Alexander

Capitolul VIII

        Am investigat terenurile din jurul fabricii. Mai erau câteva clădiri mici, complet abandonate, iar afară erau doi inși. Unul se uita pe telefon la ceva pe YouTube, în timp ce trăgea dintr-o țigară și râdea singur. L-am recunoscut imediat, era cel care țipase la femeia pe nume Linda și la prietenele ei. Celălalt se pare că era mai responsabil, stătea de gardă, privind mereu în jur și făcând câțiva pași uneori pe lângă zidul de vest al fabricii. I-am făcut un semn din cap lui Stalin, să se ocupe de fumător. A aprobat în liniște și cu un alt semn, i-am transmis lui Panda că mă ocup eu de celălalt. Deodată, eu și Stalin ne-am năpustit asupra lor, imobilizându-i de la spate și apăsându-le câte o batistă îmbibată cu cloroform peste nas și gură. Inițial, le-am sigilat pentru a nu-și pierde proprietățile în contact cu oxigenul, pentru o mai bună eficiență. Știam că efectul nu va fi imediat, așa cum se vede în filme și a fost nevoie de un efort maxim pentru a-i ține imobilizați astfel. Dar după câteva minute, corpul bărbatului a încetat treptat ca să mai opună rezistență și își lăsă tot mai mult greutatea pe mine. L-am întins pe jos până când am fost convins de faptul că soluția și-a făcut efectul și l-am văzut pe Stalin apropiindu-se, în timp ce Panda era cu ochii în toate părțile, ținându-și pistolul cu amândouă mâinile aproape de piept. Am făcut un semn cu mâna, ne-am scos și noi armele și am dat buzna în fosta fabrică de lapte. Cei trei bărbați care erau înăuntru s-au întors brusc spre noi, dar nu au avut timp de reacție pentru altceva, pentru că Panda le strigă încruntat:

       — Mâinile sus, curvelor!

        Aceștia au făcut întocmai, dar expresiile de pe fețele lor nu păreau deloc supuse. Ba din contră, parcă fiecare era gata să ne sară la beregată și să o smulgă cu dinții, de îndată ce ar fi văzut l și cea mai mică urmă de ezitare.

       — Unde e Hector? I-am întrebat tare și clar, privind fugitiv spre locul unde știam că are biroul.

        Tocmai ieșea de acolo, cu un rânjet nesimțit pe față și nu puteam să nu recunosc cât de bine i se potrivea acest rol. Din păcate însă, o trăgea pe Linda după el, care se pare că nu era o persoană prea norocoasă. A îmbrâncit-o și aceasta căzu în genunchi, rupându-și dresurile. Stalin ridică și mai mult pistolul, îndreptându-l spre Hector, iar acesta râse scurt.

       — Ți-e milă de ea? Îl întrebă, ridicând amuzat din sprâncene. Ia-o o tură. Negociem prețul mai târziu, îi trase cu ochiul, apoi își scoase o țigară din buzunarul de la piept și o plasă între buze.

       — Ieși de aici și așteaptă afară, îi spuse Stalin femeii și aceasta se ridică, își strânse poșeta sub braț și ieși în fugă din clădire.

        Între timp, Hector își aprinse țigara și trase adânc un fum din ea, pe care îl lăsă să iasă pe nas, apoi ne privi încruntat:

       — Pot să știu ce mama dracu' caută "Îngerii lui Charlie" pe teritoriul meu?

       — Ai o treabă cu un anume Aron Trif, am vorbit.

       — Pe tine te recunosc, puștiule, arătă cu țigara spre mine. Ai mâncat bătaie aici data trecută. Într-un mare stil, pot spune, rânji. Tot pentru limbricul ăla ai venit și atunci.

       — "Limbricul" e mort, am spus în scârbă. Ideea e că tu și băieții tăi îi hăituiți familia.

       — Trebuie să îmi recuperez banii de undeva, nu-i așa? Întinse mâinile, zâmbind spre noi, de parcă era un agent imobiliar care tocmai ne făcea cea mai bună ofertă.

