Alexander

Capitolul XIV

        În seara asta se ținea cursa pentru elita orașului și nu numai. Mașinile erau gata, la prânz au venit doi băieți după ele și speram ca Panda să fie mulțumit. După calculele noastre, BMW-ul albastru trebuia să iasă câștigător. M-am hotărât pe ultima sută de metri ca să îi pun un ambreiaj ceramic, pentru a fi mai brutal și a nu patina atât de ușor. Am verificat frâna de mână și noul motor. Totul era perfect, dar tot așteptam cu sufletul la gură rezultatul. Era ceva nou, ce noi nu mai încercasem până atunci, dar ne asumam și riscul expunerii. Dacă s-ar afla, printre atâția oameni cu influență, am fi vânați până la capătul pământului. Era vorba de mulți bani și multă influență la mijloc.

        A doua zi, Panda a venit la noi. Trânti portiera când coborî din mașină și se apropie, privindu-ne furios pe sub sprâncene. Am schimbat pe furiș o privire cu Stalin și parcă l-am auzit înghițind în sec.

       — Vești noi? L-am întrebat și el se apropie de mine, fulgerându-mă cu privirea.

       — Ai idee ce ai făcut? Mârâi grasul și am ridicat din sprâncene, făcându-i semn lui Stalin ca să rămână pe loc, pentru că tocmai făcuse un pas în față.

       — Ascult, am răspuns calm, privind ușor în jos, pentru că era puțin mai scund decât mine.

        Gorilele lui se încordau undeva mai în spate și deja îmi calculam sistematic în minte cum și pe cine lovesc, în cazul în care burtosul mă atinge.

       — Tu, zbieră el, tu băiete ai câștigat cursa! Se aruncă spre mine, strângându-mă în brațe de la mijloc, imobilizându-mi mâinile în strânsoarea lui de urs.

        I-am văzut pe cei trei pompați râzând, Stalin răsuflă ușurat, chicotind, iar băieții bucurându-se. Era o veste bună și eram mândru de mine, de noi toți. Dar mai mult de mine. Am băut în cinstea victoriei, cu geanta plină de bani la picioarele noastre. M-am întors acasă rupt de beat și cu câteva mii de lei în plus. Cred. Sincer, nu i-am numărat, pentru că nu eram în stare, dar la o primă privire, meritase tot efortul.

        M-am dus la facultate cu o barbă ușor crescută, cu aceleași haine ca și ieri, pentru că adormisem îmbrăcat și alarma îmi dăduse lumea peste cap când sună enervantă dimineață. Isabel era deja în clasă și lângă ea stătea altcineva, ținând cont că mă ignorase în ultima perioadă. Un băiat slab și cu ochelari, care își aranja pixurile la milimetru.

       — Marș, am mârâit spre el când am ajuns lângă bancă.

       — Nu e locul tău, își ridică ochelarii pe nas cu degetul arătător, iar Isabel ne privea tăcută.

       — Ai două opțiuni, i-am zâmbit frumos. Ori te ridici și pleci singur, ori te scot pe geam. Și crede-mă, va fi dureros! Promit!

        Băiatul și-a îndesat toate lucrurile în ghiozdan și a plecat grăbit în capătul sălii de clasă. M-am așezat lângă Isabel și m-am întors zâmbind spre ea.

       — Bună dimineața, frumoaso!

       — Puți, mi-o trânti ea.

       — Nu am apucat să fac duș.

       — Duhnești.

       — Am sărbătorit aseară.

       — Te-ai spălat pe dinți? Se încruntă, privindu-mi dantura și mi-am dat ochii peste cap.

       — Trebuie să încetăm ca să ne mai întâlnim așa.

       — Sau chiar deloc, zâmbi Isabel ușor în colțul buzelor și am pufnit.

        M-am căutat în buzunare și am scos o monedă. I-am arătat-o, apoi am spus:

        — Hai să pariem. Dacă iese cap, ești a mea. Dacă iese pajură, sunt al tău.

        Obrajii ei deveniră roz și am aruncat moneda în sus, am prins-o și am lipit-o de bancă. Cap.

       — Te mănânc, am șoptit și m-am apropiat de ea, dar își puse palma peste fața mea, împingându-mă ușor.

       — Vine profa!

        Mi-am îndreptat atenția spre profesoară, dar nu am stat cuminte toată ora. I-am pus o mână peste picior, pe sub bancă, iar ea mă lovi peste degete subtil, înroșindu-se iar. I-am șoptit cât e de frumoasă, iar ea îmi șuieră înapoi, chicotind:

       — Nesimțitule!

        Când se termină ora, îmi aruncă o privire mustrătoare.

       — Te mănâncă în fund?

       — Rău de tot! Am chicotit. Ce ai de mâncare azi? Am tras cu ochiul spre geanta ei.

       — Nimic pentru tine, spuse, dar se apleacă totuși și scoase un sandviș, pe care mi-l aruncă în poală. Cu plăcere.

       — Ești cea mai tare, m-am aplecat și am pupat-o pe obraz, pentru că sărutul era exclus ținând cont că îmi mirosea gura.

        Jumătate din cei prezenți se holbau la noi, șocați. Ne-am luat ghiozdanele și am ieșit pe coridor, conducând-o unde avea următoarea oră. Sau ea pe mine, pentru că habar nu aveam unde era asta.

       — Știi că toți vor crede că ți-am căzut în plasă, nu? Își mușcă buza se jos, încruntându-se.

       — Sau în pat, am spus, bănuind natura îngrijorării ei.

       — Voiam să fiu delicată.

       — Nu ești o fată oarecare, Isabel. Toți știu asta. Nu e ca și cum o fut pe Karina și bat palma cu băieții care au făcut și ei asta. Chiar dacă relația dintre noi nu va funcționa, voi continua să te respect și să am grijă de tine.

        Mă privi cu ochii ei albaștri și îmi zâmbi atât de frumos în semn de mulțumire, că îmi venea să o ridic în brațe, să o lipesc de un perete și să o sărut până nu mai are aer! Dar cu siguranță m-aș alege cu o palmă peste ceafă de la ea și cu mustrări de la director, așa că m-am abținut.

        Deocamdată.

       — Ce vrei să facem astăzi?

       — Nu știu, ridică din umeri. Surprinde-mă.

        Și cu asta, îmi întoarse spatele, lăsându-mă să salivez după fundul ei delicios și dispăru în clasă.

       Provocare acceptată!