Mijlocitoarea

Capitolul XXXV - Alyssa

Capitolul XXXV

Alyssa

- Alyssa!

Nu reacţionez. A trecut o lună de când a început şcoala, iar eu chiar nu mă simt în stare să vorbesc cu cineva. Şi oricum nimeni nu vrea să vorbească cu mine, cu excepţia lui Dani şi Nicholas şi, ciudat rău de tot, Lexy care a încălcat comanda tacită a lui Declan şi continuă să vorbească cu mine - deşi nu atunci când Declan este prin zonă.

- Alyssa, aşteaptă-mă!

O voce prea înaltă să fie bărbătească, prea nesigură să fie a unui coleg de generaţie, prea insistentă ca să fie a uneia din persoanele care au decis că mă cunosc din cauza scandalului cauzat de despărţirea mea de Declan - cine Dumnezeu poate să fie? Chiar nu îmi pasă. Asociindu-mă cu persoane noi evident nu funcţionează pentru mine. Îngenunchez în faţa vestiarului meu, ignorând bubuitul picioarelor care se opresc lângă mine.

- Alyssa... începe ea, dar se opreşte nesigură.

Într-un final asociez o faţă vocii. Elis Jones, boboaca pe care am cunoscut-o la mica adunare a lui Lexy, Înainte. Viaţa mea pare să fie împărţită în multe Înainte şi După, acum. Dar sunt surprinsă că vorbeşte cu mine; majoritatea găştii sale sunt prea amorezate de Declan să facă altceva în afară de a arunca priviri urâte. De parcă m-ar deranja.

- Deci, cum eşti?

Încearcă să pornească o conversaţie atunci când liniştea continuă să se întindă.

Încă o dată o ignor. Eu tocmai am avut un alt prânz mult mai liniştit decât a fost anul trecut - Dani, ca de obicei, a stat cu Parker, pierdută în mica sa lume - iar eu nu sunt într-o dispoziţie bună. Deşi nu ştiu de ce.

- Nu te-am văzut prea des, încearcă din nou, piciorul său bătând nervos pe podea.

Este nervoasă în legătură cu ceva, dar de ce aş speria-o? Eu doar înspăimânt oamenii pe care îi cunosc foarte bine sau pe care vreau să îi terifiez, iar ea nu se încadrează în nici una din aceste categorii.

Am ajuns la limita răbdării mele, care întotdeauna a fost mică şi în ultimul timp s-a micşorat aproape la nimic. Trântind uşa de la vestiar, mă ridic în picioare să o confrunt.

- Ce vrei de la mine? cer beligerantă, braţele mele încordate strâns în jurul cărţilor, cercetând numerele de pe vestiarul Mijlocitoarei cu o intensitate bizară.

Este luată prin surprindere de ofensiva mea bruscă, dar se colectează cu o viteză admirabilă.

- Vreau să ştiu care este treaba cu tine şi Declan, mă anunţă calmă, adoptându-mi propria mea strategie de onestitate cruntă.

Mă rezem de vestiarul Misitei, punându-mi masca de indiferenţă.

- El a decis că nu sunt demnă de timpul său; eu am fost reamintită de cât de nesimţit este cu adevărat. Aşadar, asta a rezultat în răceala noastră curentă.

Vocea mea nu are pic de inflexiune, calmă, controlată şi eu spun adevărul - aşa că de ce nu mă simt ca fiind sinceră?

Elis inhalează adânc, adunându-şi curajul, în timp ce piciorul începe să bată mai rapid. Nu o învinovăţesc pentru timiditatea ei; nu există momente în care pot fi catalogată ca o persoană binevoitoare, iar în această clipă, mai mult ca oricând nu sunt exact prietenoasă.

- Are ceva d-aface cu faptul că tu eşti Mijlocitoarea?

Într-un final, mă întorc cu faţa spre ea. Se holbează la mine, ochii largi şi aproape speriaţi, dar luminaţi de o strălucire provocatoare, agitată. Dar, cel puţin, nu fac aceeaşi greşeală de două ori; nu sunt pe cale să mă dau în vileag din nou. Deşi, teoretic, Declan ar fi ajuns singur la acea concluzie şi fără ajutorul meu.