Mijlocitoarea

Capitolul XXVI - Declan

Declan

- Alyssa sunt rănit, tărăgănez, surpriza mea la salutul său neconvenţional nu este atât de mare ca să îmi oprească replica rapidă. Credeam că suntem prieteni.

De unde dracu' a mai apărut şi afirmaţia asta? Eu nici măcar nu am enervat-o deloc azi - un incident rar - deşi asta s-ar putea să fie din cauză că nu am vorbit cu ea până acum. Dar a părut destul de încântată de mine azi când a părăsit liceul, iar stările ei de obicei sunt declanşate de ceva ce fac.

- Suntem... nu voiam să spun... un tip diferit... arg!

Alege să formeze un geamăt inarticulat, atunci când cuvintele nu îi pot exprima semnificaţia gândurilor sale. Aştept, savurând neobişnuitul moment al unei Alysse ameţite. Ori îmi va spune ce dracu' se întâmplă, ori va fi categorizat ca un secret minor. Eu intervenind nu va schimba ultimul rezultat. Totuşi...

- Alyssa, despre ce tot te bâlbâi acolo? întreb calm, tăind prin frustrarea sa ca un cuţit fierbinte prin unt.

Aud cum inspiră adânc la capătul celălalt, în timp ce aceasta îşi redobândeşte calmul ei obişnuit. Perfect. Oricât de mult mă distrează să o aud tulburată, mă perturbă. Alyssa nu trebuie să fie aşa. Nu este în regulă.

- Este nimic, zice în final, toată impenetrabilitatea sa înapoi la locul ei. Deci, cu ce te pot ajuta?

Oh, asta este rece, lăsându-mă aşa în pom. Iar eu nu am nevoie de ajutor. Noi trebuie să lucrăm împreună la un proiect destul de pretenţios. Aş fi putut să îl fac de unul singur, doar că nu am simţit nevoia de a mă complica atât de mult.

- Nu este nimic, o contrazic, punctând evidentul, sperând că vocea mea obiectivă o va convinge să îmi spună. Nu şi dacă te-ai enervat atât de tare, încât să îţi verşi amarul pe mine. Zi-mi ce este în neregulă.

- Ţi-am zis, este nimic.

- Este ceva.

Stăteam la biroul meu când am sunat, dar acum mă ridic să mă învârt prin cameră. Nu vom rezolva nimic până ce ea nu este destul de calmă pentru a se concentra, iar mişcatul mă ajută să mă focalizez. Convingând-o pe Alyssa să iasă din furia sa promite să fie la fel de dificil aşa cum temele ar fi fost.

- De ce nu mă placi?

Oftează, dar prin telefon îi pot auzi zidurile crăpându-se şi reticenţa sa surpându-se.

- De ce toată lumea insistă că o fac? întreabă, furia crescându-i în voce.

Dacă aş fi fost mai aproape, s-ar putea să fi făcut un pas în spate, preventiv. Sunt extrem de fericit că ne separă câteva colţuri.

- Chiar dacă fiecare fată din şcoala noastră are o pasiune pentru tine, asta nu înseamnă că şi eu am una!

Asta nu este stânjenitor deloc, absolut deloc. Poate nu ar fi trebuit să presez. Dar acum sunt în mijlocul problemei, la bine şi la rău.

- Nu este nici o ruşine în a mă place, spun zâmbind.

Ar fi într-o companie plăcută, până la urmă. Fără să mai menţionez de imensa mărire a ego-ului meu. Iar asta înseamnă că Mann nu va câştiga pariul. Şi... de fapt, pare să fie un pic prea defensivă?

- Cu excepţia faptului că nu o fac! se răsteşte pufnind iritată.

Okay, poate nu prea defensivă, ci doar furioasă.

- Ce este cu toată lumea? Mai întâi Lexy şi Nicholas, apoi...

Face o pauză minusculă, din care îmi dau seama că această persoană are ceva d-aface cu unul dintre secretele sale. Nu merită să sap pentru aşa ceva, însă. Voi avea destule şanse mai târziu.