Mijlocitoarea

Capitolul XXI - Alyssa

Capitolul XXI

Alyssa

Desigur, eu nu m-am dus să mă culc. Mă duc în camera mea - un tip de pat, nu? - dar am băut cofeină, este ajunul Crăciunului şi este doar două jumătate - mai am cel puţin o oră până să devin obosită. Numai că aveam nevoie de o scuză să scap de Declan, întunericul cald şi liniştea plăcută mă fac mult prea comunicativă - întotdeauna am preferat noaptea, simţindu-mă în siguranţă înconjurată de umbre. Dar Declan nu ştie de tendinţele mele de insomniac, care sunt o tactică de scăpare viabilă - acum dacă aş şi ştii cu exactitate de ce fugeam.

Aruncându-mă pe pat, gem enervată. Îmi ador familia – imediata familie, vitregă sau altfel, mai exact – dar, Dumnezeule, cina a fost o deteriorare rapidă a nervilor mei! Ei bine, nu toată cina, mama şi George şi-au lucrat magia să îi scoată pe Trey şi Declan afară din cochiile lor, dar au existat momente... poate am ascuns-o bine - am avut practică, la urma urmelor. Aş fi omorât-o cu bucurie pe mama. mai ales după micul ei interogatoriu. Ştiu că mamele se presupune să îşi ruşineze fetele adolescente, însă mama întotdeauna a fost atât de bună la asta!

Deşi... ea s-ar putea să fi văzut că eu am fost mai nervoasă în legătură cu asta decât am fost... într-un timp foarte lung. Audiţiile pentru spectacolul de talente ce se apropie nu mă face să fiu nici măcar pe jumătate îngrijorată, aşa cum m-a făcut cina din seara asta, numai că nu ştiu de ce. Mama a fost de treabă cu toţi ceilalţi iubiţi ai mei – nu că Declan ar fi un potenţial iubit. El este prietenul meu, iar eu mă întreb dacă ştie cât de greu îmi este să admit asta, dar asta este totul. Nimic mai mult.

O jumătate de oră mai târziu - după ce am încercat să citesc două cărţi, distrasă de Declan trecând prin dreptul uşii mele şi o tură prin programul meu pentru spectacol - sunt mai mult decât mulţumită când îmi sună telefonul.

Uşor surprinsă – cine dracu' mă sună la această oră? Credeam că sunt singura nebună care să fie trează – mă întorc şi apuc telefonul ce stă pe măsuţa de lângă pat, fără să mă obosesc să mă uit la nume.

- Bună? spun bucuroasă, puţin nesigură.

Majoritatea oamenilor sunt speriaţi atunci când sunt în cea mai bună dispoziţie după miezul nopţii, dar această persoană mă cunoaşte destul de bine să se aştepte la fericirea mea.

- Bună! exclamă Dani fericită.

Îmi ridic sprâncenele la auzul vocii sale. Dani este o persoană matinală sigur şi este dimineaţa zilei de Crăciun pentru ea, dar la ora şapte? Şi atât de optimistă? Nu am mai auzit-o atât de veselă de la ultima sa întâlnire cu Parker, înainte ca părinţii ei să se decidă să îi dea peste cap viaţa, iar aceasta a făcut o alegere oribilă să nu îi spună lui Parker de ce îl părăsea - a crezut că va fi mult mai puţin dureros să nu trebuiască să şi-o închipuie cu un alt tip. I-am spus că este o idioată, dar ce pot să faci în final?

- Ce s-a întâmplat? cer să ştiu imediat.

Lăsată în pace, ea va vorbi fără rost timp de câteva ore bune înainte să ajungă la subiect, iar eu nu am prea multă răbdare. De fapt, nu am deloc răbdare.

- Am vorbit cu părinţii mei.

Ca răspuns îmi dau ochii peste cap.

- Faci asta în fiecare zi Dani, clarific pentru cazul în care a uitat.

Chicoteşte, făcându-mă să mă încrunt. Vreau să ştiu ce dracu' s-a întâmplat, iar dansatul său pe lângă subiect, intenţionat, nu mă ajută deloc. Absolut deloc.