Alexander

Capitolul II

        Până la urmă, nu fusese chiar atât de rău să mă întorc la facultate. Am stat la patru ore din cinci, ceea ce era un nou record pentru anul ăsta. Nu m-am întâlnit încă cu Bogdan, cel de la care aveam orarul. Aveam câteva cursuri împreună, dar nu mai rețineam care și aveam nevoie să mă pună la curent cu noutățile. După ore, m-am dus direct la depozit, unde Bebe, un tip mătăhălos și mâncăcios, care adora aripioarele de la KFC, și Marin, aproape cât mine de înalt și blond, descarcau mobilier pe bune, de data aceasta. Până la urmă, era un depozit mare.

       — Cum merge treaba? I-am întrebat, scoțând o țigară.

       — Șefu' a spus că primim marfă nouă în weekend, spuse Bebe, ștergând-și sudoarea de pe față cu marginea maioului cândva alb.

       — Venim toți? Am întrebat.

       — Da. Trebuie descărcate repede, scuipă Marin într-o parte și am dat o dată din cap, trăgând din țigară și ținând fumul câteva clipe în piept.

       — Poate vă scapă Stalin ceva mai mult la încasările astea, am spus.

       — L-ai văzut tu să ne dea în plus? Râse Bebe. Poate ție. Tu ai rezolvat și stocul ăla greșit de luna trecută. Încă nu știu cum ai reușit să le vinzi atât de repede!

       — Asta înseamnă să cunoști oameni noi, Bebiță, am rânjit. Îți faci relații, formezi conexiuni.

       — Tu și expresiile tale ciudate, bombăni el și am râs, dând ușor din cap.

       — Apropo de asta, spuse Marin cu o voce mieroasă. Nu am ieșit de ceva timp. Mergem diseară în club?

       — Nebunule, ți s-a pus pata pe Carmen! L-am împins, chicotind.

       — Ce vorbești? Se prefăcu indignat.

       — Am văzut cum o priveai data trecută, pisoi mic ce ești! Mai aveai puțin și îți dădeai drumul în pantaloni doar privind-o!

        Bebe râdea cu poftă, ținându-se de burtă, în timp ce Marin își dădu ochii peste cap, încercând să se abțină.

       — Trebuie să recunoști, are un fund..., spuse el, mușcându-și pumnul și aici nu aveam nimic de obiectat.

       — Ai dreptate! Am ridicat mâinile, în semn de predare. Fundul ăla merită o tăvăleală bună. Și eu merit asta, am spus, dramatizând. Deci, băieți, ne vedem la zece, le-am tras cu ochiul și am plecat zâmbind.

***

        Blugi negri, lăsați ușor pe șolduri și strâmți pe coapse. Un tricou alb simplu și geaca de piele. Parul pieptănat ușor pe spate, brățara mea din piele, parfum subtil. Eram gata pentru o noapte nebună. Cât timp mama îmi ură distracție plăcută și să am grijă de mine, tata îmi șopti să lovesc tot ce prind. Și nu se referea la bătaie. Am chicotit, bătrânul fusese mare șmecher la viața lui. Mama îi pusese capac și îi era fidel, vedeam asta. Încă o iubea ca un nebun, dar voia să am parte și eu de propriile experiențe. Însă, de ceva eram sigur. Pentru mine încă nu s-a născut femeia care să mă pună cu botul pe labe. Îmi plăcea să cuceresc, să fut și să plec. Rar treceam printr-un pat de două ori, evitam să le dau șansa de a dezvolta emoții. Și îmi plăcea al dracului de tare asta. Eram liber, mă distram, eram implicat în afaceri plătite destul de bine și eram pe drumul cel bun, care ducea la mașina pe care o visam demult. Genialul Chevrole Corvette.

        Am aruncat țigara pe jumătate fumată și am intrat in club. Tovarășii mei erau deja la bar, Marin salivând intens cu ochii la Carmen, care spăla niște pahare după bar. M-am așezat lângă ei pe scaun și când ea mă văzu, un zâmbet larg îi apăru pe chip.

       — Alexander, nu? Mă privi pe sub sprâncene și Marin dădu pe gât tot paharul pe care îl avea în față.

       — Ai reținut bine, am zâmbit. Acum, fi fată bună și mai dă-ne câte un pahar din ce bea prietenul meu, i-am indicat paharul morocănosului.

        Ea se conformă cuminte, le puse celor doi paharele pe masă și când îl așeză pe al meu, se apleacă subtil, pentru a-i observa decolteul.

        Știam că are o slăbiciune pentru mine și Marin era motivul pentru care nu o futusem încă. Pentru că, revenind la discuție, chiar avea un fund apetisant. Însă nu îmi plăcea să îl văd așa din cauza unei târfe care se întinsese cu mulți alții înainte. Așa că m-am întors spre el și am spus suficient de tare, cât să audă și ea:

       — Deci, avem treabă în weekend?

       — Așa a spus Stalin, răspunse Bebe și m-am încruntat.

       — Sunt sigur că Marin va coordona din nou totul și ne vom descurca. Stalin a spus că te așteaptă o recompensă frumoasă, am ridicat paharul spre el în semn de salut și l-am dat pe gât. Bărbatul se uită la mine confuz și înainte să poată strica planul, m-am ridicat de la masă și l-am bătut peste umăr, spunând doar pentru el: cu plăcere!

        M-am îndepărtat de bar, văzând cu coada ochiului cum Carmen se apleacă și îl întreabă ceva, zâmbind.

        Târfă.

        Am întâlnit câțiva prieteni, am băut și cu ei câteva pahare, aproape am agățat o tipă, însă faptul că era beată și penibilă nu era deloc excitant. Mi-am îndreptat atenția spre o fată blondă, cu o rochiță scurtă și ciorapi până la genunchi. Era bosumflată, tocmai își pătase rochia cu vin.

       — La dracu'! bombăni ea.

       — M-ai chemat? I-am șoptit în ureche, făcând-o să tresară și se întoarse brusc spre mine, dar după o privire mai atentă, începu să râdă.

       — Eu doar... rochia, trase de ea puțin în jos, în locul unde era pata, apoi își dădu părul după ureche și îmi zâmbi, mușcându-și buza de jos. Nu mai contează. Și tu ești...?

       — Alexander, am răspuns cu o voce joasă, știind ce efect avea asupra femeilor.

       — Lora, aproape șopti și am întins mâna, trecându-mi degetele peste șoldul ei stâng.

       — Și, frumoasă Lora, spune-mi că nu ești singură aici, în seara asta.

       — Nu, prietenele mele sunt în zonă. Dar, au băut prea mult și sunt la baie, își strâmbă nasul.

        M-am apropiat mai tare, privind-o în ochi și am văzut cum înghite în gol.

       — Știai că sunt camere sus? Am zâmbit în colțul buzelor. Îl cunosc pe cel care deține localul. Dacă vrei, ne retragem din toată gălăgia asta.

        A acceptat fără rețineri și eu i-am tras-o fără resentimente. Așa mergea treaba. Am acceptat bilețelul pe care mi-a notat numărul ei de telefon, deși știam că îl voi arunca în primul coș de gunoi găsit. Nu păstram numere, doar amintiri.