Alexander

Capitolul I

        Unde dracu' mi-am pus bricheta? Cred că aș avea o colecție frumoasă dacă aș găsi toate brichetele pierdute. Cu țigara între buze, îmi băgam mâinile prin buzunarele hainelor, pentru a găsi blestemata aia de brichetă. Am găsit-o în interiorul gecii de piele și mi-am aprins porția de boală la pachet, trăgând cu sete și relaxându-mă totodată. Eram dependent de ele, îmi recunoșteam în gând, dar nici că îmi păsa.

        M-am îndreptat spre mașină, pe strada pustie, înjurând de toți sfinții când am ajuns în dreptul ei. Am lăsat-o ieri aici, dar astăzi am fost nevoit să o recuperez, în cele din urmă. Uram mașina asta. Tatei i s-a părut extrem de amuzant să îmi ofere la optsprezece ani un golf patru. Golf patru! Ce pula mea? Am văzut babe în cadru mai rapide decât tigaia asta! Să mai spun că mă ia cu greață de fiecare dată când mă urc la bord?

        Toți din familia mea conduc mașini care îți iau ochii! De la BMW la Audi, nu ți-e rușine cu nici una. Dar eu, ultimul fraier din familia Sima, conduc Volkswagenul ăsta amărât! Tata tot spunea că ei au muncit pentru a merita astfel de bolizi și așa mai departe. Și eu muncesc, dar nu la firma lui și nu cum își imaginează el. Job-ul meu? Descarc marfă în depozite, știe el. Ce se află în depozite? Teoretic, mobilier. Practic, piese auto ilegale, folosite doar de mașinile de curse, dar vândute de noi iubitorilor de adrenalină. Și cum să nu iubești viteza?

        Aș iubi-o și eu așa cum se cuvine, dacă nu aș fi nevoit să conduc cutia asta de chibrituri. Mi-am dat ochii peste cap și am urcat în tentativa de mașină, îndreptându-mă cu un zgomot specific spre casă.

       — Am ajuns! Am strigat din hol, ținând cont că mama deja mă sunase pe drum. În schimb, în sufragerie, tata mă privea pe sub sprâncene, cu niște dosare în jurul lui.

       — Cum merge mașina? Întrebă el și parcă îi simțeam zâmbetul de nemernic bătrân în voce.

       — Zboară pe șosele ca o zână în călduri, am zâmbit dulce.

       — Să înțeleg că nu îți place?

       — Aș prefera să merg cu tramvaiul. Asta îți răspunde la întrebare? M-am trântit pe canapea, oftând.

       — Ai căldură și îți mută fundul unde vrei, ridică el din umeri.

       — Ai fi un bun consultant de vânzări! Poate te plătesc cei de la Volkswagen să le faci reclamă, am căscat.

       — Marș, mârâi el, uitându-se urât la mine.

       — Și eu te iubesc, bătrâne, am spus și înainte să deschidă enervat din nou gura, mama intră și ea în cameră, zâmbind la vederea mea.

       — Alex, dragule, du-te și mănâncă ceva. Era deja târziu și nu te-am mai așteptat.

       — Ce ai făcut bun? Am întrebat-o, mergând lângă ea și pupând-o pe obraz, dându-i o șuviță de păr blond care ieșise din coc, după ureche.

       — Paste, zâmbi și mereu părea mai tânără când făcea asta.

       — Merg să mă îndop, am spus, îndreptându-mă deja spre bucătărie.

        — Cum stai cu facultatea? Vocea tatei mă opri și m-am întors spre el, confuz.

       — Ce facultate? Am ridicat din sprâncene.

       — Ce..., mă privi tata tâmp.

       — Cum?

       — Alexander! Tună el în așa hal, încât memoria mi-a revenit instant.