Mijlocitoarea

Capitolul XII

Capitolul XII

Alyssa

Clipesc, trezindu-mă fără să am vreo idee unde mă aflam. Nu sunt o persoană matinală în momentele mele bune, iar după doar şapte ore de somn în decursul a patruzeci şi opt de ore, nu am nici o idee ce se întâmplă, cu excepţia faptului că soarele de dimineaţă niciodată nu strălucea în ochii mei în camera mea, în modul în care o face acum.

Stau nemişcată pentru un moment, încercând să mă trezesc şi să îmi revin, întâmplări revenind în mintea mea. Pielea de sub mine îmi aduce aminte unde mă aflu. Conacul O'Shea. Am dormit la conacul O'Shea. Cumva, mintea mea înecată în somn nu poate să conceapă acest simplu fapt. Concepe un singur lucru. Trebuie să plec înainte ca oamenii să mă vadă şi să tragă concluzii pripite. Concluzii extrem de greşite.

Pe cât pot eu de încet – şi asta este tăcerea anilor de exerciţiu – ies de sub pătură şi o împăturesc pe canapea. Nu îmi amintesc adormind învelită, dar asta se poate atribui creierului meu depravat de somn din această dimineaţă. Mă cutremur la gândul a ceea ce aş fi putut să îi dezvălui lui Declan. Insomnia mea nu mă prinde din urmă prea des, pentru a mă face să nu mai ştiu de mine, dar când mă prinde, nu am control asupra gurii mele. Pot doar să sper că nu am dezvăluit prea multe, dar am doar nişte amintiri vagi despre ceea ce am vorbit.

Luându-mi ghiozdanul şi hanoracul, mă grăbesc pe coridoarele lungi şi goale spre holul de la intrare, uitându-mă la ceas. Am timp să mă opresc rapid acasă înainte de şcoală, dacă mă grăbesc şi sar peste micul dejun. Mmm... mic dejun. Mirosul îmbietor al ouălor cu şuncă pluteşte prin coridoare, atrăgându-mi atenţia. Mă lupt cu dorinţa de a-l urmări, în timp ce intru în holul principal, dar cum păşesc un majordom se materializează în faţa mea. Oh mişto, deci acum apare. Nu putea să vină azi-noapte, desigur, deoarece ar fi fost prea convenient pentru mine.

- Domnişoara nu vrea mic dejun? oferă el.

Cu toată formularea sa politicoasă, nu este o sugestie, iar voinţa mea este prea slabă pentru a rezista mirosului, chiar dacă ar fi fost o sugestie. Îl urmăresc ascultătoare, în timp ce mă îndrumă spre bucătărie, unde dau peste o femeie stând liniştită la masă şi pigulind dintr-o felie de pâine prăjită.

Mă măsoară de sus până jos cu ochii ei cristalini de sub sprâncenele pensate perfect. Pot simţi cum cu aroganţă mă judecă, observând hainele care mă trădează că am dormit în ele şi părul care, pentru prima dată, este dezastruos.

- Cine eşti tu? cere cu o aroganţă demnă de fiul ei cel mare.

Totuşi, eu zâmbesc şi întind mâna pentru a da mâna cu aceasta. A fi nesimţită cu oamenii care au putere nu este niciodată o idee bună, iar ea dă impresia că este una din acele femei în a cărei cărţi de inamici, dacă ai intrat, este un loc mortal în care să te afli. Dacă nu mi-ar fi fost ruşine să fiu numită o totală tocilară, aş fi numit-o Vrăjitoare: puternică, rece, frumoasă şi cu un aer vag ameninţător.

- Alyssa Devereaux, mă prezint. 

Îmi strânge mâna rapid, într-o strângere care este menită să îmi dea de înţeles că mă desconsideră şi apoi o lăsă în jos, de parcă este dezgustată.

- Desigur, noua fiică vitregă a lui Tramell, remarcă.

Îmi ascund surpriză la faptul că ea ştie cine sunt, dar fiii ei nu.

- De ce eşti aici?

Mă aşez pe un scaun, în timp ce James pune o farfurie cu mâncare în faţa mea.

- Eu am avut grijă de Trey, iar cel care trebuia să vină să mă ducă a fost indisponibil. Până când să vină cineva înapoi ca eu să pot pleca, era deja prea târziu, răspund cu răceală.