》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
MAD HATTER 🎩
„ Ai grijă. Mâța blândă zgârie rău!"
Pufnind, m-am trântit în patul Zmeurei, așezându-mă cât mai confortabil posibil. I-auzi la el. Fir-ai tu, ghețarule. Mi-o fii furat el replica, dar nici în vecii-veciilor nu va putea el să spună asta cu tot șarmul meu unic. Probabil am și meritat-o puțin, fiindcă mereu reușeam să îmi bat joc de el fără pic de milă, cum prindeam ocazia, folosind cele mai crude tachinări legate de relația pe care o avea el cu Nirvana aka Cheshire Cat. Îmi amintesc foarte bine conversația în care i-am tăiat craca porumbelului de sub picioare cu replica asta, în momentul în care o cunoscuse și din start, practic plutea când ea era prin jur.
Vorbea doar prostii în orice caz, băgându-mi cuvinte în gură și susținând că între mine și nepoata lui Henry putea exista ceva. Deși, într-un mod ciudat, pentru mine Zemora Bloom nu mai era de ceva timp doar ,,nepoata lui Henry, prietenul meu cel mai bun". Nu știam când sau cum a devenit mai mult de atât, dar un lucru nu-l puteam nega. Nu puteam să o urăsc. Oricât de mult am încercat. Ceea ce n-am făcut. Nu am încercat. Tipa era de gașcă. Nu mai era doar atât, dar la dracu, trebuia să rămână. Eram eu un ipocrit fără scrupule și respect față de rasa umană, dar miraculos, în faza cu ,,totul are o limită" mai nou mă refugiam și eu.
Și da. Eram bărbat. Și da. Ea era o femeie deosebit de frumoasă. Iar pe lângă frumusețea ei răpitoare mai avea și creierul ăla frumos pe care nu ezita să-l stoarcă de replici acide prin care să mă măcelărea fără pic de remușcare. Și da! Nu puteam nega cât de excitant era când făcea asta. Domnul știa cât de mult îmi plăcea când mă strigă pe nume. Începeam să cred că toate astea deveneau un fetiș ciudat care va lăsa urmări catastrofale mai târziu. Dar am presupus doar că toate astea sunt doar niște frustrări și atracții trupești care se vor stinge la fel de repede pe cât s-au aprins.
Un fapt peste care săream ca și un cangur peste un gard era acest zid care de afla inevitabil între noi doi. Nu o consideram doar nepoata lui Henry, dar de fapt ar trebui să fie doar nepoata lui Henry, fiindcă Zemora nu era una din fetele alea cu care te tăvălești de două ori și după nici n-o mai saluți când intră în cameră.
Zemora era specială. Multe fete erau speciale, dar Zemora nu era și nu va face vreodată parte din grupul de ,,alte fete". O cunosc de atât de puțin timp și totuși, îți poți da seama cu ochiul liber că ea nu se ținea niciodată după turmă. Era cum vrea ea, sau nu făcea nimic.
Doar nepoata lui Henry, idiotule!
Reține: Doar nepoata lui Henry!
Henry îți va rupe capul dacă pățește ceva, așa că da, ai grijă de ea.
Faptul că putea fi cea mai simpatică și cea mai enervantă persoană din lume în același timp e partea a doua.
În plus, singurul motiv pentru care am acceptat să vin aici pentru a face pe dădaca era faptul că pe Henry îl ațâța într-un mod tare haios gândul că eu aș putea sta la mai puțin de un metru de iubita lui nepoată. Trebuia doar să îmi fixez asta la loc în prim-plan și gata! Totul va deveni la normal. Zmeura mea se va întoarce curând la căsuța ei din lumea muritorilor de rând, și așa n-am să o mai văd vreodată. Problemă rezolvată.
