Ar fi trebuit să vorbesc cu el? Poate. Dar am preferat să păstrez tăcerea pe tot parcursul drumului, până când am ajuns la apartamentul lui.
A încercat să vorbească cu mine, să mă sărute, dar m-am tras și am mers direct în bucătărie. Am mers în bucătărie, crezând că va veni după mine și că va încerca să repare situația. Își dăduse, trebuia să își fi dat seama că mă simțisem ca naiba noaptea aceea!
Dar, în loc să îi simt prezența în spate, am auzit apa de la duș curgând.
— Grozav, am înjurat printre dinți, aprinzându-mi o țigară.
Încă purtam rochia neagră, cumpărată de el, dar ceva se schimbase.
— Nu te duce acolo, nu te duce acolo! am șoptit, așezându-mă pe scaun, lângă fereastră.
Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji, și am tras din țigară, înecându-mă cumplit cu fumul. Îmi reveniseră toate acele amintiri îngrozitoare.
O vedeam pe mama la podea.
Mă vedeam fugind la bunicul, să îi spun că tata iar a lovit-o pe mama.
O vedeam pe mătușa redusă la tăcere de o singură privire a unchiului.
Nu îmi plăcuse seara aceea. Mă simțisem lipsită de putere, mă simțisem o copilă care nu avea habar de ce se întâmpla în jurul ei, și mai presus de toate, simțisem că puteam pierde totul în orice clipă.
Iar când Eduard inventase scuza cu antibioticele... Poate că pentru alte femei nu este atât de importantă integritatea ca pentru mine, poate că sunt unele care acceptă prefăcătoria. Dar eu trăisem vreme de optsprezece ani în prefăcătorie.
Într-o lume în care femeile erau nulități. Mentalități proaste ce cuprinseseră bărbații de pretutindeni. Avusesem o copilărie unde am fost înconjurată de femei pe al căror exemplu nu voiam să îl urmez.
Pentru că și mama mea meritase mai mult. Și mătușa mea. Toate femeile din acel sat uitat de lume au meritat mereu mai mult.
Atât de tare mă zguduia plânsul, încât nici nu am simțit când mucul țigării s-a scuturat, arzându-mă pe mână.
— Fir-ar! am izbucnit, lingându-mi buzele și încercând să îmi reglez respirația.
Auzeam pași apropiindu-se de bucătărie și ultimul lucru pe care mi-l doream era ca Eduard să mă vadă plângând. Să mă vadă slabă.
M-am ridicat în picioare, întorcându-mă spre fereastră, cu spatele la ușă.
— Ade?
Nu i-am răspuns. Mi-am înfipt dinții în buză și am închis ochii, străduindu-mă din răsputeri să nu izbucnesc în plâns mai tare.
— Adelina, a repetat, apropiindu-se de mine.
Când m-a atins pe umărul gol am tresărit, întorcându-mă și aproape că sărind departe de el.
— Nu mă atinge!
Eram nervoasă.
Eram tristă.
Eram supărată.
Eram înapoi în trecut.
— Nu te comporta de parcă nu s-a întâmplat nimic.
A închis ochii și a lăsat mâna pe lângă corp. Purta doar pantaloni gri de trening, pieptul lucrat fiind încă umed după duș. Și din păr îi picurau picături de apă.
CITEȘTI
Coincidențele Dragostei
Roman d'amourAdelina a crezut că a pierdut totul cu un an în urmă. Când a fost forțată să uite tot ceea ce se numea familie, cunoscut și „acasă", pentru a încerca să viseze, așa cum îi promisese bunicului. A venit în România, sperând și cerșind liniște. Dar viaț...
