Mijlocitoarea

Capitolul XXXII - Declan

Declan

Este ora unu dimineaţa când filmul se sfârşeşte. Trey aproape că a rezistat pe tot parcursul său, dar acum este răsucit pe scaun dormind adânc în ciuda muzicii ce cântă peste creditele de la final. Prea leneş să închid filmul sau să mă mişc, în orice mod, stau întins pe canapea, mintea mea rătăcind prin ceaţa creată, atunci când eşti aproape adormit.

Nu am avut nopţi ca aceasta prea des în această vară, doar cu Trey şi cu mine -câteodată Parker - pierzând timpul. Alyssa era de obicei cu noi sau eu mă duceam la vreo petrecere sau Trey era cu vreun prieten... lucrurile se schimbă pe aici. Oamenii vin în camera mea, prieteni care nu vin doar pentru vreo petrecere. Oricât de bun prieten eram cu Parker înainte, noi nu am lenevit niciodată prin casă, dacă am fi făcut aşa ceva, era întotdeauna la el acasă. Dar acum el şi Alyssa sunt la mine acasă aproape zilnic. Chiar şi mama mea, din când în când, a luat cina cu noi — şi deşi încă sunt suspicios — Trey este încântat. La culme.

Aceste nopţi sunt distractive, doar noi doi, dar vieţile noastre nu mai sunt aşa, s-au schimbat. Nu mai suntem doar eu şi Trey. Cumva, pe parcursul anului, mai mulţi oameni şi-au croit drum prin zidurile mele de apărare şi în grupul select de oameni de care îmi pasă, iar eu nu mă pot abţine din a nu mă încrede în asta. O dată, mi-am iubit părinţii şi uite unde m-a adus asta.

Telefonul meu sună, trezindu-mă din starea mea. Rapid, cu o privire pe furiş la fratele meu adormit, îl ridic, ochii mei uitându-se la numele afişat pe ecran. Alyssa — sau cel puţin telefonul ei.

- Hei, răspund un pic nesigur în cazul în care una din colegele ei i-a furat telefonul din nou.

Chiar dacă nu sunt sigur că „furat" este cuvântul potrivit — eu am auzit râsul Alyssei pe fundal, în timp ce mi-a închis telefonul. În vreme ce asta este măgulitor — şi ciudat — nu am chef să vorbesc cu Lexy sau cu oricare fată chicotitoare în această clipă.

Din fericire, vocea Alyssa este cea care răspunde.

- Bună, spune puţin ruşinată.

Am un sentiment în legătură cu acea abilitate stranie a sa de a-mi citi mintea, că ştie exact de ce am adoptat acel ton.

- Chiar sunt eu de această dată.

- Oh, bine.

Trey se mişcă, iar eu mă forţez să mă ridic şi ies din încăpere, spre holul întunecat şi ajungând în camera mea cu uşurinţa care vine din a fi mers pe acest drum în întuneric de mii de ori înainte. Nopţile cu filme sunt cumva o tradiţie între mine şi fratele meu.

- Ce, ţie nu ţi-a plăcut de Mary care ţi-a spus cât de uimitor eşti? întreabă. Aia a fost o provocare, apropo.

Aproape îi pot vedea surâsul pervers care acompaniază acea mică înţepătură, iar eu nu mă pot abţine din a zâmbi la acea imagine mentală.

- Ea nu mi-a spus nimic din ce nu ştiam deja, îi spun trufaş.

Sincer, a devenit repetitiv după ce a zecea fată s-a bâlbâit în faţa mea, spunând aceleaşi lucruri şi nu înseamnă nimic, ele toate trec peste într-o săptămână, două sau atunci când se termină anul şcolar. Fără să mai spun că nu au nici un pic de gust de care să vorbesc — doar ajunge să mă uit la tipii cu care ajungeau să se întâlnească, oamenii ca Mann sau simpli tocilari. Acel gen de cuvinte pur şi simplu nu mai aveau nici o putere de a mă afecta, nu până când o anumită fată nu le va spune, iar ea nu pare să aibă de gând să le rostească în curând.

- Şi cine dracu' mai era şi ea, oricum?

- Mary Jones. Frumuşică, blondă, nu complet intolerabilă. Ar trebui să iei în considerare... se opreşte abrupt dintr-un motiv necunoscut.