Mijlocitoarea

Extras

Mijlocitoarea - Extra

Îmi trec degetele prin părul ei lung şi urmăresc cum şuviţele alunecă printre degetele mele ca o cascadă neagră, nepăstrând nici o memorie a atingerii mele. Aşa că îmi mai plimb degetele o dată şi încă o dată şi încă o dată prin părul ei şi de fiecare dată acesta se aşează la loc, perfect. Nici un nod, nici un fir nelalocul său care să anunţe prezenţa mea. Nu ştiu de ce mă deranjează asta atât de mult, dar o face. Vreau să îmi las amprenta pe fiecare milimetru al trupului ei. Vreau să o modelez, să îmi imprim prezenţa în sufletul ei ca oricine ar cunoaşte-o să ştie că ea îmi aparţine. Aşadar, îmi mai trec o dată mâna prin părul ei, dar de această dată nu îl mai las să cadă. Îi înfăşor şuviţele printre degetele mele şi trag. Nu tare, nu cât să îi provoc durere. Nu îmi doresc să îi provoc durere. Dar trag îndeajuns de tare încât să îi mişc puţin capul şi să îi atrag atenţia, trezind-o din starea sa de linişte. Până la urmă de ce să fie ea liniştită când eu sunt terorizat de aceste dorinţe pe care nu le înţeleg? De când am văzut-o prima dată, ceva mi-a şoptit că ea trebuie să fie a mea. Să îmi aparţină.

- Ce este? îi aud vocea puţin iritată, dar nu îşi întoarce capul pentru a-mi întâlni privirea.

Este prea confortabilă stând întinsă pe bancă, între picioarele mele, cu capul sprijinindu-se de pieptul meu.

- Hai să facem ceva, spun eu, ştiind exact ce vreau să facem, dar de asemenea ştiu că dacă sunt eu cel care propune, ea va refuza din prima.

Ca întotdeauna, trebuie să am grijă cum formulez micul meu răspuns ca aceasta să pice singură în capcana mea.

- Şi cam ce ai vrea să facem? Ţi-am zis că azi vreau să ajung acasă mai devreme. Cred că mama suspectează ceva, spune şi pot să aud îngrijorarea din vocea ei.

Ceea ce mă înfurie puţin, dar nu o las să vadă asta. Nu vreau să existe nimeni în afara mea pentru ea şi de câte ori o aud îngrijorându-se de mama sa sau de acea prietenă a ei, care tot încearcă să o scoată din prezenţa mea, simt cum o peliculă roşie îmi acaparează mintea şi tot ce vreau este să o îndepărtez de acele persoane şi să o păstrez doar pentru mine. Şi ştiu că această dorinţă a mea de a o aliena de persoanele iubite, de familie şi prieteni, nu este normală. Ştiu, dar sunt prea slab să rezist monstrului ce o doreşte, deoarece şi eu doresc acelaşi lucru. Cum ai putea să refuzi să faci ceva ce îţi doreşti din toată inima? Nu poţi. Şi oricine zice altceva este un mincinos.

- O, hai, nu fi aşa. Ştii că eu vreau doar să petrec timpul în compania ta. Te iubesc, ştii asta, nu? spun uitându-mă în jos la ea, dar tot nu îşi întoarce capul pentru a mă privi.

Ştiu că nu mă crede. Vrea să creadă în cuvintele mele, dar ceva îi tot şopteşte că lucrurile nu sunt tocmai aşa cum se arată. Şi are toate motivele să fie precaută şi sceptică, numai că se află în aceeaşi dilemă ca şi mine. Cum ar putea să refuze un lucru pe care şi-l doreşte? Îşi doreşte să fie adevărat că o iubesc, aşa că închide ochii la acele mici voci suspicioase.

- Ştiu. Şi, şi eu te iubesc, spune, dar pot să aud micul dubiu din spatele cuvintelor ei.

Nu este nimic. Nu mă deranjează. Atâta timp cât este în braţele mele, cu mine, nu îmi pasă dacă mă crede cu adevărat sau nu. Este a mea. Este cu mine. Şi asta este tot ceea ce contează.

- Nu este vorba de asta, D, continuă. Doar că... ei bine, în ultimele zile nu ştiu dacă am stat mai mult de şase ore acasă...

Vrea să mai spună ceva, dar nu am de gând să o las. Cunosc argumentele sale mult prea bine. De asemenea, ştiu că în final tot eu voi fi cel care va câştiga, deoarece în spatele tuturor acelor refuzuri, de fapt, se ascunde dorinţa de a zice „Da". Şi asta o bate de fiecare dată. Ca şi mine, este doar o sclavă în faţa dorinţelor sale.