Alexander

Capitolul IX

        Ca o măsură de precauție, i-am spus șoferului să mă lase cu doua case mai departe. Și cum eu am mare noroc la ghinion, tata tocmai parcă și mă privi cum cobor în toată splendoarea mea din taxi. Îmi venea să îmi fut două palme mentale.

        L-am văzut blocând mașina, apoi încrucișându-și brațele la piept și așteptându-mă să vin.

      — Pot să știu de ce golful tău e în garaj, motorul lipsește, iar tu tocmai ai coborât din trăsură?

      — Îți răspund la toate odată sau...

      — Mă doare în cur de golf și taxi. Unde e motorul meu?

       — Calm, bătrâne. La anii tăi, nervii nu îți fac deloc bine, m-am întors și am luat-o spre casă, cu el pe urmele mele.

       — Nu te juca cu mine, băiete! Tună el. Dacă i-ai făcut ceva iubitei mele, te spânzur de ouă!

       — Nu a pățit nimic, am încercat să par degajat, însă simțeam cum mi se strânge inima la imaginea iubitei mele dezmembrată pe o pătură. Oricât de greșit ar suna asta. Am băut în seara asta și e la un prieten, am deschis ușa și am intrat în hol. Tata mă urmă și ținând cont de privirea lui sceptică, am continuat: are garaj, încălzire în pardosea și două mojito la dispoziție.

       — Minți. Nu miroși a alcool și nici pupile dilatate nu ai. Așa că ai face bine să îmi spui ce s-a întâmplat!

        Am dat de dracu'! Care se întâmplă să fie din familie. Am oftat, apoi m-am dus în sufragerie unde m-am trântit pe canapea. Mama tocmai cobora din dormitor și veni să ne salute.

       — Ascult, insistă el, fulgerându-mă cu privirea.

       — Ce se întâmplă? Mama ne privi pe rând, confuză.

        Am oftat, treacându-mi o mână prin păr.

       — Am rugat o colegă de facultate ca să mă ajute cu lecțiile din primul semestru și a fost de acord ca să mă mediteze, când are timp. Faza e că i-am făcut câteva probleme, iar ea mi-a cam dat astăzi peste bot. Motorul e la ea acasă, e bine, l-am asigurat pe tata, privindu-l în ochi. Doar că am fost nevoit să îl las acolo.

        Cei doi au făcut un schimb de priviri, iar mama mă întrebă:

       — Cum o cheamă?

       — Isabel, m-am strâmbat.

        Nu voiam ca ei să știe. Nu încă, cel puțin. Simțeam nevoia să o păstrez doar pentru mine și bag pula dacă mai înțeleg eu ceva din asta!

       — Începe, îi zâmbi mama tatei.

      — Ce?

      — Crezi? Ridică el o sprânceană și mama dădu afirmativ din cap.

      — Dacă e vorba de fete, stați calmi, m-am ridicat în picioare, refuzând să particip la așa ceva. Ea nu e o fată, e o figuristă care se crede mai bună decât mine. Și mamă, tata deja m-a învățat să fut tot ce prind, am turuit și el începu să îmi transmită prin semne că mă strange de gât pentru asta, deci te rog să nu îți faci speranțe pentru mine!

       — Alexander, limbajul! Ridică tonul spre mine, apoi îl privi pe tata încruntată. Serios, Max?

        El se redresă repede, luând o postură spășită în fața ei.

       — Iubito, așa am fost și eu. Nu încurajez înșelatul, iar tu știi asta prea bine. Dar, cât timp este singur, să își trăiască tinerețea!

       — Și dacă una dintre ele, sau mai multe, sublinie ea cuvintele, se îndrăgostește și suferă? Ce mai spuneți voi apoi?

       — Fut și plec, mamă, nu au timp pentru asta, am chicotit și ea ne privi pe rând cu ciudă.

       — Nici nu vreau să mă gândesc, își puse mâinile peste urechi. Ești exact ca tac-tu! Îmi reproșă, apoi se întoarse și ieși nervoasă din cameră.

       — O spui de parcă ar fi ceva rău! Am strigat în urma ei, iar noi am râs.

       — Fiule, dacă nu aș fi mândru de tine acum, ți-aș tăia orice speranță la acel Corvette!

        Am dat din cap, rânjind și am urcat în camera mea. Însă ceva se schimbase. Parcă mașina visurilor mele nu mai era atât de wow acum.

***

        Primele mașini apărute la garaj erau două BMW-uri deja modificate pentru curse. Unul albastru, cu o bară galbenă, solidă, în față, pentru a o proteja de impacturile frontale și unul roșu. Din câte am înțeles, cel albastru era preferatul pariorilor și era ușor de înțeles de ce. Era foarte bine structurat. Avea un rollcage solid, din țevi rezistente și bine sudate, care formau ca un fel de schelet al mașinii și care avea ca scop protejarea șoferului în cazul unui accident. Aripile îi erau din fibră și anumite elemente ale caroseriei fuseseră tăiate și înlăturate, făcând mașina mult mai ușoară. Cea roșie, în schimb, înafară de un grilaj pe față și motorul modificat, nu avea nimic schimbat.

       — Cu ce începem? M-a întrebat Bebe.

       — La cea albastră scoatem motorul afară, vom pune altul. Scoateți afară tot ce nu folosește șoferul, bancheta din spate, tot! Cu cât e mai ușoară, cu atât mai bine. La cea roșie îi sudăm prima dată un rollcage, cineva să ia măsurătorile! Apoi o golim.

        Ne-am apucat de treabă, eu coordonând echipa și am lucrat ore întregi cu toții. Ne-am oprit la un moment dat pentru că ajunsese mâncarea, unul dintre noi comandase  pizza.

        — Cum merge treaba? Mă întrebă Stalin, apropiindu-se de mine și scoțându-și mănușile, pentru a-și putea aprinde o țigară.

       — Ca pe roate, i-am tras cu ochiul, apoi m-am așezat și eu pe doua roți puse una peste cealaltă.

       — Știu că nu îți place treaba asta, spuse el.

       — Deloc, am scos și eu pachetul meu, plasând una între buze. Nu mă înțelege greșit, mașinile sunt geniale. Dar înțeleg. Suntem aici și treaba noastră e să facem totul ca la carte.

       — Exact. Băieții ce spun?

       — De ce nu îi întrebi pe ei?

       — Nu pot să mă bazez pe sinceritatea lor. Sunt băieți buni, dar poate nu la fel de deschiși.

       — Sunt sceptici, dar au încredere în tine. Cu toții sperăm să ne ținem departe de probleme.

       — Ne retragem imediat ce se împute treaba. Dar nu vom ajunge până acolo.

        Asta speram și eu...