Mijlocitoarea

Capitolul VII

Capitolul VII

Alyssa

Urăsc zilele de joi. Este ziua când rutina lumii te prinde din urmă, când realizezi că întreaga ta viaţă este o nesfârşită repetiţie a unor acţiuni, un absurd vârtej de apatie. Sau cel puţin, eu una o fac. Sunt complet de acord cu Douglass Adams, nu pot să înţeleg scopul zilelor de joi.

Ca de obicei, alerg spre şcoală, oprindu-mă la un colţ distanţă, unde îmi scot cartea (Frăţia Inelelor partea a doua, azi) şi mă îndrept spre vestiarul meu, ocolind obiectele mişcătoare şi oamenii zburători. Îmi fac drum spre dulapul meu, unde îmi pun cartea jos, iau lucrurile de care am nevoie în primele ore şi arunc o privire prin coşul Misitei pentru orice urgent. Dacă este ceva urgent sau interesant, cumpănesc o clipă înainte să mă îndepărtez. Dacă nu, atunci închid vestiarul, îmi iau cartea şi mă duc spre clasă, citind. Rutina mea nu este întreruptă niciodată, nu din cauză că oamenii mă respectă prea mult pentru a mă întrerupe, ci pentru că nu mă observă. De obicei, asta este folositor şi amuzant. În zilele de joi, însă, este de ajuns să mă facă să îi masacrez pe toţi.

Azi aproape ajung în clasă înainte să simt, mai degrabă, decât să văd pe cineva stând direct în calea mea.

- Poţi, te rog frumos, să te dai? întreb, fără să îmi ridic privirea din carte.

- Nu.

Trebuia să fie el, nu-i aşa? Pun un deget în carte pentru a-mi marca locul şi o închid, încrucişându-şi mâinile în dreptul pieptului.

- Un domn lasă o doamnă să treacă prima, clarific.

- Este vreo doamnă pe aici? răspunde Declan rânjind.

Fanele lui chicotesc, făcându-şi astfel datoria. Evident, acestea nu realizează că tocmai le-a insultat şi pe ele.

- Mai multe doamne decât domni, zic calmă.

El se încruntă la mine.

- Deoarece, desigur, o fată care cumpără de la magazine de mâna a doua ştie cum un domn trebuie să se poarte, aruncă el.

Turma sa reacţionează de parcă asta este o insultă teribilă. Nu cred că el a înţeles că eu nu sunt ofensată de faptul că alegerea mea în materie de haine este făcută publică.

- Ar trebui să încerci cândva să cumperi de acolo, poate atunci tu vei fi vag diferit de clonele tale, răspund, oferindu-i un zâmbet şi strecurându-mă printre ei, înainte ca el să mă poată opri din a avea ultimul cuvânt.

Poate zilele de joi nu sunt atât de rele.

- Nu ar fi trebuit să îl insulţi, o majoretă mă informează, în timp ce aleargă să mă prindă din urmă.

Părul ei blond se mişcă în toate părţile în timp ce încearcă să ţină pasul cu mine.

- De ce nu? o întreb, fără să las din mână cartea.

Vreau să termin capitolul până începe ora.

- O să se revanşeze. El nu suportă să fie insultat.

- Are nevoie să fie coborât puţin de pe piedestalul său.

- Poate, este ea de acord, mâinile sale cu unghiile perfecte de un roz bombon, ridicându-se în nepăsare. Dar nu de către tine. De cineva care ar putea lovi înapoi. El îţi poate face viaţa mizerabilă.

Mă uit pe furiş la aceasta. Pare sinceră, dar asta nu are sens. Din tot ce ştiu despre ea şi tot ce am văzut, este doar cu puţin mai inteligentă decât prietenele sale, dar nu îndeajuns încât să fie o filantroapă.