Mijlocitoarea

Epilog

Epilog

Mijlocitoarea a văzut o mulţime de relaţii pe timpul perioadei mele din liceu. Unele nu au avut nevoie de ajutorul ei. Nicholas şi Lexy, care amândoi se duc la facultate în Boston - ea pentru design vestimentar, iar el pentru PR; fotbalul ne mai fiind o posibilitate, acesta s-a gândit că era bun cu oamenii - nu sunt oficial un cuplu, ca de obicei, dar vor rămâne împreună, întotdeauna întorcându-se unul la celălalt, din cauza unei prietenii mai adânci decât orice romantism. Poate - probabil - vor sfârşii împreună, poate nu; oricum sunt genul de oameni care vor fi fericiţi în oricare caz.

Unele relaţii au avut nevoie de ajutorul Misitei. Parker şi Dani au decis să rămână împreună, chiar dacă el se duce la facultate în Boston pentru fotbal, iar ea în New York. Ne-au descris planul lor pentru a face relaţia să funcţioneze, iar eu nu am avut inima să arăt golurile din logica lor. S-ar putea să funcţioneze, dar chiar dacă nu merge, ei deja au creat amintiri să le ajungă o viaţă întreagă.

Chiar şi eu şi Declan am avut nevoie de ajutorul Mijlocitoarei, chiar dacă indirect. Fără ea, el nici măcar nu s-ar fi catadicsit să mă observe, iar eu nu m-aş fi obosit să privesc mai departe de aroganţa sa. Dar acum, când mă pregătesc să plec în New York, iar el în Columbia, ne vom despărţi, cel puţin, în termeni amicali. Nu sunt sigură dacă vom rezista, atât de departe unul de celălalt şi cu temperamentele noastre; a rezista tentaţiei nu este tocmai punctul forte al lui Declan, plus că nici unul dintre noi nu este pregătit să fie legat. Numai că orice s-ar întâmpla, el m-a ajutat să alung fantomele şi a făcut ultimii ani ai liceului să fie cei mai tari. Şi orice ar spune el, asta este din cauza Misitei.

Declan a zis, în mijlocul exploziei care a ars pământul pentru ca ceva nou să răsară, că Mijlocitoarea încerca să creeze dragostea, să manipuleze oamenii să le pese de ceilalţi. Dar m-am gândit bine la asta şi nu cred - serios, cine ar ştii asta mai bine decât mine? - că are dreptate. Ea nu poate crea sentimente; nimeni nu o poate face. Ceea ce face, ceea ce am făcut, ceea ce Elis va continua să facă după ce voi pleca, este să construiască o atmosferă pentru ca ceva mai mult să crească. Noi aducem oamenii împreună care în mod obişnuit nu ar acorda atenţie unul celuilalt, dar depinde de aceştia să treacă de logica rece.

Acea distanţă este misterul sentimentelor umane pe care nu îl pot penetra, indiferent de cât de mult aş încerca. Este motivul pentru care ochii violeţi pălesc încet din memoria mea, dar care întotdeauna vor trăi undeva în inima mea, încă reuşind să creeze în mine paroxisme de isterie. Este Declan ţinându-mă în braţele sale când am acele episoade în care tremur atât de tare că nu pot sta în picioare. Este doamna O'Shea având cina în fiecare zi, acasă cu cei doi fii ai săi şi mama mea răsfăţându-şi băiatul rănit. Este romantismul, familia şi capitularea; este devoţiunea, altruismul şi aprobarea. Este ceva ce nu pot numi şi în care nu cred, dar pe care l-am văzut în părinţii mei, în Parker şi Danielle, Nicholas şi Lexy, chiar şi în mine şi Declan. Este enigma vestiarului 242, al unei întâlnirii apărând în vestiarul tău pentru a te încânta. Este fantoma care este, a fost şi va fi întotdeauna Mijlocitoarea.

Sfârşit

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Si dupa un an si ceva, am terminat aceasta poveste. Sper ca va placut!

Multumesc tuturor celor care au votat si au comentat!