Alexander

Capitolul I

Alexander

        Sufeream în fiecare minut al zilei, cu fiecare fibră, cu fiecare mușchi. Cine căcat știa că durerea asta poate fi atât de reală? Că se poate transforma în durere fizică? Încercam să înțeleg, dar neuronii mei se băteau cap în cap! Ok, e vorba de fratele ei, e dureros, e pula mea, dar totuși, era un dependent care le-a făcut numai probleme! Nici eu nu am fost pe deplin sincer cu ea, dar m-am schimbat, ea m-a schimbat în bine și e imposibil să nu fi observat asta! Iar felul în care mi s-a dăruit în noaptea aceea, pielea ei printre așternuturile mele, limba mea peste tot corpul ei... Dumnezeule, deja aveam o erecție!

        Am închis ochii, lăsându-mi capul pe spate peste tapițeria cândva portocalie a unui fotoliu murdar și cred că am adormit, pentru că am auzit vocea cunoscută a lui Panda întrebând lejer:

       — A murit?

       — A avut niște zile grele, răspunse Stalin, oftând.

        M-am încruntat. Nu voiam să mă trezesc, dar idioții ăștia tot vorbeau în jurul meu.

       — Vrei să trag un foc în aer? Întrebă Panda cu un ton al vocii la fel de egal, iar eu am ridicat o sprânceană, deschizând un ochi.

       — Stai cuminte, Păndiță, am mormăit.

       — Bun, te-ai trezit! Își lovi palmele, frecându-le una de cealaltă și abia acum observam în ce era îmbrăcat. Un trening roz bombon îi scotea în evidență toate formele... bombate. Sus, avem treabă!

       — Dormeam, am subliniat cuvântul. Orice ar fi, n-am chef.

       — Cred că ar trebui să asculți ce are de spus, spuse Stalin grav și mi-am dat ochii peste cap, ridicându-mă puțin și deschizând ochii de-a binelea.

       — Aud.

       — Pilotul care conducea BMW-ul a fost găsit mort, într-o cameră de hotel, vorbi Panda. Supradoză cred, naiba știe. Ideea e că am rămas fără șofer. Mașina asta a pierdut deja de două ori, prima dată pentru a nu da de bănuit, iar a doua pentru că drogatul ăla a venit injectat la cursă. A treia oară își pierde reputația, nimeni nu va mai paria pe el.

       — Îmi pare rău să aud asta, dar ce legătură are cu mine?

       — Avem nevoie de un șofer, repetă el, de parcă aș fi un idiot care nu înțelege alți oameni și aici m-am blocat puțin.

       — Eu?

       — Cine altcineva cunoaște mai bine mașina aia decât tine, Alex? Zâmbi Stalin. Și la câte nebunii ai făcut cu mașinile de orice fel, te descurci tu cu o cursă amărâtă.

       — Aia era pe vremea când testam eu piesele puse pe mașini, mi-am frecat ochii cu buricele degetelor.

       — Hai și testează BMW-ul, ridică grasul din umeri.

       — Nu știu ce să spun, am dat din cap. Nu e atât de ușor.

       — Am nevoie de tine, băiete. Toți avem de pierdut din afacerea asta.

        L-am privit lung, apoi mi-am întors privirea către Stalin, care îmi făcu un semn echivalent cu: "e alegerea ta".

       — O singură dată, am spus serios și Panda rânji, întinzându-mi mâna pentru a mă ajută să mă ridic.

       — Așa te vreau! Râse.

       — Deci, când se ține următoarea cursă?

        Panda făcu un schimb de priviri cu Stalin, iar ambii mi-au întors spatele și au luat-o în direcții diferite, în timp ce pufoșenia strigă în urma lui:

       — Mâine!

        Am privit ca un prost un urma lui, creierul meu începând să dea erori.

       — Stai, ce?

***

        Ce coincidență de rahat! Tocmai când se împlinea o lună de la despărțire, eu mergeam într-o misiune sinucigașă. Bine, poate dramatizam puțin, dar cursele alea nu aveau reguli și pentru mine era prima dată când făceam asta, printre alți nebuni cu experiență. Dacă e să mor, tata mă va învia pentru a mă omorî el din nou din cauză că am murit ca prostul!

