Coincidențele Dragostei

Adelina a crezut că a pierdut totul cu un an în urmă. Când a fost forțată să uite tot ceea ce se numea familie, cunoscut și „acasă", pentru a încerca să viseze, așa cum îi promisese bunicului. A venit în România, sperând și cerșind liniște. Dar viața ei plină de pete de culoare nu putea fi nicicum liniștită, nu atunci când o scrisoare primită de acasă o răvășește. Nu atunci când ea nu trăia, ci se prefăcea. Se străduia. A zâmbi nu înseamnă a fi fericit, iar artiștii nu au mari șanse la fericire, conform spuselor.
Studentă în anul doi la facultate, aceasta nu are speranțe sau visuri mărețe. Vrea doar să supraviețuiască. Eduard, însă, este un băiat pe al cărui nume nici nu îl aflase, o enigmă care devenise pasionat de enigma ei. Care ar fi vrut să o descoasă, să îi promită fericirea.
Adelina nu mai credea în fericire. Dar nici Eduard nu o mai făcea.
Însă când încep să fie fericiți, ca de obicei, lucrurile se distrug. Trei ani plini de evenimente tumultuoase, trei ani care aveau să își lase amprenta asupra protagoniștilor. Trei ani care nu aveau să poată fi schimbați, trei ani în care o artistă suferindă va încerca să se salveze, chiar și cu prețul rănirii celui pe care inima ei îl alesese. Și, Doamne, cât avea să îl mai rănească!
Pentru că i-a spus lui Eduard să nu o iubească, însă el a vrut să îi demonstreze că va face întocmai invers.
Dar poți iubi oare un om în prezent fără să speri la un viitor, urmărit fiind de trecutul acestuia?