Mijlocitoarea

Capitolul XVI - Declan

Din numarate motive de acum incolo o sa incerc sa postez mai des, dar va fi mai putin. Adica, de acum incolo voi imparti un capitol in doua: Alyssa si Declan. Imi este mai usor sa corectez parti mai mici si sa postez mai des decat sa gasesc timp sa corectez un capitol intreg ca sa il postez. ;p

Daca va place lasati-mi o steluta sau un coment ;)

PS: De acum incolo cine va comenta sau imi va da stelute ii voi dedica urmatorul capitol:P

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Declan

Urăsc ziua de azi. Nu este nimic, absolut nimic de capul său. Toţi ceilalţi o sărbătoresc cu familiile, iar eu sunt blocat într-o cameră oribil de formală cu părinţii şi fratele meu, prefăcându-mă că nu este nimic în neregulă cu familia noastră şi că noi chiar ne iubim. Ocazional mai este cineva cu noi, un văr sau vreun favorit de-al părinţilor mei, sperând la patronaj. În general sunt cu câţiva ani mai mari decât mine, dar tot la fel de uşor de supuşii de o privire din partea mea ca şi colegii mei. Noi mâncăm tot atât de multe feluri, bârfim despre vieţile noastre diferite şi simulez că părinţilor le pasă de Trey şi de mine. Oh, ce mod splendid de a petrece această zi.

Inutil de menţionat este faptul că Trey şi cu mine scăpăm cât putem de repede. Trey dispare primul, făcând-o într-un mod pe care nu îl pot reproduce, apoi ies şi eu din peisaj. Nu că ar conta pentru părinţii mei. Sunt de obicei prea cufundaţi în discuţiile lor să observe sau să le pese. Ziua aceasta o petrec de obicei, nu distrându-mă cu familia ca Parker sau Nic aşa cum descriu, ci în camera mea, singur. Nu sunt niciodată petreceri – toţi suntem cu propriile familii - iar totul este închis. Aşa că singura mea ocupaţie este să mă uit pe geam, urmărind maşina ocazională mergând pe stradă, cu o nepotrivită concentraţie.

Tocmai de aceea observ silueta umană întunecată, alergând prin faţa casei. O privesc alergând uşor, fiind singura întrerupere a monotoniei străzii, dar îmi dau seama cine este doar atunci când lumina unui stâlp de iluminat se reflectă pe pielea ei albă şi îi iluminează marele - pentru picioarele ei scunde - determinat pas.

Dar ce caută Alyssa aici, în această noapte în mod special? În timp ce nu sunt atât de şocat de apariţia sa aşa cum aş fi fost o dată – casa lui Nic  si automat şi a ei este doar la un colţ sau două depărtare – încă mă ia prin surprindere. Cu toată atitudinea sa, Alyssa este o persoană care ţine foarte mult la familie. Ar fi fost ori la petrecerea masivă anuală despre care Nic povesteşte în fiecare an, ori cu tatăl ei – oriunde sau oricine ar fi el. Nu numai asta, dar, cu toate că nu am mai văzut-o pe Alyssa alergând, aş pune pariu că ea nu aleargă în acest mod niciodată. Capul este lăsat în jos, picioarele îi sunt mai grele decât de obicei şi aproape sprintează.

Numai că nu ar aprecia nici un fel de imixtiune din partea mea, aşa cum mi-a băgat în capul meu tare cu mult timp în urmă - cuvintele ei, nu ale mele. Întrebările o ofensează, iar sugestiile ajutătoare o fac furioasă, aşa că o să o las în pace. Va fi doar vina sa dacă vreun ciudat decide să nu îşi ia liber în această zi.

Dar... o gură de aer proaspăt ar fi frumoasă şi o tură cu inteligenţa seacă a Alyssei ar putea să spele amabilităţile bolnăvicios de dulci ale aşa numitei mele famili. Aş putea încă probabil să o prind din urmă.

Iau o geacă peste puloverul meu şi o pereche de adidaşi, scriindu-i rapid un bileţel lui Trey - pentru eventualitatea în care se trezeşte - pe o bucată de hârtie înainte să bubui pe scări şi să ies pe uşa de la intrare, ignorând non-existentele strigăte de a mă întoarce înapoi.