Mijlocitoarea

Capitolul XVI

Capitolul XVI

Alyssa

Pentru prima dată în viaţa mea îmi doresc ca weekend-ul să se termine o dată.

Nu este din cauză că urăsc ziua familiei, în forma sa normală. Nu am fost niciodată genul de persoană care să nu accepte mâncare gratis, în special mâncare bună gratis. Este doar că nu sărbătoresc în mod normal, mai ales că acum sărbătoresc cu familia Tramell. Dar acum toţi cei din familia Tramell, de la bătrâna regină, de nouăzeci de ani, până la cel mai mic bebeluş ce împânzeşte podeaua, sunt în casă. Odată această sărbătoare, înainte ca mama să se căsătorească, era alcătuită din mine, mama mea, bunica şi o verişoară. Aşa că este puţin copleşitor pentru mine. Masa mare de umanitate... nu îmi plac mulţimile, iar dezaprobarea evidentă a căsătoriei dintre mama şi George nu ajută deloc. Chiar deloc.

Ei au încercat, le voi acorda un punct pentru asta. Toţi făceau un efort în a încerca să ne cunoască pe mine şi pe mama mai bine, dar nici eu, nici ea nu suntem în elementul nostru în această oficială degajată scenă familială, cu propriile glume şi tradiţii. Eu mă comport ca în mod normal, fiind liniştită şi rece, iar mama se comportă din ce în ce mai mult ca o aiurită, crescând exponenţial cu nivelul nervozităţii sale. Adaugă la acest mix vreo douăzeci de persoane vorbind în acelaşi timp, o bunică făcând remărci tăioase pe socoteala noastră, plus doi bărbaţi încercând să împace pe toată lumea, iar masa se transformă într-o afacere... încordată, descrisă în cel mai favorabil mod.

- Strângeţi-vă! ţipă George pe un glas puternic şi cordial, stând la capul mesei cu Nicholas în stânga sa.

Ei arată impresionant de asemănător: mari, bruneţi şi fericiţi.

- Este timpul pentru toast!

Conversaţiile încetează instantaneu, toţi întorcându-se în scaune cu faţa către el. Confuză, o privesc pe verişoara de lângă mine – o fată de vârsta mea care a vorbit cu mine pe tot parcursul cinei – şi în final îi acord atenţie.

- Ce se petrece? mormăi, în timp ce toţi îşi umplu paharele cu vin – cu excepţia bebeluşilor, desigur, care deja au fost duşi la culcare.

Aceasta se întoarce spre mine, ochii ciocolatii sclipind cu entuziasm.

- O, da, tu nu ai de unde să ştii! exclamă ciripind, ţinându-şi vocea la un volum mic.

Ea este una dintre cele mai drăguţe – în loc să facă o glumă pe seama ignoranţei mele, o ascunde.

- Este tradiţia familiei. Mergem în jurul mesei şi bem pentru ceea ce suntem recunoscători.

Ar fi continuat dacă nu ar fi fost întreruptă de George.

- Oh! Uite, începe!

Norocul meu este că sunt aşezată la o distanţă bună de George. Am nevoie de timp să mă gândesc. Nu pentru că trebuie să inventez ceva – inventatul a fost întotdeauna una din aptitudinile mele cele mai dezvoltate – dar am observat că după toast, persoana respectivă ia o gură sănătoasă din pahar. Iar eu nu o să fac asta.

Ei mi-au pus vin, desigur – presupun că ar trebui să fiu flatată – chiar dacă aş fi preferat să îmi toarne altceva. Nu cred că cineva a remarcat că nu am băut nimic toată seară sau cel puţin nimeni nu a crezut că merită să comenteze asupra acestui fapt. Numai că ar fi evident dacă aş refuza să beau după toast – evident şi insultător pentru familia sa limitată. Numai că nu pare să merite să îmi întrerup cei doi ani de abstinenţă.