Alexander

Capitolul XIV

        Haos. Șoc. Nervi întinși până la limita nebuniei. Dezamăgire. Neputință. Groază.

        Am trecut prin toate stările posibile și imposibile, care m-au testat într-un asemenea mod, încât nu mai făceam diferența între sentimente. Nu mai știam dacă e uman ceea ce simt sau instinctele au pus stăpânire pe mine, la fel ca pe un animal rănit, dornic de răzbunare. Și Doamne, cât mai voiam să mă răzbun! Am dat cu pumnii în perete, mama prinzând-mă în brațe pe la spate, încercând să mă liniștească. Maia mă privea de pe patul de spital, plângând fără a scoate un sunet. Avea urmele mâinilor lui în jurul gâtului, degetele acelui criminal psihopat fuseseră în jurul gâtului ei și încă era întreg?!

       — Unde e tata? Unde pula mea e tata? Am strigat, trecându-mi nervos mâinile prin păr. Îl torturăm, îl facem bucăți! Maia, fii atentă la mine, îl facem bucăți! Am întins un deget spre ea, ca să înțeleagă că o astfel de faptă nu va rămâne nepedepsită.

       — L-au închis, Alex, dădu ea din cap, privindu-mă cu milă. Știa că sufăr și mă consum pentru ea, iar asta o afecta enorm. Va plăti pentru tot, ai să vezi! Îmi vorbi blând. Haide, vino aici!

        Am privit-o neîncrezător, trecându-mi palma peste față pentru a șterge lacrimile de nervi și neputință, apoi m-am dus și m-am așezat lângă ea. Am luat-o în brațe, sărutând-o pe creștet și mulțumindu-i lui Dumnezeu de mii de ori că acum nu sărut un cadavru.

       — Unde e tata? Am întrebat-o pe mama de data aceasta mai liniștit, conștient că Maia e teafără și înafara oricărui pericol acum.

       — Încearcă să afle orice poate despre..., vorbi ea șoptit, ștergându-și o lacrimă din colțul ochiului. Nici nu vreau să știu ce scandal face acolo.

       — Să treacă prin ei până ajunge la el! Am spus furios și am pupat-o iar pe blonda de soră-mea, care mă strânse mai tare.

       — Cred că m-aș putea obișnui cu tine fiind grijuliu, spuse ea și mi-am dat ochii peste cap.

        De glume îi ardea ei?

       — Tu taci! Am spus vrând să par dur. Ești o pacoste, dar te iubesc, proasto!

       — Tâmpitule, schiță un zâmbet.

        Am fost nevoiți să ieșim din salon până când asistenta îi luă Maiei sânge, pentru câteva analize. Se temeau să nu îi fi pus ceva în mâncare sau în bautură, de aceea voiau să o testeze, pentru orice eventualitate. Am lăsat-o să se odihnească și am plecat acasă cu tata, care se întoarse un pachet de nervi. Mama rămase cu ea, prin bunătatea asistentei șefe cu care vorbise. Am sunat-o pe Isabel și i-am promis că îi povestesc totul a doua zi, acum tata avea nevoie de mine și rămâneam cu el în seara asta.

        Ajunși acasă am desfăcut o sticlă de whiskey, am luat două pahare și m-am așezat pe canapea, lângă el.

       — Pune cu vârf, fiule, vorbi tata obosit și nici nu mă gândeam altfel.

       — Cum naiba s-a întâmplat asta? am întrebat, luând o gură mare de tărie și lăsând alcoolul să îmi ardă gura, gâtul și mai apoi stomacul, ca un fel de pedeapsă.

       — Nu am reușit să o protejez nici pe ea, dădu tata pe gât întreg paharul.

       — Ușor, bătrâne, l-am privit în ochi. E un maestru manipulator. Nimeni nu și-ar fi dat seama.

       — Dar am simțit că ceva nu e în regulă! Poate dacă insistam mai mult...

       — Maia a fost fericită cu el, oricât de ciudat ar suna acum treaba asta. Cu... partea lui normală. Și nu te-ar fi lăsat să te bagi mai mult, oricum uneori părea că exagerezi.

        Tata dădu din cap cu tristețe, mai turnând un pahar.

       — Dacă ar fi pățit ceva, jur pe Dumnezeu că nu m-ar fi oprit nici poliția, nici gardienii și nici măcar o pușcărie întreagă!

        Știam.

