfat i-ați da versiunii dumneavoastră din trecut?"

Să nu renunțe. Într-o zi va deveni femeia care va salva alte femei. Trebuie să reziste pentru acele femei, fiindcă nu merită să treacă prin ce a trecut și ea?

„Sunteți fericită acum?"

Da.

„Chiar dacă nu mai aveți familie, chiar dacă ați fost recent supusă unei mari suferințe, la o vârstă atât de fragedă?"

Da. Când treci prin iad, vedeți dumneavoastră... focul nu te mai distruge.

I-am zâmbit și am încheiat interviul. Și astfel, toți au aflat povestea mea, și în curând, toți aveau să își amintească des numele meu.

*

Mă întindeam în pat, printre cearșafuri, trăgând de somn pentru a-l prelungi cât mai puteam. Soarele se întrezărea prin perdeaua subțire a dormitorului, dar alarma nu contenea din sunat.

Iar eu îmi înfundam tot mai tare capul între perne pentru a o ignora. Uram tot ce era legat de trezitul cu noaptea în cap.

— Haide, somnoroaso! a râs Eduard, oprind alarma.

— Nu vreau să merg niciunde și nici să fac ceva, am icnit, trăgând pilota mai sus.

— Hei, nu e voie!

Fără să mă avertizeze, s-a tolănit în pat lângă mine, îmbrățișându-mă cu tot cu pilota ce mă înconjura ca o a doua haină.

— Ți-am gătit. Am naibii gătit. Deci ai face bine să îți ridici fundul acesta apetisant din pat, să faci duș, să iei haine de directoare, să mănânci și să faci pe șefa cât e ziua de lungă. Ce zici de asta?

Am clătinat din cap, înăbușindu-mi un râset.

— Nu vrei? a părut surprins. Atunci avem o mică problemă...

A ridicat pilota suficient cât să se strecoare sub ea, deasupra mea, oferindu-mi unul din acele zâmbete malefice ce îl caracterizau atât de bine.

— Mie îmi este puțin foame.

Am râs când a început să mă sărute pe burtă, deasupra tricoului, barba lui gâdilându-mă teribil.

— Stop, am strigat printre râsete, simțind cum îmi dădeau lacrimile de la râs.

Dar el nu s-a oprit, ci și-a coborât buzele din ce în ce mai jos, șovăind când a ajuns în dreptul lenjeriei intime.

Nu am crezut că aveam să îl las să continue. În acel moment, eram sigură că îi voi spune să dea înapoi, să se oprească.

Dar dintr-un motiv sau altul, nu simțeam nevoia de a o face. Voiam să îl simt. Nu îmi era frică de el. Pentru că în el aveam încredere. El nu era nimic asemănător celorlalți bărbați. El era el, și era altceva. Era diferit.

Și atunci i-am zâmbit.

Mi-a tras de marginea lenjeriei, până când a îndepărtat-o cu totul. Buzele sale m-au mângâiat încet, iar eu am învățat să nu mă tem de conexiunea aceea. Să nu mă mai sperie sexul. Pentru că mă temusem suficient.

Iar Eduard m-a învățat să iubesc până și acea parte a vieții pe care crezusem că aveam să o urăsc pentru totdeauna.

— Eduard, am strigat, dar nu din neplăcere.

— Shh, mi-a șoptit, dar nu din violență.

El a fost bărbatul ce m-a făcut să renasc.

Încă mă gândesc cât de urâtă ar fi fost viața mea dacă nu l-aș fi întâlnit – pe scurt, ar fi fost seacă.

Mi-am răsfirat degetele prin părul lui închis, și am cedat cu totul. Era prea târziu, oricum.

Eram a lui.

Și îmi plăcea să îi aparțin cuiva.