       — Nu au atâția bani, iar tu cred că știi asta! Lasă-i familia în pace și totul va fi bine! L-am avertizat, dar el mai trase o dată din țigară, apoi spuse următoarele cuvinte cu o curiozitate mascată de nonșalanță:

       — Atunci, poate o trimit pe sora lui cea mică și nevinovată la produs. Linda oricum își pierde din îndemânare.

        Acela a fost momentul când am răbufnit. M-am aruncat asupra lui, prinzându-l de gât și lipindu-i țeava pistolului de tâmplă.

       — Te provoc, jegule! Am scuipat cuvintele, iar expresia lui îmi demonstra că a făcut conexiunea.

        Dar, alte două lucruri s-au întâmplat la o diferență de doar o secundă după izbucnirea mea. Stalin și Panda fuseseră distrași de ceea ce am făcut, iar asta a fost suficient pentru ceilalți. Și-au scos și ei armele și înainte să poată reacționa, tovarășii mei erau acum amenințați din trei părți. Rolurile se schimbaseră fulgerător.

       — Apasă pe trăgaci, Sima, vorbi Hector într-o șoaptă groasă, iar în ochii lui nu vedeam deloc teamă, ci doar sclipirea unei noi provocări. Cum ar fi ca tu să îl ucizi pe liderul Mascaților? Care ar fi reputația ta, câți oameni ți-ar rosti numele cu frică?

        L-am privit în ochi, însă nu pentru asta venisem aici. Clocoteam de furie, mâna mea încă îi strângea gatul cu putere, pielea albindui-se în jurul degetelor mele, dar știam că nu îl voi ucide. Nu acum, nu voit, nu dacă nu eram obligat ca să o fac.

       — Îți mai repet o singură dată, am scuipat cuvintele. Uită că familia Trif există pe lumea asta!

       — Nu știu ce să zic, puștiule, zâmbi el, respirând sacadat. Dar mie mi se pare că nu ești în măsură ca să dai ordine.

        Îmi făcu un gest din cap spre oamenii mei, care erau încolțiți, iar eu i-am privit fugitiv. Apoi mi-am îndreptat din nou atenția asupra lui, am început să râd și l-am împins cu putere, eliberându-l totodată.

       — Ești sigur de asta? Am ridicat din sprâncene, apoi mi-am băgat două degete în gură și am fluierat cât am putut eu de tare.

        În spatele meu, ușile mari ale fabricii se deschiseră și două Ford Raptor Shelby negre au intrat înăuntru. Din ele au coborât gorilele lui Panda, Bebe și Marin, plus încă doi oameni de-ai noștri. Gorilele aveau mitraliere în mâini, Bebe un lansator de grenade, ceilalți arme de asalt, automate. Toți au îndreptat armele spre Hector și oamenii lui. În acel moment, cei care ne amenințau cu pistolul au lăsat armele jos și au ridicat mâinile, făcând câțiva pași în spate.

       — Să recapitulăm, am spus, îndreptându-mi atenția spre Hector, care pentru prima dată de când îl cunosc, rămăsese înmărmurit. Familia Trif?

       — Care familie? Întrebă el automat, încă privind armata din fața lui, apoi mă privi pe mine cu ochi mari. Habar nu am despre ce vorbești.

       — Mă bucur că ne înțelegem, în sfârșit, am rânjit. Totuși, ca fapt divers, lansatorul ăla de rachete va intra direct în fundul tău, fără lubrifiant, dacă cumva îți revine memoria subit.

       — Îmi plac femeile, zâmbi Hector în coltul buzelor, însă nu mai era zâmbetul relaxat de mai devreme.

       — Perfect. Să mergem, băieți! Le-am făcut un semn din mână, dar Stalin spuse tare:

       — Încă ceva! Femeia vine cu noi!

       — Cine, Linda? Întrebă Hector uimit. Ce legătură are târfa?

       — Nici una, ridică el din umeri. Doar te-am anunțat.

        Am urcat toți în mașini, după ce Stalin ieși afară pentru a o aduce pe Linda și am plecat de acolo cu sentimentul euforic și plin de adrenalină al învingătorului. Tocmai îi învățasem o lecție importantă pe Mascați, și anume că nu e deloc înțelept ca să enervezi un Sima.