》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Zilele treceau penibil și prostește de plictisitor pe lângă mine. După incidentul din grădină în care am fost luată pe nepusă masă de sub nasul Armatei Roșii, nu mi s-a mai permis să ies în grădină. Nu mi s-a mai permis să plec undeva, chiar și până în camera Emmei, fără să fiu urmărită de jumătate din Armata Roșie. Ares nu s-a mai oferit să mă învețe să-mi folosesc în vreun fel constructiv ciudata putere, iar eu nu m-am plâns deloc, deși în unele momente ajungeam să mă plictisesc așa de tare, încât aș fii putut chiar să învăț să împletesc un coș, doar ca să mă țin ocupată în vreun fel.
Să-mi țin mintea ocupată mai exact, pentru a nu sfârși gândindu-mă din nou excesiv la toate semnele de întrebare pe care Wonderland-ul mă făcea să mi le pun. Și la faptul că eram rănită într-o oarecare măsură. Unchiul meu știa că sunt aici, printre niște străini, și totuși nu a venit să mă vadă. Să mă ducă acasă, sau cel puțin într-un loc în care să mă simt mai în siguranță. Oricât de mult încercam să înțeleg posibilele motive pentru care el stătea ascuns, mă întorceam mereu la gândul ăsta, oricât de egoist ar fi, dar nu puteam să nu mă tem pentru viața mea.
Nu-mi dădeam seama care erau personajele pozitive și care erau cele negative din toată povestea asta. Totul era un mister, iar nici măcar eu, care mi-am petrecut marea parte din viață imaginându-mă ca fiind protagonista a sute de aventuri, nu am crezut că o să ajung să fiu prinsă într-o asemenea încurcătură. Când mă gândeam la asta, vorbele pe care i le-am spus lui Mad Hatter îmi reveneau în minte, cu toate că nu mă încălzeau cu nimic, dar cam aveau logică. Probabil toți ne credem personajele pozitive ale propriei vieți. Ceea ce noi credem că e bine, altcineva poate să creadă că e cea mai îngrozitoare atrocitate existentă..
Așteptând ca luna să se scurgă pe lângă mine, iar noapte în care portalul avea să-și deschidă ușile pentru a mă lăsa să mă întorc acasă, în frica mea de a mă scufunda în gânduri negre, m-am trezit găsind un fel de salvare în curte regelui de inimă roșie. Nu aveam voie să părăsesc castelul, dar asta nu mă oprea din a mă certa din când în când cu vreunul care avea curajul să facă mișto de viața sedentară pe care eram obligată să o duc momentan.
Cab și Emma au fost un colac de salvare dulce pe care nu l-am cerut, dar era o binecuvântare că l-am primit. Nu doream să mă atașez de ei..nu doream nici să ajung să îi numesc prieteni..dar inevitabil, la asta s-a ajuns. Pasajele secrete pe care Emma le știa perfect erau unul din locurile noastre preferate în care sfârșeam prostindu-ne, iar la scurt timp, Cab a aflat și el de ele, promițând, din fericire, că nu va spune nimănui despre ele. Cu toate astea nu am putut convinge pe nici unul dintre ei să mă scoată puțin la aer curat. Priveam de la geam cerul albastru și grădinile curții și da, în majoritatea timpului geamul din camera mea era deschis..dar nu era de ajuns. Voiam să ies. Voiam să mă trântesc din nou pe iarbă șisă privesc spre nori ore întregi, fără să-mi pese de nimeni și nimic.
