》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi venea să plâng. Habar nu am de ce, deoarece nu am un motiv bine bătut în cuie. Pur și simplu stările mele se schimbă din oră în oră, sfârșind fiind ba ursuză, ba prea emotivă, ba mult prea fericită. Iar Luka, care merită premiat și respectat, m-a suportat toată ziua în tot calvarul ăsta de emoții. Ne-am cam certat jumătate de zi, dar asta e partea a doua. Oricum, eu încă îmi susțin dreptatea. Nu e vina mea că el a uitat să cumpere niște fructe cât timp am fost în sat. Ne-am plimbat printre tarabe două ore. În plus, înțelegerea ne-a fost clară. Eu mă ocup de legume. Tu de fructe. Punct.
S-a scuzat cu cel mai prost argument posibil. Și a reușit oarecum să îmi închidă gura, deși nu mă mândresc cu asta. Aparent, a fost ,,distras" după ce cineva, nu dă nume, l-a instigat, iar acum o să fie distras până când nu primește mai multe sărutări de la cea care l-a aprins în halul ăsta. A folosit niște cuvinte foarte explicite care au reușit să mă pună cu botul pe labe, înroșind atât de tare încât bietul Șobi s-a alarmat, începând să chițăie pentru a-mi atrage atenția spre el.
În cele trei zile de după primul meu bal, am primit zeci de flori și scrisori. Zeci de declarații de dragoste banale, de la tot felul de oameni cu renume ai societății care nu au pierdut timp și mi-au transmis din start că urmau să mă curteze. Cuvinte siropoase care mai de care mai penibile. Ba chiar am fost comparată cu o maimuță..
Nu întrebați..
Dar nici una nu m-a lovit— de fapt, nici una nu m-a prea impresionat— asemenea cuvintelor lui Luka. Nici măcar nu era ceva romantic, dar pentru mine erau cele mai atrăgătoare lucruri pe care cineva le-ar putea scoate pe gură. Toate cuvintele prin care lorzii își exprimau iubirea pe care mi-o purtau după ce au reușit să-mi fure un vals, au reușit doar să îmi doresc să arunc fiecare floare primită la gunoi, deoarece oricât de flatant ar putea fi, eu nu simțeam nimic pentru ei. Nici măcar o urmă slabă de dispreț. Cum aș putea să-mi petrec tot restul vieții alături de cineva față de care nu simt nimic, când am crescut cu mama și tata ca și exemplu.
Toată lumea îmi spunea că ceea ce a fost între ei, a fost iubire adevărată. Chiar dacă acum nu credeam în așa ceva, copilașul romantic din mine încă spera că undeva în acest univers, există cineva care avea să-mi schimbe părerea. Și poate chiar exista, mult mai aproape de mine decât mi-aș putea imagina.
— N-am mai sărutat pe cineva și mi-am dorit mult mai mult mai apoi, îmi zise Luka când în sfârșit am lăsat agitația din satul precedent în urma noastră și tot ce se vedea la orizont acum era nuanțele atât închise cât și deschise ale pădurii. Niciodată.
Am realizat că îmi țineam respirația doar atunci când puncte minuscule, purpurii, au început să plutească prin fața ochilor mei, așa că am tras aer adânc în piept, privindu-l încă prinsă captivă în miresmele sale.
— Îmi faci lucruri, Zemora, își înclină el ușor capul într-o parte când continuă. Nu lucruri magice, ci lucruri pe care eu însumi nu le înțeleg. Deci vreau mai mult ca să înteleg! Și cred că și tu mă vrei!
