Alexander

Capitolul XII

        O ajutam pe Isabel ca să vopsească gardul din lemn al bunicului său. Alesese un vișiniu închis și chiar arăta bine, deși nu voiam să recunosc. Îmi plăcea să glumesc pe seama ei.

       — O să spună vecinii că ți-ai ucis toți pretendenții, am ridicat din sprâncene spre ea.

       — Și le-am folosit sângele pentru gard? Își îngustă ochii, folosind o voce joasă și șoptită.

       — Te uiți la prea multe filme de groază, am râs și Isabel îmi scoase limba, zâmbind.

       — Aș putea începe cu tine, vorbi, dând mai departe cu pensula.

       — Ei bine, nu poți. De mine ești deja îndrăgostită. Nu sunt un pretendent, sunt iubitul tău.

        Și viitor logodnic, sper.

       — Ai fi uimit ca să afli câți oameni au ucis din iubire, dădu din cap și aici nu aveam argument.

        Telefonul meu sună și am răspuns stând turcește în iarbă, lângă ea.

       — Alo?

       — Alex, hei! Uite, am o rugăminte la tine. Deja am vorbit cu mama și tata, crezi că ne putem vedea într-o oră acasă?

        Când spunea "acasă" mereu era vorba de casa alor noștri. Dar tonul ei era serios, aproape grav și m-a pus în gardă imediat.

       — Sigur. Ești bine? Ai pățit ceva?

       — Nu, fraiere, își relaxă tonul forțat și după atâția ani, nu înțelegeam de ce mai încearcă. O cunoșteam mult prea bine. Doar vreau să vorbesc cu voi.

       — OK, bine, am oftat. Ne vedem.

        Am închis, simțind un nod în gât și unul în stomac. Ceva nu era bine, simțeam asta. Iar acum, Isabel mă privea și ea îngrijorată.

       — Hei, s-a întâmplat ceva?

       — Nu, nu cred, m-am încruntat. Era Maia, vrea să ne vedem într-o oră. I-a sunat pe mama și tata.

        Se pare că și Isabel era de părere că ceva era putred aici, dar nu voiam să își facă griji inutile. Nu știam sigur despre ce e vorba și nu voiam să o las așa. I-am cuprins fața între palme și am sărutat-o blând.

       — Plec puțin, dar îți promit că mă întorc să terminăm gardul tău sângeriu. Nu face prea mult fără mine și mai ales, nu îți face griji. Te țin la curent dacă e ceva urgent, da?

        Isabel dădu afirmativ din cap, zâmbind.

       — Și să știi că am fantezii cu salopeta asta de când te-am văzut prima dată în ea, am rânjit, prinzând de o bretea și apoi dându-i drumul brusc. Vreau să o dau jos de pe tine într-o zi.

       — Hai, du-te, chicoti ea în timp ce obrajii îi deveneau un roz închis.

       — Știu că vrei, i-am tras cu ochiul în timp ce mă ridicam și i-am făcut scurt cu mâna înainte să mă urc pe motor și să mă îndrept spre casă.

        Toți erau acolo când am ajuns. Mama, tata, Maia și Adam. Primii doi s-au așezat pe canapea, Maia pe fotoliu, cu Adam în spatele ei și eu m-am răzemat de șemineu, încrucișându-mi mâinile la piept.

       — Mulțumesc că v-ați făcut timp cu toții, zâmbi ea slab. Eu și Adam..., oftă, apoi își trecu o mână prin păr și începu să vorbească iar. Am început să tot primesc cadavre zilele astea. Bine, primesc în general, dar câteva dintre ele sunt distincte. Au aceleași similarități și din cauza asta au ieșit în evidență. Se pare că, din nou, avem de a face cu un criminal în serie.