Coincidențele Dragostei

CAPITOLUL UNU

M-am prins cu mâinile de balustradă, continuând să alerg pe scări. Fugeam în biblioteca bunicului, ținând cu greu în brațe câteva păpuși și un set de ceai. Plănuiam să le organizez păpușilor mele un picnic frumos cu ceai în bibliotecă.

Eram singură în casă. Așa credeam cel puțin. Tati era cu bunicul plecat în oraș, cu treabă, iar bunica, mătușa și mama găteau în bucătăria noastră. Deci casa bunicului ar fi trebuit să fie goală, din câte știam eu.

Iar eu mă furișam în bibliotecă, din nou. Nu era ca și când nu aș fi avut voie să stau acolo, doar că mama ținea morțiș ca eu să petrec mai mult timp în aer curat și soare. Îi spusesem că voi face întocmai, că voi fi în grădina din spate.

Dar, nici chiar la trei ani, nu era o persoană pe acel pământ care să se poată pune cu spritul meu rebel.

Ajungând în dreptul ușii masive, maro, am lăsat pe podea lucrurile ce îmi țineau brațele ocupate, ridicându-mă pe vârfuri și împingând cu putere în ușă. Cârlionții șateni mi-au intrat în ochi de la efort, dar i-am îndepărtat cu palma.

Odată ce am deschis ușa, am intrat cu tot cu jucării, închizându-o după mine. Rochia roz, cu mâneci scurte și lungă până la genunchi, îmi părea prea groasă pentru canicula din toiul luniilor de vară, dar contam pe faptul că în acea încăpere, mai ferită de soare, mă puteeam juca și bucura de un strop de răcoare în același timp.

Am privit de jur împrejur la toate cărțile acelea pe care încă nu le puteam citi. Mă deprinsesem cu scrisul, vorbitul, și cititul pe cutiile de mâncare în arabă, dar cu cărțile lucrurile stăteau complet diferit.

Îmi spusese bunicul că avea să mă învețe să scriu și să citesc atât în arabă, cât și în română, însă eram prea mică la doar trei ani pentru a mă supune unor asemenea lecții de atunci. Îmi spusese să mai aștept un pic.

Abia așteptam să pot devora cărțiile! Abia așteptam să fiu suficient de mare pentru a înțelege cărțile. Sau pentru a merge în oraș oriunde și oricând, pentru a mă plimba prin sat și a mă trezi la ce oră pofteam, a face ce voiam.

Mă aștepta o viață amuzantă când aveam să cresc mare.

Și gândind astfel, mi-am adunat jucăriile într-un colț de lângă rafturile nesfârșite cu cărți, și m-am așezat pe jos.

Mi-am aranjat păpușiile, punându-le să stea în fund, una lângă alta. Erau patru, fiecare cu coafuri și haine diferite. Le-am pregătit ceai imaginar și le-am creat drame și povești imaginare.

Ore bune, până când a sosit vremea prânzului și am fost chemată, dar și certată fiindcă nu am stat suficient în soare.

Dar până atunci m-am jucat cu păpușiile mele și cu setul de ceai, în biblioteca împânzită cu cărți.

Mă simțeam atât de bine, pierzându-mă în lumea fantastică a unor păpuși ce păreau atât de umane pentru mine.

Pe una o botezasem Melisa, pe alta Atena, iar pe celelalte două, care erau mamă și fiică, le numisem Nura și Adelina.

Numele meu și al mamei mele.

M-am bosumflat când a trebuit să merg la masă. Voiam să fiu mare, să nu trebuiască să merg la masă când mi se spunea, să pot face ce, când și cum voiam.

Eram atât de liberă la trei ani, și totuși așteptam libertatea ca pe pâine.

Neștiind că acelea erau ultimele momente în care o mai aveam.