Alexander

Capitolul VII

Alexander

        Am dat buzna în birou, unde Stalin și Panda discutau ceva, bine dispuși.

       — Perfect, sunteți amândoi aici. Voi, afară! Am mârâit spre gorilele grasului.

       Acesta mă privi uimit, dar le făcu un semn subtil din cap și matahalele au ieșit pe rând. Oricum rarefiau aerul degeaba.

       — Ce naiba ai, puștiule? Mă întrebă Panda încruntat.

       — Vreau să îi pun la punct pe Mascați. Și am nevoie de ajutorul vostru.

        Cei doi au făcut un schimb de priviri, apoi Stalin vorbi primul:

       — Alexander, nu știu ce treabă ai cu ei, dar sunt nebuni. Spune-ne ce s-a întâmplat și poate rezolvăm cumva.

       — Nu înțelegi, am spus nervos. Au intrat peste bunicul lui Isabel! Nici nu vreau să știu ce îi făceau ei, dacă nu era cu mine, aproape am scuipat cuvintele, imagini cu nemernicii aceea în timp ce umileau femeile care munceau pentru ei trecându-mi prin minte. Îl caută pe Aron și se pare că nu vor să înțeleagă că este mort!

       — Băiete, ia stai așa, vorbi Panda grav. Cine e tipa? Care Aron?

       — Isabel e iubita mea. Fratele ei s-a băgat în toate rahaturile posibile și se pare că nici după moartea lui nu au liniște!

       — Uite, încerc să înțeleg toată situația, dar ceea ce ne ceri tu este să declarăm război unui clan necunoscut și barbar! Cine știe de ce sunt în stare?

       — Nu îmi pasă, înțelegi? Vreau și o să îi pun la punct, altfel vor reveni și dacă unul dintre ei o atinge pe Isabel chiar și cu un deget, nu mai răspund de faptele mele!

        Tremuram de nervi și în timp ce Stalin avea o privire înțelegătoare, grasul era încruntat și îngândurat, oftând greu, de parcă ar fi urcat trei etaje pe jos.

       — Am fost alături unul de celălalt de când ai pus piciorul aici, în prima zi, vorbi Stalin. Rămân lângă tine în continuare, pentru că știu că ai face la fel.

        L-am bătut peste umăr, în semn de mulțumire. Panda îl privi căscat, apoi exclamă:

       — Tu ești nebun? Fără supărare, mi se adresă, apoi continuă spre Stalin: înțeleg că e omul tău de bază, dar nici nu ai idee în ce te bagi!

       — Încă nu ți-a demonstrat cine e și de ce e în stare? Am încredere în el, iar dacă Alex spune că Mascații trebuie potoliți, atunci se poate baza pe mine.

        Panda pufni neîncrezător, dând din cap.

       — Stai liniștit, Păndiță. Nu îți port pică, i-am tras cu ochiul.

       — Pentru ce, tâmpitule? Se răsti el bosumflat. Crezi că o să pierd toată distracția? Mă bag și eu. Că asta fac mai nou! Mă las convins de adolescenți ca să atac clanuri care torturează oameni și aruncă mașini în aer!

        M-am dus lângă el, i-am luat fața rotundă în mâini și l-am pupat pe frunte cât de zgomotos am putut.

       — Recunoaște că mă iubești!

       — Să te iubească mă-ta!

       — O face, am chicotit.

       — Hai, marș! mormăi și Stalin râse.

       — Trebuie măcar să recunoști că e irezistibil, ridică el din umeri.

       — Mda, ce să zic, își dădu ochii peste cap. Gata cu prostiile, să recapitulăm ce știm despre ei. Unde îi găsim?

       — Vechea fabrică de lapte, am răspuns automat și Stalin mă privi întrebător. Nu întreba, l-am avertizat, clătinând din cap.

       — Bun. Câți sunt? Eu am auzit că nu depășesc zece, maxim doisprezece inși.

       — Nu știu. Aproximativ șapte erau în hală și în împrejurimi când i-am găsit eu.

       — Nu știu să aibă alți aliați. Lumea a început să vorbească despre ei cu vreo șase luni în urmă, e un timp prea scurt pentru a forma legături puternice, presupuse Stalin.

       — Cu atât mai bine pentru noi, am spus. Dar au arme.

       — Și noi avem, rânji Panda.

        Și acestea fiind spuse, omul meu scoase de undeva de sub burtă un pistol argintiu și îl flutură în fața noastră!

       — Wow! Exclamă Stalin, ridicând mâinile automat.

       — Ușurel cu aia! i-am atras și eu atenția. Ce naiba, îl ții în buric? m-am strâmbat, privind spre locul respectiv.

       — Nu, tăntălăule! își el dădu ochii peste cap. La betelia pantalonilor. Am suport, o spuse mândru, apoi ni se adresă cu superioritate: știți cu ce se mănâncă așa ceva?

        Am făcut un schimb de priviri cu Stalin. Cicatricea încă îl deranja în zilele ploioase.

       — Avem o idee, răspunse el, zâmbind.

       — Bun. Pentru că pot să fac rost de câte vreau, când vreau.

       — OK, Pablo, am ridicat o mână și grasul își vârî arma înapoi sub burtă. Prima dată avem nevoie de un plan.

***

       — Ce ai de gând? Mă întrebă la un moment dat, cu capul pe pieptul meu, în timp ce îmi mângâia pielea cu buricele degetelor.

       — Să îi potolesc. Atât.

       — Mi-e teamă, Alex! Șopti apăsat, cutremurându-se ușor.

        M-am întors în așa fel încât ea ajunse pe spate, între perne, iar eu eram acum pe jumătate deasupra ei. Era goală și cearceaful îi acoperea exact doar punctele esențiale. Nu puteam gândi coerent când o aveam așa lângă mine și cu atât mai puțin să îi promit cu lejeritate că totul va fi bine, când habar nu aveam ce ne așteaptă. Însă am omis partea cu armele și gândeam în linii cât mai mari, pentru a nu mă da de gol.

       — Vom încerca să le explicăm cum stă treaba cu Aron. Poate așa vor înțelege că nu au ce să obțină de la voi. Și fiind egalați numeric, nu cred că vor fi atât de violenți cum au fost cu mine.

        Isabel oftă, apoi își puse o mână pe după gâtul meu, strecurându-și degetele în părul de la ceafă.

       — Pot să te fac cumva ca să te răzgândești?

       — Oare?

        Încă un oftat.

       — Faptul că te știu din nou a mea mă face să fiu invincibil, Isabel. Am fost conștient de la bun început că nu sunt de nasul tău și totuși, am ajuns să fiu în stare de orice pentru noi. Indiferent de subiect sau situație. Deci tu doar fii cuminte și așteaptă-mă goală. E tot ce îmi doresc.

        Am zâmbit drăcește, făcând-o și pe ea ca să zâmbească, roșind ușor.

       — Că veni vorba..., am șoptit și m-am băgat sub cearceaf, începând să îi sărut sânii și coborând tot mai jos, până când am ajuns unde mi-am dorit.

        Geamătul ei dulce era semnalul că sunt exact în locul potrivit. Și aveam de gând să o mai țin trează câteva ore.