ALICE LILIAN KING 🦋
6 ani mai târziu— Ba nu e așa!
— Pe dracu! Îți spun eu că e așa, surioară.
— Alice Lilian King! Cine te-a învățat mai exact toate astea?
Caspian. James. Jumătate din armata neagră.
— O cunoștiință foarte îndepărtată, am spus eu mândră, netezindu-mi rochia mult prea vaporoasă și libertină.
Jenevive susținea că sânii mei eclipsau toată frumusețea oferită în principal de această rochie. Emma, sora mai mică a noului King of Hearts, Indigo, proaspăt pus în funcție, spunea că seamănă mai mult cu o rochie în care dormi, indecentă. Nu că mi-ar păsa ce spune ea. Am mai spus-o și am să îmi susțin punctul de vedere până la sfârșitul zilelor, n-am de gând să mă îmbrăc cu șuba de iarnă când afară sunt peste 35 de grade și până și scoarța de pe copaci se topește dacă stai puțin și te holbezi la ea. Iar dacă stai și asculți, iarba de pe jos țipă cât timp este prăjită ca și un pui la rotisor de soarele nemilos de pe cer. Nu e o imagine prea frumoasă, mai ales că între timp și tu te încingi pe margine.
Vara în Wonderland era cea mai frumoasă perioadă a anului. Sau cel puțin asta spunea mama. Dar dacă ar fi să ne luăm după ea, originalul din care sora mea Jenevive a ieșit ca și o clonă susține că orice anotimp e cea mai frumoasă perioadă a anului. În prima zi din fiecare anotimp spune același lucru. Doar cei cunoscători știu că anotimpul preferat al mamei este de fapt iarna fiindcă atunci este ziua ei de naștere, iar în același timp, aniversarea nunții ei cu tata și luna în care fiica ei cea mai mare s-a nascut. Sute de coincidențe, nu? Eu m-am născut în primăvară, iar cunoscătorii mai știu și că primăvara este anotimpul cel mai execrabil din punctul mamei de vedere.
Eu una adoram fiecare anotimp, deoarece fiecare dintre el mă leagă de câte o amintire frumoasă. Nu pot alege în care dintre anotimpuri sau întâmplat cele mai multe lucruri bune, cum de abia pot să aleg și cu ce să mă îmbrac mâine. E o luptă foarte crâncenă, mai ales fiindcă vara, după cum eu și Monica am ajuns să o poreclim, este,,sezonul în care disperații belesc ochii". Iar prin ,,disperații belesc ochii", ne referim fără pic de eschivare la idiotul numărul 1: Jack of Hearts, Jonah, logodnicul meu oficial și idiot, și idioții numărul 2 și 3: King & Queen of Hearts. Indigo și Leo. În idioții numărul 4 ar putea intra tot restul armatei roșii.
Astăzi purtam una din rochiile mele preferate. Era atât de diferită de rochiile pe care toate femeile din castel le purtau. Același model, doar culoarea diferă, dar în același timp aveau același pretext cum că ,,ar fi la modă și toată lumea ar trebui să le poarte". Păi, nu eu. Nu astăzi cel puțin. Rochia mea avea bretele în loc de mâneciile bufante cu care eram obișnuite de mici, și avea un decolteu generos care îmi lăsa sânii să respire milos. Se mula perfect pe corpul meu, dând clasă rochiilor ca de prințesă care ocupau jumătate de coridor doar cu numeroasele fuste în care pe vremea asta te topeai ca și o înghețată pe băț.
CITEȘTI
Regatul Inimilor Roșii
Fantasy》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《 Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...