        Ne-am făcut rangă și am adormit amândoi pe canapea, cu capul pe marginea spătarului. Fusese o zi atât de plină, că aproape părea ireală. Cine s-ar fi gândit vreodată că Maia dormea seară de seară chiar lângă criminalul în serie? Adam, fusese Adam în tot timpul ăsta și noi nici măcar nu am bănuit! Da, avusesem îndoielile noastre legate de trecutul său neclar, dar nici în cele mai negre coșmaruri nu ne-am imaginat așa ceva! Eram convinși că el, fiind detectiv, o va proteja. Se pare că problema lui era pe bază psihică dar chiar și așa, îmi era atât de greu să îl înțeleg! Dubla personalitate de care era suspectat se preta cel mai bine pe profilul lui psihologic, iar cei doi Adami nu știau unul de celălalt. Sunt șanse mari ca acel Adam care trăise cu Maia, o iubise și luptase pentru ea să existe sincer, însă fusese într-un fel împins de la spate spre ea de obsesia criminalului, care o ridicase la nivelul unui trofeu personal. Nu se știa ce anume trezea acel Adam ucigaș și probabil specialiștii vor lucra mult timp cu el. Depinde și cât de deschis va fi și el la toate astea.

        Dimineață l-am lăsat pe tata să facă un duș și am fugit și eu la apartament, dar Isabel plecase deja la muncă. I-am trimis un mesaj în care mi-am cerut iertare și i-am promis că voi fi acasă înainte să se întoarcă ea, apoi m-am întors la Maia. Tata apăru și el după aproape cincisprezece minute, cu un buchet imens de flori și gestul lui încălzise atmosfera sobră care ne înconjura. La un moment dat, medicul ei venise cu rezultatele analizelor. Ne-am salutat, iar el i se adresă ușor reținut Maiei:

       — Domnișoară Sima, vă recomand să vorbim între patru ochi.

       — Nu, e în regulă, se încruntă ea. Nu am nimic de ascuns față de familia mea.

        Doctorul ne mai aruncă o privire fugitivă, apoi oftă și deschise dosarul.

       — Prea bine, atunci. Vestea bună este că nu am găsit substanțe străine în corpul tău, deci posibilitatea ca agresorul să te fi intoxicat cu ceva este zero. În schimb, am aflat altceva.

        Toți îl priveam aproape fără să clipim, când el trase aer în piept parcă pentru a prinde curaj și spuse cuvintele dintr-o răsuflare:

        — Sunteți însărcinată.

        Doamne, se mai termină odată surprizele?

        — Sarcina este doar în stadiul incipient, dacă doriți să luați în calcul o întrerupere, vorbi el cu voce gravă. În majoritatea cazurilor, noi nu suntem de acord cu asta, însă ținând cont de circumstanțe...

        Mama se așeză lângă ea, luându-i mâna într-a ei. Tata își trecu mâinile prin păr, agitat.

       — Mulțumesc, zâmbi Maia trist, iar bărbatul ne salută printr-un semn scurt din cap și ieși din salon.

       — Draga mea, dacă nu vrei să îl păstrezi este total de înțeles..., începu tata să vorbească, dar Maia spuse hotărâtă:

       — Îl vreau.

        Am amuțit cu toții.

       — Maia, ești sigură? Am întrebat-o. Este copilul lui.

       — Dar este și al meu. Face parte din mine în egală măsură, poate chiar mai mult pentru că eu îl port, îl cresc, îl educ. Împart cu el tot ce am deja, iar asta contează mai mult decât faptul că tatăl lui are o problemă.

       — Noi suntem alături de tine indiferent de decizia pe care o iei, îi spuse mama blând, trecându-și mâna peste obrazul ei. Cum ai spus și tu, face parte din tine. Deci automat, și din noi.

        Nu știam care era varianta corectă în cazul de față și nici nu voiam să știu ce este în sufletul Maiei acum. Cum se zdrobește pentru Adam și iubirea lor zdruncinată și cum este obligat ca să renască pentru viitorul despre care nici nu știa că îl are. Dar, se contura ușor în moduri ciudate și nu avea altă cale decât să aștepte și să afle dacă acest copil este o binecuvântare sau un blestem. Sau, îi putea pune capăt oricând. Dar, ar rămâne mereu cu întrebarea: "Ce ar fi fost dacă?", cu vise neclare alimentate doar de imaginație.

        În orice caz, era strict decizia ei și noi îi eram datori să o susținem, oricare ar fi ea. Cunoscând-o pe Maia, acel copil va deveni un Sima la fel de puternic și dat dracu' ca și familia din care face parte.