Alexander

Capitolul IV

       — Ți-ai pregătit portofelul, bătrâne? L-am întrebat pe tata, în timp ce fumam pe terasă.

        Mama nu ne dădea voie ca să fumăm în casă, spunea că iese greu mirosul. Ne-am resemnat demult și de fiecare dată când vrem ca să fumăm, ieșim pe balcon sau pe terasă. Indiferent de anotimp. Iarna ne înghețau ouăle afară și fumam în timp record. Acum însă, primăvara era prezentă în toată splendoarea ei și leneveam amândoi în fotolii.

       — Unu la mână, mucosule, nu sunt bătrân! Jumătate dintre studentele tale mi-ar oferi subtil numărul lor de telefon, dacă aș intra în facultatea aia. Și doi, portofelul meu este suficient de gros cât să susțină trei ca mine. Dar, de ce întrebi?

        Am râs, luând o înghițitură din limonada mamei.

       — Unu la mână, l-am imitat, făcându-l să se strâmbe, am futut eu deja jumătate dintre studente, deci cred că ai rămâne cu cele urâte. Și doi, mă bucur că spui asta, Corvette-ul meu nu este ieftin deloc.

        Tata își îngustă ochii, nemulțumit.

       — Dacă tu crezi că îți dau moartea pe mână de la nouăsprezece ani, te înșeli!

       — Nu sunt nesăbuit, tată. Știi foarte bine asta.

       — Știu, dar un părinte mereu își va face griji.

       — Deci, accepți până la urmă? Am plusat.

       — Aș prefera să conduci altceva între timp. Să te obișnuiești treptat cu viteza. Ai putea să iei mașina Sofiei...

       — Ce spui de motorul bunicului? L-am întrerupt și el se opri brusc, privindu-mă fix.

       — Motorul meu?

       — Când ai mers ultima dată pe el?

       — Păi... Eu... Dar o să îl mai folosesc, se bâlbâi tata, încercând să dea înapoi, dar nu aveam de gând ca să îl slăbesc.

       — Bine, până te hotărăști tu când ai chef ca să mai ieși cu el, mi-l poți lăsa mie.

        Încruntarea de pe fața lui nu prevestea nimic bun, așa că am adăugat repede:

       —  Împrumuta mie.

        Se gândi câteva clipe și parcă vedeam cum i se învârt rotițele în timp ce se frământă. Pusesem ochii pe motorul ăla încă de când eram copil și îl vedeam pe tata călare pe el. Am văzut poze cu bunicul pe motor și ambii arătau atât de puternici, de masculini, încât mi-am promis  încă de pe atunci că la un moment dat, va fi al meu. Și atunci, voi fi și eu un bărbat adevărat, exact ca ei.

        Tata se ridică și îmi făcu semn ca să îl urmez. Ajunși în garaj, dădu la o parte materialul protector care acoperea motorul. Era într-o stare impecabilă, exact așa cum mi-l aminteam. Parcă chiar mai frumos, ținând cont că nu semăna deloc cu toate motoarele colorate cu care se laudă în ziua de astăzi cei de vârsta mea. Era naked, negru, cu detalii argintii și un aspect care îți taie respirația.

       — Marco..., șopti tata și întreg momentul era extrem de profund și emoționant.

        Am mângâiat ușor cu buricele degetelor șezutul din piele neagră, apoi l-am privit în ochi:

       — Pot?

        Nu aveam de gând ca să mai insist, în cazul în care răspunsul ar fi fost negativ. Înțelegeam cât de personal era acest motor pentru tata și nu voiam să întind coarda. Însă el îmi făcu un semn scurt din cap ca să urc și ceva îmi creștea în piept. Abia după ce m-am urcat pe motor am înțeles ce anume simțeam.

        Mândrie.

        Acum, eram un adevărat Sima în toată puterea cuvântului.

        Am pornit motorul și l-am turat de câteva ori, acesta trezindu-se la viață fără probleme. Tata râse, auzind zgomotul familiar, iar după câteva minute, mama apăru și ea.

       — Mi s-a părut că aud..., începu ea, dar se opri când observă mai bine ce făceam. Max, acela e...

       — Da, iubito, spuse tata și întinse mâna, chemând-o indirect lângă el. Ea se conformă și i-am zâmbit larg. E timpul ca să duc tradiția mai departe. Acum, vechiul meu prieten îi aparține lui Alexander.

        Am turat iar motorul de câteva ori cu putere și am pornit în viteză, ieșind din garaj și gonind fără țintă pe străzile orașului. Era un sentiment de nedescris ceea ce simțeam acum, dar limitându-mă la un singur cuvânt, aleg "libertate". Vântul care trecea pe lângă mine, viteza, motorul care era în mers o extensie a corpului meu, sunetul care torcea precum un animal sălbatic gata de atac. Toate acestea îmi ofereau un sentiment de nedescris!

        M-am întors acasă cu un zâmbet larg și cu sufletul mai ușor ca o pană în zbor.

        Duminică urma să primim un nou lot de piese, așa că seara mi-am făcut și eu apariția la depozit. Toți erau acolo, vreo cincisprezece inși, inclusiv șeful nostru cu rădăcini rusești, pe care noi l-am poreclit "Stalin". Era un tip făcut, aproape blond, cu ochi de un albastru foarte deschis, care îți îngheța sângele în vene. Aveai impresia că te ucide doar privindu-te intens și nu era un sentiment deloc confortabil. La fel ca Raul, mulți oameni se împrumutau de la el, iar eu aveam grijă ca să își primească banii înapoi. Eram tânăr, neînfricat și tupeist, calități pe care el le căuta la oamenii aleși pentru a intra în cercul lui.

        Două camioane au întrat în curte, în liniștea nopții, și au oprit în paralel. Câțiva bărbați au coborât și ne-am apropiat cu toții. Stalin făcu doi pași mai în față. Eu și Bebe l-am urmat îndeaproape, pentru orice eventualitate. Unul dintre cei nou veniți îi urmă gestul, semn că el coordona tranzacția.

       — Câte? Întreabă Stalin.

       — Două sute.

       — Am pregătit patruzeci de mii.

       — Mario a spus șaizeci.

       — Nu cred că te-am auzit bine, râse Stalin nervos, arătând cu degetul arătător spre urechea sa dreaptă. Astăzi mi-a confirmat marfa și prețul.

       — Mă doare în pulă. Mi s-a spus clar să nu mă întorc fără șaizeci de mii.

        Stalin se scărpină în barbă, de parcă s-ar fi gândit o clipă la asta, apoi sări asupra bărbatului și îi băgă un pumn în moacă. Ca la un semnal, toți am început ca să cărăm pumni în stânga și în dreapta, printre bărbații din camioane, până i-am lăsat fără aer. Am primit și noi câteva croșeuri, pentru că eu m-am ales cu buza și arcada spartă, iar tovarășii mei erau zgâriați și ei. Fusesem în avantaj numeric, din fericire, așa că Stalin ne făcu semn ca să descărcăm marfa, apoi luă o parte din banii deja pregătiți într-un sac din material și îl aruncă la picioarele celui pe care îl bătuse.

       — Spune-i șefului tău că primește doar jumătate din sumă! Un bărbat  știe să își respecte înțelegerile! Iar ăsta e un ordin!

        Bărbații au plecat așa cum au venit, în liniște, iar eu m-am apropiat de Stalin, întrebându-l în șoaptă:

       — Dacă se întorc?

       — Vor ști unde să ne găsească, rânji el și am zâmbit, dând din cap.

        Era nebun. Și îmi plăcea asta.