》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Rahat pe biscuit.
Oftând, mi-am privit cotul pe care o noanță de mov își etala mândră prezența, de parcă mi-aș fi băgat cotul în vopsea mov. Părți ale corpului de care nici măcar nu știam până atunci că mă puteau înțepa atât de crunt cu durerea urlau practic, nemulțumite că au fost deranjate în asemenea fel.
Bombănind tot felul ce lucruri doar și în special despre cât de mult uram tărâmul Wonderland, ajungând să mă iau chiar și de persoana care a dat numele ăsta impertinent de Wonderland, mi-am lovit cu palmele rochia albastră, luată din dulapul bunici în această dimineata, îndepărtând urmele de praf de pe ea. Nu știam unde eram, nu știam unde căzusem. Nu știam în ce parte să o iau sau dacă urma să fiu mâncată de ceva furnică uriașă despre care Cab mi-a povestit, cel mai probabil încercând să mă sperie.
Doar era Wonderland, nu? Aici totul e posibil. Eram un sac de nervi. Iar nervi se băteau cap în cap cu teama în acest moment și eram un munte bipolar cu toping de oboseală în vârf, dacă are măcar puțină logică ce îmi trece mie prin cap acum. Mă întrebam oare, când aveam să mă opresc din a mai cădea din cer pe aici. Bine, nu am căzut tocmai din cer..m-am trezit așezată pe o creangă se copac, unde mi-am pierdut repede echilibrul și am căzut, demostrând că nu aș juca bine rolul de maimuță sau..spion. Data trecută niște soldații ai armatei roșii mi-au atentuat căderea, după ce am rămas cu expresiile lor îngrozită când m-au văzut venind spre ei din cer, strigându-mi plămâni de frică și nu cred că am să le uit vreodată. De data asta am prins lovitura din plin și acum tot corpul mă durea la fiecare mișcare bruscă pe care o făceam. Habar nu am cine era tipul ăla care aparent, m-a teleportat la dracu-n paișpe, dar clar și-a găsit un loc printre fruntași pe lista mea de persoane ,,favorite".
Când am reușit să mă dezmeticesc putin, gemând când spatele mi-a puscat gălăgios, am privit în sus și mi-am muscat limba când am realizat că nu dintr-un copac tocmai ce am căzut. Eram înconjurată de o grămadă de ciuperci gigantice. Cam cât trei Aureliani Bloom de înalți.
În acel moment un hohot isteric de râs îmi înflori în piept, făcându-mă să mă întreb dacă chiar am luat-o razna sau doar era un înlocuitor pentru faptul că eram mai confuză și speriată decât am fost până acum în viața mea. Cred că am murmurat un ,,Dumnezeule" în uimirea mea, dar nu-mi puteam da seama dacă a fost doar în capul meu sau am reușit să-i dau glas miraculos. Uimitor..acum ce? Cu singuranță primul meu instinct care mă împingea de la spate să mă panichez, nu era cel mai bun prieten pe care aș putea să-l urmez. Nu, panica nu ar trebui să fie deloc o opțiune.
Dar nici purtându-mă de parcă știam exact ceea ce fac nu era cea mai înțeleaptă alegere, fiindcă eram într-un dezavantaj monstruos. Într-un loc necunoscut, printre oameni necunoscuți. Niciodată nu știi care urmează să te înjunghie pe la spate sau care are de gând să te ajute. Pare o cruzime să gândesc asta după ce armata roșie m-a tratat cu atâta căldură, dar niciodată nu poți fi îndeajuns de precaut. Octavianna obișnuia să-mi spună că lumea devenea din ce în ce mai rea pe deceniu ce trecea. Cu toate că era mai mare cu doar trei ani ca mine, a ieșit mai mult în societate decât am făcut-o eu până acum. Înainte ca soțul ei, pe care l-am dispețuit din prima clipă, să o curteze încă din prima ei noapte de când a ieșit în societate, Vianna îmi demostra seară de seară că era cea mai bună soră din lume. Îmi spunea tot felul de lucruri despre societatea londoneză. Lucruri pe care ea credea că orice domnișoară care se respectă ar trebui să le știe. Lucruri atât de diferite de poveștiile cu prinți și zâne și păduri fermecate pe care bunica mă făcuse să le îndrăgesc. Mă avertiza că oricine îmi putea dori răul. Spunea să nu am încredere nici în propria umbră.
