Mijlocitoarea

Capitolul XIX - Declan

Declan

Intru în casă cu o neobişnuită atenţie. Nu din cauză că mi-ar fi teamă sau aş regreta scena de mai devreme... argumentul cu Alyssa, dar nu aş subestima-o să cred că poate nu a instalat capcane prin casă. Şi, fără implacabila curtoazie a lui James pentru a-i opri, Trey probabil ar ajuta-o, doar aşa pentru amuzament. Îmi storc mintea, gândindu-mă la fiecare truc de care am auzit vreodată, în timp ce uşor şi cu grijă deschid uşa de la intrare. Un centimetru şi nimic nu se întâmplă. Aşa că împing uşa şi săr în spate. Nici un duş cu apă rece, nici un sunet al vreunei capcane; calea este liberă pentru mine. Păşesc cu atenţie, închizând uşa delicat, exact opusul trântitului de mai devreme. Sunt recunoscător că nimeni nu mi-a văzut giumbuşlucurile. Ar fi trebuit să ştiu mai bine. Chiar şi furioasă, Alyssa nu este copilăroasă, nu ar coborî la acel nivel. Sper.

Dar nu o pot găsi pe nicăieri. Ei nu sunt în birou. Mă duc la mine în cameră şi nu sunt nici acolo. Nu în camera lui, a părinţilor noştri sau în multele camere din casă. Mă pregătesc să apăs butonul de la interfon pentru a-i localiza – răpitul pare stilul Alyssei mult mai mult decât trucurile imature – când în final identific sentimentul de ceva care nu este în regulă, care mă deranjează încă de când am intrat, cel care m-a făcut atât de paranoic.

O subtilă, atotpătrunzătoare aromă a ceva ce se coace copleşeşte obişnuitul miros steril al casei. Sunt imediat pus în gardă. Nu pentru că miroase rău – ba din contră, miroase delicios – dar nu am nici o idee cine găteşte. James este singurul care intră în bucătărie, cu excepţia micilor mele expediţii de a lua gustări, iar el fiind aici nu poate fi un semn bun.

Mă îndrept rapid spre bucătărie, păstrându-mi limbajul trupului neutru. Nimic nu este în neregulă, sunt sigur de asta – vreau doar să mă asigur. Până la urmă câte pot să se petreacă în doar câteva ore cât am lipsit? Chiar şi Alyssa şi Trey lucrând împreună nu pot crea atâtea probleme – deşi am învăţat să nu o subestimez pe Devereaux. Scena peste care dau mă opreşte instantaneu în tocul uşii. Trey stă confortabil la masă, mâncând o prăjitură din tava ce stă în faţa sa, în timp ce Alyssa se luptă cu o tavă de prăjituri mai mare decât ea, pentru a o băga în cuptor. Se îndreaptă şi îşi dă pe spate părul pătat cu alb cu un triumf care i se citeşte pe chip. Văd făina ridicându-i-se din păr, în timp ce îl suflă iritabil de pe faţă. Cu asta îndeplinit, sare pe masă lângă Trey şi cu delicateţe ia o prăjitură din tavă. Bucătăria este plină de faină şi glazură, ceea ce mă lasă cu gura căscată. Nu voi curăţa eu asta.

Cumva, alertat de prezenţa mea Trey se întoarce şi mă vede stând în tocul uşii.

Glazura îi înconjoară buzele şi cred că văd nişte făină în părul său blond aproape alb, deasemenea, dar ochii săi sclipesc de fericire.

- Declan! ţipă fericit, deşi puţin incomprehensibil, cu gura lui plină de prăjitură. Vrei şi tu o prăjitură? mă întreabă, după ce înghite, luând o farfurie cu prăjituri sub forma unor brazi şi băgând-o practic sub nasul meu.

- Nu cred că am de ales. Nu este nici o modalitate prin care putem să le mâncăm pe toate înainte să se strice.

Şterg scaunul de lângă fratele meu şi mă aşez, având grijă să nu dau făină pe polo-ul meu negru. Iau una din prăjiturile pe care mi le oferă, una cu un model atât de complex că trebuie să fie a Alyssei. Precaut, deoarece îmi amintesc vag că cineva a spus că este un dezastru în bucătărie, o gust.

- Astea sunt nemaipomenite! exclam după ce gura mea este goală.

- Ştiu! este de acord Trey, băgând o altă prăjitură întreagă în gură şi vorbind cumva pe lângă ea. Alyssa spune că nu poate găti, dar astea sunt cele mai bune prăjituri pe care l-am mâncat!