        Mă gândeam la Isabel, cât de mult m-ar fi ajutat ca să fie alături de mine, să mă susțină. Bineînțeles că am mai văzut-o, doar am terminat facultatea. Păstra distanța, iar eu parcă nu aveam curaj să vorbesc cu ea. Fratele ei murise la scurt timp după despărțirea noastră, se pare că suferise o lovitură serioasă la cap și nu supraviețuise nopții de după operație. Iar ea mă învinovățea pe mine. Poate dacă Aron ar mai fi trăit, aș fi avut o șansă să îl fac pe ticălos să recunoască că nu am nimic de a face cu asta. Dar ticălosul a dus secretul cu el în mormânt și oricât m-am dat peste cap să aflu ce s-a întâmplat, toate pistele m-au dus doar la traficanți ieftini, cu marfă proastă, de la colț de stradă. Singura dată când m-am apropiat de ea a fost la final de an, am felicitat-o și am încercat să îi spun cât de rău îmi pare pentru că trece prin asta. Mă privise cu ochii aceea frumoși plini de lacrimi și de o durere nemărginită, trecu pe lângă mine și se îndepărtă fără a se uita măcar în urmă. Iar amintirea asta doare mai tare de fiecare dată când revin asupra ei.

        Aveam totuși un băiat care îmi promise că se va întâlni cu mine pentru a vorbi ceva legat de Aron și speram să nu fie iar un punct mort, pentru că nu aveam de gând oricum ca să o las baltă. Dar până atunci, eram în mașină cu Panda pe drumul spre opulență. Bineînțeles că toată crema grețoasă a societății era acolo, iar noi am urcat la etaj într-o cameră, unde pe pat erau pregătite o salopetă roșie, exact ca și cele ale piloților de curse, și o cască aproximativ de aceeași culoare.

       — Pentru mine? L-am întrebat.

       — Da, zâmbi Panda. Îți plac?

       — De unde le ai?

       — De la ăla care a murit.

       — Haide măi..., mi-am dat ochii peste cap.

       — Nu și-au mișcat poziția, promit, ridică el mâinile. Acum, eu merg jos să le spun cum stă treaba, tu îmbracă-te și ne vedem lângă traseu.

        Ieși din cameră, lăsându-mă singur și am început să mă dezbrac. Tocmai îmi trăgeam salopeta peste părțile mele prețioase, când ușa se deschise iar.

       — Ce dracu'..., m-am răstit, dar blonda aceea enervantă își făcu apariția. De data aceasta, purta părul într-o coadă voluminoasă și purta o rochie aurie extrem de scurtă și strâmtă.

       — Nu, sunt doar eu, zâmbi ea, punându-și mâinile în șold și îmi privi pieptul dezgolit cu poftă, apoi coborî spre abdomen, dar mai jos eram deja acoperit cu salopeta, așa că se bosumflă ușor.

       — Tu chiar nu te lași ușor, nu-i așa?

       — Cum ai ghicit asta? Își dădu o șuviță din bretonul lung deoparte. Uite, mie îmi plac bărbații tineri și masculini, iar tu ești unul dintre ei. Te vreau și o să te am.

       — Ești sigură de asta? Am ridicat din sprâncene, apropiindu-mă de ea și am văzut-o cum mă privește cu ochi mari, uimită, dar afirmă cu o mișcare a capului.

        M-am lipit de ea, iar blonda își lăsă mâinile să cadă pe lângă corp, în semn de slăbiciune. M-am aplecat brusc și am prins-o de picioare de sub spatele genunchilor, săltând-o în brațe și se prinse de umerii mei, mușcându-și buza. M-am întors și am trântit-o pe pat, pe spate, iar blonda scoase un geamăt de mulțumire. Am rânjit, m-am aplecat peste ea și i-am șoptit la ureche, în timp ce ea se freca de mine:

       — Crede-mă, mă satisface mult mai tare să te văd atât de disperat de udă după mine, decât să te fut.

        Am început să râd, apoi am luat casca și am ieșit din cameră, îmbrăcându-mă pe hol și chicotind când am auzit strigatul ei nervos. Însă acum, lucruri mai importante aveau nevoie de atenția mea deplină.

        Cum ar fi, o cursă.