Mijlocitoarea

Capitolul VI

Capitolul VI

Alyssa

- Aia era notiţa mea?

Doamne, adună perseverenţa enervantă la celelalte defecte ale tipului ăstuia! Mă duc să curăţ masa lui Declan, iar el mă necăjeşte. Încă o dată. Nu poate să îi dea drumul odată?

- Poate, spun, întorcându-mă să mă duc la ghişeu.

Numai că mă apucă de mână, ţinându-mă în loc. Încet, mă întorc cu faţa spre el. Cine se crede să mă atingă într-un mod pe care eu nu îl percep necesar?

- Cum ai făcut rost de acea hârtie? cere să ştie.

Corect, se crede Declan O'Shea, asta face. Însă nu poate să îi ofere unei fete o pauză?

- Am căutat în gunoi să găsesc ceva pe care tu l-ai atins că să mă pot preface că te ating pe tine, tărăgănez.

Ar fi fost o replică de ieşire extraordinară, dacă mâna lui Declan nu ar fi fost încă strânsă în jurul încheieturii mele şi nu merită să îl rănesc doar ca să evadez. Sau poate...? Nu, cu siguranţă, nu.

- Ăsta este adevărul? întreabă serios.

Uau, el chiar a luat-o în calcul. Asta este chiar jalnic, existenţa unor asemenea fete în şcoală care sunt în stare să facă aşa ceva. Patetic, aproape că îmi este ruşine să aparţin aceluiaşi gen ca şi acele specimene.

- Poate, răspund, încercând să îmi smucesc mâna, dar priza lui este fermă.

Este mai puternic decât arată. Trebuie să aibă ceva muşchi...

- Da sau nu? insistă.

Lăsând la o parte cum arată şi trupul posibil musculos, tipul ăsta este un nenorocit. Unul mult prea perseverent şi inteligent, din păcate pentru mine.

- Poate, spun rânjind neastâmpărată, apoi mă încrunt când priza sa devine mai strânsă.

Dacă continuă să strângă, la dracu' cu nonviolenţa, el o să fie măcelărit.

- Chiar trebuie să mă întorc la muncă, zic după ce arunc o privire la mâna sa pe încheietura mea.

- Atunci du-te! se răsteşte el.

- Încă mă mai ţii de încheietură, afirm. Vreau să spun, dacă mă găseşti atât de irezistibilă...

Îmi dă drumul la mână atât de rapid, de parcă aş avea vreo boală contagioasă. Îmi frec încheietura care mă doare puţin, sperând, spre binele lui, că nu mi-a lăsat vreo vânătaie sau îl voi pune pe Nicholas pe el.

- Nu poţi măcar să îmi spui? mă presează, sper, pentru ultima dată.

- Da, pot.

- Atunci fă-o!

- Dacă nu iţi pasă de mine sau de opiniile mele, de ce eşti atât de insistent?

- Îmi place să îmi cunosc toţi urmăritorii, răspunde arogant, lăsându-se pe spate de parcă a ajuns la o concluzie care îi dădea bătaie de cap. Deci se pare că trebuie să te adaug pe listă.

- Eşti un nenorocit arogant. Adaugă-mă pe acea listă.

Voiam să fie o afirmaţie obişnuită, o observaţie nonşalantă, dar se pare că a ieşit mult mai răutăcioasă decât am vrut, iar ochii săi sunt fulgeraţi pentru o secundă de ceva, care ar fi putut fi, la o altă persoană, durere. Poate eu nu sunt chiar atât de bună la a-mi ascunde furia sau poate el nu poate accepta adevărul. Eu o prefer pe ultima, sincer.