Alexander

Capitolul XXV

        Isabel

      Străzile parcă se îngustau, aerul din mașină mă sufoca, așa că am deschis de tot geamul și am inspirat adânc, încercând să mă calmez. Cincizeci și două de secunde la semafor până se făcea din nou verde, iar mie îmi tremurau genunchii.

        Să fie adevărat? Alexander m-a mințit în tot timpul ăsta și a continuat cu afacerile lui ilegale? Nu contestam, știam că nu este ușă de Biserică, dar Aron... Oh, Aron!

        Douăzeci și opt de secunde. Am închis ochii, dar a fost mai rău, pentru că imaginea fratelui meu umplut de sânge a fost primul lucru care mi-a venit în minte.

        Un claxon m-a făcut să tresar și am realizat că se făcuse verde. Am virat la stânga și am continuat drumul până la apartament. Îmi bătea inima nebunește și într-un fel nu eram pregătită pentru conversația asta. Alexander mă aștepta, vorbisem cu el la telefon înainte să pornesc de la spital, însă nu am intrat în detalii. Deschise ușa înainte să bat și mă privi  îngrijorat, atunci când am trecut pe lângă el și am intrat în casă.

        În clipele astea, mă îndoim și de faptul că el chiar ar fi îngrijorat pentru mine.

       — Hei, ești bine? Mă prinse de talie cu o mână, aplecându-se puțin pentru a-mi privi fața, dar am făcut un pas în spate.

       — Vin de la spital. Aron a fost găsit snopit în bătaie.

        Am spus cuvintele cu grijă, urmărindu-i reacția. Mă privi uimit, însă actoria era ori ceva la care se pricepea de minune, ori chiar nu știa ce s-a întâmplat, deși numele lui fusese menționat clar.

       — Îmi pare rău, Isabel! Își trecu o mână prin păr. Cum se simte?

       — L-au sedat, mi-am înăbușit un oftat, apoi l-au mutat la terapie intensivă.

       — Înseamnă că e destul de grav, se încruntă. Ți-a spus cine a făcut asta?

        L-am privit în ochi, așteptând să văd ceva, orice.

       — A menționat un nume.

        Alexander așteptă ca eu să continui, iar după câteva clipe realiză ce voiam să spun. Clipi des, uitându-se nedumerit la mine, apoi ochii i s-au întunecat, trecând de la gri la aproape negri în câteva secunde.

       — Eu? De ce pula mea ar spune asta?

       — Nu știu, Alex. Dar a spus-o.

       — Pe dracu'! Ridică el tonul, nervos. Noi nu mai facem afaceri cu el de atunci, Isabel! Ți-am spus asta!

       — De unde pot eu să știu sigur? L-am confruntat.

       — Ți-a spus și Stalin! Mi-am dat cuvântul!

       — Nu sunteți tocmai cei mai de încredere oameni!

       — Și fratele tău este? Pufni el, jignit de cuvintele mele care știu că au durut, însă aveam nevoie ca să aflu adevărul. Știm amândoi cât de dependent este! Dacă nu face rost de la noi, face de la alții, numai el știe cu cine naiba s-a încurcat!

       — Atunci de ce a spus numele tău? M-am răstit.

       — Nu știu! Țipă el. Mă scoate din minți faptul că nu mă crezi! Când l-au găsit, aseară? Dacă cumva ai uitat, ne-am petrecut toată noaptea împreună, făcând dragoste chiar în patul ăla! Arătă nervos spre patul din dreapta mea și asta nu făcea cu nimic lucrurile mai ușoare.

        Am aruncat o privire furișă spre pat, am înghițit în sec și m-am gândit doar cum am putut să fiu atât de naivă și să mă îndrăgostesc în halul ăsta de o persoană atât de nepotrivită mie.

       — Am plecat spre dimineață, Alexander. Aveai timp suficient.

        S-a lăsat o liniște grea, timp în care mi-am simțit inima bătând cu putere, iar furia lui crescând cu repeziciune.

       — Ce ai de gând? Mă întrebă cu un calm forțat, periculos.

       — Cred că totul se termină aici, am spus, simțindu-mi din nou lacrimile în gât. Fratele și bunicul meu au nevoie de mine.

        Alexander își trecu mâinile prin păr, se întoarse cu spatele, aplecându-se ușor în față, apoi își îndreptă din nou poziția, spunând încet:

       — Te desparți de mine.

        Dădu din cap în semn de negare, apoi râse nervos, privindu-mă cu coada ochiului și brusc, dădu un pumn în perete cu atâta putere, încât rămase urma roșie a acestuia în acel loc. Inima mea se opri pentru o secundă, șocată.

       — Te desparți de mine pentru că fratele tău dependent mă sapă? Mârâi. Pentru tine chiar nu contează deloc faptul că te-am făcut femeia mea, tot ce am simțit aseară împreună? Tot ce e între noi a dispărut brusc? Pușcă din degete, privindu-mă.

        Două lacrimi mari mi-au alunecat pe obraji și le-am șters repede, trecând grăbită pe lângă el și ieșind din apartamentul în care mi-am lăsat tot sufletul în urmă.

Alexander

        Zburam pe motorul bunicului, cu inima sfâșiată și nervii la pământ. Știam că dacă nu fac ceva urgent, voi avea o cădere nervoasă și voi distruge tot apartamentul. Dar, acolo erau păstrate vii amintirile cu ea, pe care le voiam întregi mult timp de acum înainte. Îmi venea să merg la spital și să îi fut lui Aron o bătaie care să îl trezească de tot la realitate, dar știam că asta doar va îngreuna lucrurile. Mă întrebam dacă motorul ăsta care îmi era pansament acum a mai trecut prin asta. Dacă bunicul a trecut prin asta, dacă și el a zburat prin noapte ca un suflet zdrobit, care bântuie străzile fără țintă, fără sens, fără ea...

        Fără ea. Pentru că s-a despărțit de mine.

        Am turat motorul și am accelerat cât de tare am putut în momentul în care mi-am dat seama că ceea ce îmi încețoșa privirea erau de fapt lacrimi. Atunci mi-am jurat două lucruri: ori o recâștig cumva, ori nu mai iubesc niciodată.