》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Mora? vocea surorii mele fu purtată de curentul de pe hol pe sub tocul ușii astfel încât cuvintele ei au ajuns la urechile tare și clar când spuse: Știu că ești supărată pe mine, dar Zen refuză să se culce fără una din poveștile tale înflorite. Ajută-mă, te rog!
Rahat pe băț.
Pe jumătate îngropată în dulapul meu cu haine, am făcut un pas în spate, agățată de ușa albă din lemn, pentru a privi spre locul din care vocea Octaviannei se auzi. Ochii nu mi-au zăbovit prea mult pe ușa camerei mele, fiind imediat atrași în partea opusă de către zgomotul pe care Olivia Talbot, verișoara mea mult prea entuziasmată de tot ce se întâmplă în jurul ei, îl făcu, acoperindu-și gura cu palmele în timp ce scutura cu cealaltă mână un Wezen Talbot, alt membru al familiei mele odată pierdut, dar acum regăsit, care era mai palid decât laptele proaspăt muls adus de doamna Myers în fiecare dimineață la micul dejun.
— Ai auzit Wezen? oftă blonda, arătând de parcă era gata să își i-a zborul la câtă fericire o acapara. Avem un mic nepoțel!
Unchiul meu, Wezen, copleșit de tot ce se petrecea în jurul lui, doar s-a așezat mai comod printre pernele din patul meu, așezându-și palma peste față cât timp eu am putut doar să îmi mușc obrazul pe interior pentru a opri hohotele de râs ce amenințau să mă trădeze.
— Micuța Vianna are un copil? șopti el de abia auzibil. Ieri se juca în noroi și mânca frunze, iar astăzi are un copil?
Ridicând din sprâncene la întreaga scenă, am privit spre Caspian sperând să găsesc și în el vreun monstru hiperactiv copleșit de toate schimbările de timp aduse de trecerea de la un tărâm la altul, doar pentru a sfârși culegându-mi maxilarul crăpat în două de pe jos când în loc de mult prea obișnuitul meu unchi pus pe șotii, m-am lovit de cel mai calm om de pe pământ. Caspian Talbot, cel care în tinerețile lui de mult apuse a doborât zece copaci după ce el și bunicul meu, James au făcut un pariu stupid — mulțumesc Nonna că exiști și îmi povestești toate bârfele picante — încercând să impresioneze o fată pe care aparent ambii o curtau deodată, mânca acum o banană, așezat picior peste picior pe un scaun lângă fereastra mea, fiind mult prea ocupat analizând niște partituri pe care eu le am aruncate prin cameră.
Oare Olivia, Wezen și Caspian au fost acostați de extratereștri înainte să mă găsească, deoarece din unghiul în care mă aflam acum cei trei arătau de parcă personalitățile lor tocmai ce au fost schimbate între ele. Mai puțin a Oliviei. Ea a fost mereu entuziasmată de gândul că într-o zi își va cunoaște întreaga familie, iar acum visul ei era pe cale să devină realitate.
— Sigur! am strigat înapoi într-un final. Am să fiu acolo imediat!
Începeam să cred că micuța glumită pe care Lian a făcut-o cu câteva zile în urmă prin care practic spunea că noi îl răsfățăm prea mult pe micul nostru Zenny are de fapt un strop foarte mare de adevăr. E primul moștenitor născut. Primul meu nepot. Ceea ce micuțul nostru vrea, obține. E ca și o nevoie stupidă de ai oferi lui tot ce noi nu am avut crescând, deși spre deosebire de alții, am fost destul de instăriți și nu am avut vreo grijă crescând. Tot ce ne-a lipsit a fost iubirea, iar noi asta încercăm să îi oferim lui acum.
