Alexander

Capitolul IX

        Ieșisem ca să sărbătorim, iar eu l-am anunțat pe bunicul Isabelei că va lipsi întreaga noapte, ca nu cumva să o dea dispărută. A acceptat după câteva expresii teatrale. Isabel era majoră și nu era prima dată când petrecea noaptea cu mine, dar de fiecare dată ceream permisiunea și de fiecare dată o primeam. Cu jumătate de gură și un zâmbet subtil în colțul buzelor. În seara aceasta am ieșit la bar și aveam de gând să ne distrăm pe cinste. Panda avea treabă cu nevastă-sa, ceva despre faptul că e la ovulație și se pun pe făcut ursuleți la fel de pufoși ca și ei.

        Bine, nu cu aceste cuvinte.

        Eram eu și Isabel, Bebe și Marin, Stalin și Linda. Cei doi din urmă se fâstâceau, erau neobișnuit de tăcuți și aveau grijă ca să nu se atingă, dar totuși stăteau mereu unul lângă celălalt. M-am prefăcut că nu observ, am comandat shot-uri pentru toată lumea, câte două Martini, iar pe lângă ospătara ne-a adus alune și chips-uri. Eram foarte bine dispuși, râdeam mult și pentru prima dată după mult timp, mă simțeam liber.

       — Tot nu pot să cred că ați făcut asta, spuse Isabel, după ce am dat pe gât tăria și ea se strâmbă, făcându-mă să râd cu poftă.

       — Să le fi văzut fețele! Strigă Bebe, animat, puțin mai tare decât ar fi trebuit pentru a acoperi muzica. Nu se așteptau niciodată ca noi să apărem!

       — Am fost elementul surpriză, îi trase Marin cu ochiul, apoi se crispă din cauza faptului că fosta lui iubită, Carmen, tocmai venea spre noi.

        Cu tot tupeul posibil, se apropie de el și își puse ambele mâini pe umerii lui, aplecându-se foarte aproape de ureche și spunându-i ceva în șoaptă, zâmbind senzual. Bebe își dădu ochii peste cap, eu și Stalin am schimbat priviri enervate și eram cu toții de acord chiar și fără să vorbim, că dacă Marin o iartă și de data aceasta, e cel mai mare tâmpit din lume!

        L-am văzut privind în jos, jucându-se cu bricheta, apoi se întoarse spre ea și o întrebă brusc:

       — De ce?

       — La ce te referi? Continuă ea să zâmbească.

       — De ce mă vrei tocmai acum?

       — Pentru că mi-a fost dor de tine, papi! Se alintă Carmen și mi-am băgat un deget în gură, prefăcându-mă că vomit.

        Bineînțeles că mă văzuse și asta și voiam. Mă privi cu ciudă, apoi se întoarse din nou spre Marin, care pufni scârbit:

        — Știi, mi se pare al dracului de interesant cum te exciți ca și o cățea în călduri când îmi miroși portofelul, mă iubești nebunește când îți cumpăr bijuterii, dar toate astea dispar când rămân fără bani. Sau când îți oferă altul pulă. Deci, cum stă treaba? Ori sunt eu prea sărac pentru tine, ori ești tu o mare curvă.

        Încă un schimb de priviri între noi, dar de data aceasta admirative. Femeia începu să se bâlbâie, uimită de schimbarea de atitudine a celui pe care îl învârtea pe degete.

       — Eu... știi că eu nu...

       — Fă pași, Carmen, spuse Bebe plictisit, de parcă subiectul l-ar fi obosit. Bucură-te că a ținut atât, în locul lui te-aș fi călcat în picioare demult.

       — Nu înțeleg ce vrei să spui! Se răsti ea, recăpătându-și curajul.

       — Carmen! M-am răstit. Marș!

        Ne mai aruncă o ultimă privire furioasă, apoi coborî cele patru scări și dispăru afară pe o ușă laterală.

       — Sunt mândru de tine, ridică Stalin paharul spre Marin.