Mijlocitoarea

Capitolul IV

Capitolul IV

Alyssa

 Mă uit alene din banca mea din spatele clasei la Declan cum păşeşte cu aroganţă în clasă, pentru prima dată făcându-şi apariţia devreme. Se aşază  în scaunul din celălalt colţ al clasei şi se lasă pe spate, închizându-şi ochii şi odihnindu-şi picioarele pe bancă. Mă întorc înapoi la cartea mea, ignorându-l la fel de complet precum el, evident, nu mă observă.

Un moment mai târziu, un miros familiar derivă în colţul meu. Îmi ridic privirea curioasă. Declan este singură altă persoană din încăpere, stând în aceeaşi poziţie ca mai devreme. Singura schimbare fiind o ţigare ieşindu-i din colţul gurii sale.

Reuşesc să îmi opresc oftatul, cumva. Nu pot să fac faţă la aşa ceva. Nu atât de devreme în zi, nu de la el şi nu după ce am petrecut toată noaptea agonizând asupra modului în care aş putea să îi răspund bileţelului său. Mă uit la ceas. Mai sunt şapte minute bune înainte ca ora să înceapă. De ce a trebuit să vină el atât de devreme chiar azi din toate zilele posibile? O altă privire pe furiş îmi arată că Declan nu are nici o intenţie de a se mişca până când ora începe, probabil nici chiar atunci.

Îmi închid cartea şi mă ridic, mergând fără să fac nici un zgomot spre banca sa. Mă opresc chiar în faţa lui Declan. Acesta nu işi deschide ochii, dar se mişcă puţin, de parcă se pregăteşte să fugă la cea mai mică provocare.

- Poţi te rog să stingi aia? îl întreb.

Oricât de inutilă ştiu că este curtoazia pentru a trata cu el, este prima mea alegere. Cine ştie, poate mă va uimi şi va asculta de rugămintea mea.

Mă ignoră. Surpriză, surpriză. Eu mă repet, de data aceasta pe un ton mai puternic. Singurul său răspuns este să tragă din ţigară foarte lung. Oftez, resemnată. Asta va dura ceva dacă este să ne certăm, iar eu nu cred că pot să rezist atâta timp. Este doar o singură opţiune valabilă. Aşa că mă aplec peste bancă şi îi smulg ţigara din gură. Ochii lui se deschid instantaneu şi se ridică în picioare. Din păcate, el uită că picioarele sale se află pe bancă, aşa că se răstoarnă. Îi ignor giumbuşlucul, stingând cu calmitate ţigara şi lăsând-o să cadă în gunoi.

- Tu chiar ai făcut asta? întreabă cu răceală.

Nu este metoda de exprimare a furiei pe care oricine altcineva ar folosi-o. El se recuperează rapid din starea de supărare şi domneşte asupra mea, cu o expresie ce pare calmă.

- Depinde. Ce anume este „asta”? răspund pe un ton afectat.

Această confruntare ar fi fost mult mai uşoară, dacă nu ar fi fost cu un cap mai înalt decât mine, dând impresia că domină asupra mea.

- Tu tocmai mi-ai luat ţigara.

Vocea sa este dură şi rece. Aproape că mă face să tremur, dar nu sunt genul acela de persoană, din nefericire pentru el.

- Am luat-o.

Nu are nici un rost să neg, nu este aşa? Îmi dau cutezătoare peste umăr părul meu lung, drept şi negru şi îi întâlnesc ochii de safir. El arată ofensat de sfidarea mea.

- Şi pot să întreb ce a precipitat o asemenea acţiune?

- Impresionantă formulare, observ sec.

Se încruntă la mine. Bănuiesc că majorităţii  oamenilor le este frică să înfrunte acea privire, dar eu nu am nici o problemă să o fac. Okay, eu am doar o mică problemă, dar nu îndeajuns pentru a mă opri. Dacă el chiar avea de gând să mă rănească, atunci ar fi făcut-o până acum. Ochii lui albaştri sunt aproape albi din cauza furiei, oricât de mult încearcă el să o ascundă.