Mijlocitoarea

Capitolul XXII - Alyssa

Capitolul XXII

Alyssa

- De ce eşti aici? izbucnesc, în timp ce trântesc uşa deschisă în ajunul anului nou să îl dezvălui pe Declan stând pe verandă, bătând din picior nerăbdător.

De abia îmi oferă timp să mă dau la o parte, înainte ca el să intre şi să înceapă să se învârtă în cerc. Aş fi fost furioasă, dar este prea al dracu' de frig.

- Să mă asigur că vei veni. Nic nu poate să te oblige, îl ai înfăşurat în jurul degetului tău mic, îmi spune, examinându-mă de parcă sunt un fel de manechin, purtând un ansamblu de care nu este sigur dacă îl place să nu.

Mă uit urât la acesta, întorcându-mă o dată cu el, în timp ce face cercuri. Eu chiar m-am îmbrăcat cu grijă în această noapte, încercând să găsesc o balanţă între nouă mea personalitate şi vechiul meu dezastru. Mi-a luat ceva, dar în final am găsit ceva care să mă satisfacă. Fusta neagră şi plisată care este cu o palmă mai sus de genunchi împreună cu o curea groasă de un roşu închis, o bluză decoltată de culoarea vinului de Burgundia, o jachetă subţire neagră pe care o port deschisă şi tocuri stiletto roşii care sunt puţin scunzi, dar doar o idee departe de a fi o femeie uşoară, căzând astfel în a fi atractivă. Am răscolit prin cutia care ţineam vechile mele haine pentru jachetă şi tocuri, iar rezultatul este mai bun decât mă aşteptam.

- Mă ţin de promisiunile mele, mârâi, refuzând să arăt vreun pic de disconfort sub privirea lui fermă.

Shadow, aşa cum în final mi-am numit motanul - după porecla bunicului meu, aşa cum i-am explicat lui Declan, deşi el a ţinut de Legolas până la final - se înfăşoară în jurul picioarelor mele. Mă aplec să îl ridic ca o scuză inocentă pentru a-l distrage pe Declan.

- Deci, trec?

Nu se prinde de sarcasmul meu şi nici nu îl ignoră.

- Arăţi bine, admite, întâlnindu-mi ochii în sfârşit, zâmbind nesigur şi sincer.

Îmi ridic capul într-un gest de mândrie ofensată. Îmi doresc să îmi pot da părul peste cap, dar este împletit într-un coc la ceafă şi ţinut strâns cu un ac de păr.

- Dar poţi merge în alea? întreabă, uitându-se chiorâş la tocurile mele subţiri.

Dau din umeri nepăsătoare, ascunzându-mi zâmbetul în blana lui Shadow. Pot face mai multe decât să merg. O dată am fugit şi câştigat o cursă în tocurile astea - una din acele idei care par bune atunci când eşti beat - dar Declan nu trebuie să ştie asta.

- În cel mai rău caz, fac nişte grozave arme, observ, ocolind întrebarea.

Minţindu-l pe Declan devine din ce în ce mai dificil, mult mai greu decât ar fi trebuit să fie, dar a omite este întotdeauna mai uşor. Şi mai greu de prins, din moment ce el devine mai bun la a mă citi.

- Cu cine plănuieşti să te lupţi? întreabă cu nervozitate.

Îi ofer cel mai malefic zâmbet al meu. Este foarte, foarte bun. Am mult prea multă practică să nu fie.

- Nu ai vrea tu să ştii? îl tachinez eu.

Acum chiar este nervos. Ha, ţine asta. Dacă are de gând să mă forţeze să fac aşa ceva, trebuie să îl torturez înapoi.

- Am spus că tu trebuie să te distrezi, nu să faci scandal, mă atenţionează.

Decid să renunţ la a-i arăta ironia faptului că el îmi spune mie asta. Când vreodată am făcut eu scandal? Dar tot îmi dau ochii peste cap. Poate minţindu-l ostentativ nu este atât de greu.