》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
MAD HATTER 🎩
Lucrurile bune se întâmplă oamenilor care așteaptă.
După logica asta, dacă stau și aștept ca întreaga încăpere să nu se mai învârtă în jurul meu, iar dintr-o dată totul se face negru, asta înseamnă că tot alcoolul cu care mi-am inundat sistemul a dispărut brusc din corpul meu sau am intrat în comă alcoolică?
Habar n-aveam. Știam însă că l-am băgat pe Henry, a cărui toleranță cu care s-a mândrit în continuu s-a dovedid a fi pură apă de ploaie, sub masă.
Când Henry împlinise optsprezece ani a refuzat cadoul meu banal pe care inițial l-am pus sub nasul lui și mi-a spus că tot ce își dorea era ca noi să găsim un bar într-un loc în care nu ne cunoaște nimeni și pur și simplu să încercăm să sfidăm legile naturii cu tot alcoolul pe care aveam să-l dăm pe gât. Avusesem parte de aventuri ce genul alături de gemeni, dar multe dintre ele sfârșiseră fiind un eșec total, deoarece Apollo-gură-spartă nu putea ține un amărât de secret povestindu-i prietenei lui dragi pe care o iubea în secret, Nirvana, iar pisica cu două chipuri (altă gură spartă) ne dădea de gol spunându-i măcuței despre pățănile noastre, iar aceasta la rândul ei vorbea cu părinții noștri.
O mare și întortocheată durere în fund. Rușinea de a-i explica bunicii mele ce căutam eu, un puști de paisprezece ani într-un bar, alături de alți adoleșcenți zurli, când inițial i-am spus că Wezen ne rugase să rămânem peste program la antrenamente. Fusese traumatizant.
— Cred că e timpul să îmi văd de viață mea, zise Ares odată, după o ceartă groaznică cu fratele lui din pricina gurii lui umplute cu mămăligă.
Nu și-a văzut de viață lui sau maturizat totuși. În schimb s-a îmbătată în acea seară și a sfârșit luptându-se cu un raton.
În cele mai bune cazuri când Apollo își ținea gura, eram găsiți de unchiul Caspian, care se alătura numaidecât prostiei noastre, imediat cum Henry îl provocă să țină un pahar mic cu lichior pe vârful nasului. Nici până în ziua de azi nu i-a reușit vreodată schema. Caspian mereu era sufletul petrecerii, iar dacă am știi că Wezen nu l-ar urma peste tot ca și un câine plouat având misiunea de a se asigura că răposatul în cauză nu era vinovat de nicio năzdrăvănie, probabil l-am invita și pe el la ieșirile noastre.
Doi ani mai târziu, Henry în sfârșit și-a căpătat cadoul dorit. De ce a durat atât de mult. era un mister. De fapt, poate nu chiar un mister, deoarece Henry a fost plecat pentru o bună perioadă de timp înapoi acasă, în Londra. Nu a recunoscut vreodată acest lucru, dar distanța asta dintre el și familia lui îl afecta mai mult decât ar putea crede. Se pricepea atât de bine la a ascunde toate astea, dar eu știam. Nu doar fiindcă eram cel mai bun prieten al său, dar oricât de mult s-ar chinui să își ascundă sentimentele de pe chip, magia mea nu m-a trădat vreodată și astfel am fost mereu conștient de greutățile ce îi apăsau sufletul.
