》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ZEMORA 🦋
Eram eu o prințesă?
Poate prințesa lui tata, având în vedere că tatăl meu era un foarte mândru tată de fete, dar în rest, nu mi-am imaginat nici în cele mai îndrăznețe scenarii create la plictiseală că voi ajunge vreodată în punctul acesta. Atât de multe informații noi au fost aruncate pe umerii mei în ultimele două ore, iar acum nici nu știam pe unde să o apuc.
Mi-am auzit unchiul vorbind cu Caspian despre cum aveam să mă întorc acasă cât de curând, imediat cum Apollo avea să se întoarcă în baza Armatei Negre. Aparent Apollo avea puterea de a crea portale și de a călători peste tot, oricând și oriunde, sub condiția că a călcat măcar odată pământul respectiv fără ajutorul magiei. Nu eram sigură unde era el în aceste clipe, dar nici nu am mai acordat atenție conversației după lansarea bombei.
Să mă întorc acasă? Sigur, acum câteva luni ar fi planul perfect. Până acum câteva zile acest lucru a fost singura mea dorință. Lucrurile s-au schimbat între timp. Acum mă simțeam mult prea implicată în toată tărășenia aceasta. Totul era personal pentru mine. Nu eram doar un simplu pion mititel pe tabla de șah, putând să înaintez doar în față. Credeam că rolul meu era mult mai important, ca și nebunul sau chiar regina.
Mă înșelasem. Crezusem că baza Armatei Negre e asemănătoare cu cea a fostei armate, dar nu era tocmai așa. Cu toate că pereții acestui castel erau colorați în culori mult mai închise, nici-o atmosferă posomorâtă, tristă..de război, nu se simțea în aerul ce colinda holurile sale. Era chiar foarte pașnic. Nu-mi condamnam deloc bunica din pricina faptului că a ales să rămână aici. Dacă așa a fost mereu, atunci și eu aș întoarce spatele armatei roșii pentru asta. Am și făcut-o, de fapt, dar asta era partea a doua.
Oamenii, însă? Cum mă și așteptasem, nu au fost la fel de primitori ca și cei din Armata Roșie. Și mă bucuram într-un fel că așa era. Pentru că asta era o reacție normală. O reacție pe care și eu aș avea-o și pentru care nu îl condamnam pe acel 6 of Spades.
Când în sfârșit m-am găsit singură pentru câteva clipe într-o cameră în care am fost condusă de Nirvana, mi-am permis să respir într-un final normal. Să oftez ușuară că am scăpat de cantitatea de magie din încăperea în care a avut loc acea întâlnire de război. Magia aia care mi-a stat tot timpul în ceafă, era uriașă. Fiecare avea o cantitate uriașă de magie curgându-le prin corp. Până și Olivia, despre care am noutăți, are magie în corp, deși îmi aminteam foarte clar cum fusese secătuită de coroana magină a Wonderland-ului.
Nirvana a plecat în căutarea unei cameriste, pentru a ruga să aducă de un ceai pentru toți cei care urmează să se retragă în aceea încăpere. Între timp, încercam să nu fiu prea dură cu mine, reamintindu-mi de alte zecii de cuvinte pe care le-aș fi putut folosi în discursul meu, de zece ori mai bune ca și cele care au ajuns să treacă pragul buzelor mele. Încă îmi tremurau genunchii, și spre mândria mea, am trecut de această întâlnire de război fără ca acest fapt să fie observat. Sau cel puțin așa speram eu.
