Alexander

Capitolul XXII

        Ieșeam din clădirea facultății cu Isabel de mână, vorbind despre cât de mult am evoluat și zâmbind încântați, când am văzut-o. Un Ferrari F8 Spider, de un roșu aproape dumnezeiesc, era parcat lângă trotuar, pe trecerea de pietoni. Dar mașina susținea o tipă tunată, care trăgea subtil dintr-o țigară slim și am avut nevoie de câteva secunde pentru a-mi reaminti cine era.

        M-am oprit, încruntându-mă, iar Isabel își trecu privirea de la ea, spre mine, întrebătoare.

       — Ea e?

        Am dat aprobator din cap.

       — Dacă te rog să mă aștepți aici, ai încredere în mine? am întrebat-o serios.

       — Absolut, aprobă Isabel, aproape șoptit.

        I-am sărutat mâna, apoi am traversat strada și m-am apropiat de blondă.

       — Hei, tu, zâmbi ea mulțumită.

       — Ce cauți aici? Am întrebat-o direct.

       — Am venit să îți fac o vizită, răspunse inofensiv.

       — Cine ți-a spus?

       — Oh, haide, chicoti. A fost suficient ca să obțin un nume, iar restul e istorie. Sima are o adevărată reputație în zonă, ridică din sprâncene, impresionată.

       — Uite, pentru că ești o domnișoară și eu nu am fost crescut ca să jignesc sexul frumos, am să-ți spun cât de blând pot: orice vinzi, nu cumpăr.

       — Și dacă eu ofer?

       — Nu ai nimic în plus față de ce am deja.

       — Aici te înșeli. Am mereu dreptate și am mereu ce îmi doresc. Iar tu, Alexander, mi-ai stârnit interesul.

       — De ce?

       — Poate pentru că te lași greu, cine știe? Ridică o sprânceană, zâmbind în colțul buzelor.

       — Poate pentru tine e un joc, dar ce simt eu pentru fata de peste drum este cât se poate de serios. Nu intenționez să o rănesc vreodată, deci caută-ți altă jucărie. Eu am rămas fără baterii.

        M-am întors cu spatele, traversând strada, dar ea țipă în urma mea:

       — O să îți pară rău, idiotule! Nu știi ce pierzi!

        M-am întors spre ea, continuând să merg câțiva pași cu spatele și am ridicat mâinile, în timp ce am spus rânjind:

       — Înafară de o fetiță răzgâiată? Nimic.

        Isabel mă aștepta zâmbind și i-am trecut o mână pe după gât, ea cuprinzându-mă de talie și ne-am continuat drumul. Astăzi am venit pe jos, pentru că i-am promis o plimbare și multă înghețată.

Isabel

        Astăzi era ziua cea mare. Aveam emoții, nodul din stomac fiind mai mult decât prezent și nu îmi venea să cred că eu chiar fac asta.

       — Pe o scară de la unu la zece, i-am spus bunicului, în timp ce făceam o piruetă stângace, cât de rău se vede că mi-am dat prea tare interesul?

        Tata mă măsură din priviri, apoi spuse serios:

        — Doisprezece.