Alexander

Capitolul VII

        În biroul mic și plin de fum în care Stalin își păstra toate dosarele și contabilitatea, stăteam înghesuiți șapte oameni. Stalin la birou, cu mine și Bebe în stânga și dreapta lui, iar Panda cu încă patru oameni în spate, de cealaltă parte.

       — Ascult, făcu Stalin semn cu o mână.

       — Fii atent aici, spuse grasul pe un ton grav. Am câteva mașini băgate într-o cursă privată, la care participă oameni de care nu ai auzit niciodată, dar care manevrează din spate tot ce vezi la televizor și pe internet. Ideea e că vreau niște piese pentru mașinile mele care să nu bată la ochi, dar care să își facă treaba așa cum trebuie. Pariurile de la un singur eveniment învârt bani cât pentru trei cazinouri.

        Acum înțelegeam de ce Stalin era reținut în privința lui. Se învârtea în cercuri dubioase și mult prea periculoase.

       — Și crezi că ei nu vor observa că doar tu câștigi?

       — Două din trei mașini vor fi placate cu ce iau de la tine, pentru a nu atrage atenția asupra mea.

        Am ridicat din sprâncene, se pare că nu era atât de tâmp pe cum părea.

       — Te-am impresionant, băiete? Rânji el spre mine și Stalin își îndreptă poziția.

        Mă cunoștea prea bine. Nu eram genul care să curețe ouă pentru nimeni.

       — Sincer? Da, am răspuns.

       — Și tu ești...?

       — Marco Alexander, am răspuns și mă privi din cap până în picioare.

       — Cam tânăr pentru a sta în dreapta șefului.

       — Mi-am meritat locul, am zâmbit în colțul buzelor și el râse o dată, își privi oamenii, apoi se întoarse iar spre noi.

       — Cât ceri pe capul lui? Îl întreabă pe Stalin.

       — Capul e dereglat, nu pot să fac un preț, îmi trase cu ochiul. Dar pentru suflet, un milion.

       — Lei?

       — Dolari.

        Panda ridică din sprâncene, apoi flutură o mână.

       — Nimeni nu valorează atât!

       — Întocmai. Ai venit pentru piese, nu ca să îmi iei cel mai bun om. Nu te aștepta să joc corect.

        Pufosul râse tare, ținându-se de burtă, iar cei de lângă el i-au ținut tonul, ca o turmă injectată de tauri musculoși.

       — Îmi place tot mai mult de voi! Arătă cu degetul spre noi. Deci, îmi arăți ce ai?

        Stalin se ridică și am mers toți spre depozitul principal, unde marfa era expusă, câte un exemplar din fiecare, pentru a fi prezentată clienților. Îi explică la fiecare piesă în parte din ce este făcută, la ce folosește, ajutându-l și eu uneori cu prezentarea și cifrele. Pufosul părea impresionat și ultimul lucru discutat a rămas tariful.

       — Dacă totul merge conform planului, pe lângă piesele pe care ți le cumpăr, primești și zece la sută din profit. Asta însemnând că voi vă ocupați de mașinile noastre. Eu ți le trimit aici, tu le rezolvi. Le schimbi după fiecare cursă, iar eu te răsplătesc pentru asta.

       — Uite, e o ofertă foarte generoasă, spuse Stalin, dar nu cred că vreau să mă implic pe termen lung.

       — Cred că nu știi despre ce vorbim, ridică grasul o sprânceană. Zece la sută poate ajunge și la câteva sute de mii! Sunteți exact ce am nevoie. Nu știe toată lumea de voi, sunteți izolați și precauți. E planul perfect! Întinse el mâinile, încântat.