Mijlocitoarea

Capitolul XXV - Alyssa

Capitolul XXV

Alyssa

- Okay, am terminat aici.

Îmi închid carneţelul cu un pocnet ferm, trimiţând o adiere rece de aer de Martie în notiţele lui Jared şi răvăşindu-i părul. Meditaţiile au început cu o lună în urmă. Mă întreb dacă el cumva a observat că sesiunile devin progresiv mai scurte, în timp ce mă irită din ce în ce mai tare.

Îşi închide cartea ascultător, dezamăgirea colorându-i trăsăturile splendide. Mi-aş fi dat ochii peste cap, dacă nu aş fi fost reticentă să îl las să ştie că m-am prins de ceea ce făcea. Dificultatea de a afla jocul său micuţ va creşte exponenţial. Dar el emană mult prea multă afecţiune, aşa dintr-o dată pentru mine.

- Dar clopoţelul nu a sunat încă, protestează ochii negri rugându-mă cu expresie de căţeluş.

Mă uit în jos la cărţile mele, chicotind. Nici chiar eu, care mă mândresc cu mândria mea de fier, nu pot rezista acelor ochi pentru mult timp.

- De când obiectează cineva că o sesiune de meditaţii se termină mai devreme? întreb sardonică, băgându-mi lucrurile în ghiozdan.

Acesta sare pe deschizătura pe care i-o ofer cu o viteză care îi face cinste. Cel puţin nu este un prost linguşitor sau unul leneş.

- De când o sesiune de meditaţii mai lungă înseamnă mai mult timp cu tine.

Vocea sa adâncă îi bubuie în gât, ieşind afară fină ca apa, tipul de apă care, dacă îi acorzi destul timp, poate sparge masivi muntoşi. Din nou, mă abţin din a-mi da ochii peste cap.

- Ei bine, din nefericire pentru tine, eu am ceva de făcut, îi spun sincer.

Poate tonul tăios îl va face să renunţe, deşi dacă este la fel ca Declan aşa cum pare, nimic nu îi va opri persistenţa. Dar nu mint - de data aceasta. Trebuie să ajung acasă după şcoală şi să mă apuc de practică. Şi dacă nu este chiar atât de urgent pe cât las să se înţeleagă, ei bine, Jared chiar mă irită foarte tare. Cel puţin, Declan este cinstit cu aroganţa sa. El oferă tuturor tratamentul rece. Numai că eu întotdeauna mă simt murdară după ce am petrecut prea mult timp cu Jared – cam aşa cum mă simt în preajma unui politician. Îşi ascunde răutatea sub un voal de bunătate, iar asta mă enervează, chiar dacă apreciez ironia că Declan are o inimă bună, dar o aparenţă de cruzime, iar Jared pare drăguţ, însă nu este altceva decât un meschin ticălos. Fără să mai menţionez faptul că nimic nu mă irită mai mult decât cineva inteligent care nu încearcă. Cel puţin, Nicholas încearcă - si eşuează destul de des - dar Jared nici nu se oboseşte să facă mai mult decât strictul necesar. Chiar şi Declan face mai mult decât atât, iar Jared nu are inteligenţa nativă a lui Declan sau dorinţa de a fi întotdeauna cel mai bun. Dar nu cred că îl mai pot suporta un minut mai mult pe Mann.

- Serios? Ce?

Da. Sigur. De parcă o să îi spun ceva, ce nu le-am spus nici măcar prietenilor mei. Eu îl las doar pe Declan să mă conducă acasă şi nici chiar până în faţa casei. Jared are un lung, lung, foarte lung - infinit chiar - drum de parcurs înainte să se strecoare atât de adânc în grupul de persoane în care mă încred.

- Nimic important.

El ori a prins insinuarea şi, spre deosebire de Declan, nu mă presează, ori pur şi simplu nu-i pasă. Presupun că cel din urmă, iar eu aş pune o sumă de bani substanţială pe această opţiune.

- Mă pot oferi să te conduc acasă, dacă ai nevoie, se oferă în treacăt, dar cu o privire într-o parte care îmi spune că această propunere este orice numai negândită. Tu nu ai nici o maşină, nu-i aşa?