Mijlocitoarea

Capitolul XXVI - Alyssa

Capitolul XXVI

Alyssa

- Nu.

- Alyssa, te rog? Este doar o mică reuniune, pentru echipă. Vom prinde sfârşitul nebuniei de martie, pierdem timpul împreună... de ce nu vrei să vii cu mine?

Îmi ridic mâinile în aer, frustrată, în timp ce ies din bibliotecă, Jared ţinând pasul uşor cu mine, picioarele sale lungi făcând un pas cât doi paşi de-ai mei. Să-i ia dracu' de oameni înalţi!

- Nu, repet încercând să îmi menţin calmul.

Nu poate să înţeleagă un aşa simplu cuvânt? Este el chiar atât de dens? Nu a arătat nici un semn de această calitate a sa de tont în toate aceste două luni de când facem meditaţi. Nu poate să vadă că sunt o cauză pierdută?

- De ce nu?

Întrebarea nu este pusă într-un ton agresiv, doar cu curiozitate resemnată. Pentru acest motiv şi doar pentru el, îi răspund, deşi ezitant. Curiozitatea a ucis pisica până la urmă.

- Deoarece...

Numai că nu mă lasă să termin. Foarte bine, pisica poate muri.

- Este din cauză a ceva ce ţi-a zis O'Shea? cere pregătit de război, ochii îngustându-i-se. Deoarece alea sunt toate numai minciuni, este... este gelos...

Mă întreb dacă asta este o mică fereastră în adevărata personalitate a lui Jared Mann, deoarece dacă este, nu îmi place deloc ceea ce văd.

Îi întrerup iritabilul protest. Acesta a atins limita toleranţei mele, iar eu termin cu Mann şi cu această idioată conversaţie.

- Nu, mă răstesc cu fermitate, întorcându-mi capul pentru a mă uita urât la acesta. Este din cauză că nu îmi plac petrecerile, nu din cauză a ceva ce Declan a spus. În plus... nu văd nici un motiv pentru care Declan să fie gelos pe tine.

Simt nevoia de a adăuga asta, deoarece nu poate să scape aşa uşor cu insultatul unui prieten de-al meu. Sunt singura care poate să spună ceva despre prietenii mei. Îl măsor cu un ochi critic de sus până jos, întâlnindu-i privirea cu un dispreţ leneş. Nu se ridică la nivelul lui Declan, orice ar spune fanele sale.

- Atunci, trebuie să fi oarbă, răspunde, buna lui dispoziţie crăpându-se sub încăpăţânatul meu refuz de a-i recunoaşte farmecul.

- Poate că sunt, spun.

Ochii mei, arzând cu furie şi foarte funcţionali, îi întâlnesc pe ai săi şi îl forţează să facă un pas înapoi. Dacă frumuseţea este în ochiul celui ce priveşte, atunci aparent este şi priveliştea. Deoarece acestuia îi lipsesc nişte lucruri cruciale în acest moment, cel mai important fiind bunul simţ de a se opri înainte să mă înfurie, pentru că dacă nu redobândesc controlul în curând, o să îl lovesc.

- Dar asta nu este problema ta, nu-i aşa?

Inspir adânc pentru a mă reculege, închizându-mi ochii o secundă. Când îi redeschid, verdele este la fel de calm ca malul oceanului superficial, într-o zi de vară.

- Următoarea noastră sesiune este luni, continui senină, o să te văd atunci.

Dispar înainte să poată răspunde.

***

- Mann este atât de al naibii de enervant! exclam, aruncându-mă furioasă pe bancheta din spate a maşinii lui Nicholas, azvârlindu-mi ghiozdanul lângă mine cu mai multă forţă decât este necesar.

Nicholas şi Lexy - care aparent îmi oferă un drum până acasă - se întorc cu faţa spre mine, confuzi de lipsa mea de preambul. Şi totuşi...