》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Ce mama dracului ai mai pățit și tu?
Au fost primele cuvinte pe care Nirvana, alături de care acum formam perechea, duo-ul chiar, intitulat ,, singurele t̶r̶e̶i̶ două femei din întregul castel", mi le-a spus o săptămână mai târziu, când s-a întors din vizita ei din baza Armatei Negre. Mi-am ridicat încet privirea spre ea, după ce până acum rupeam din când în când bucății din biscutele din mâna mea pentru al hrăni pe Șobi cu ele. M-am lovit de ochii ei blânzi și îngrijorați. Am încercat să îi zâmbesc pentru a o întâmpina, dar n-am putut. Speram doar ca ochii mei să exprime ce gura și cuvintele nu puteau, arătând cât de mult mă bucuram că măcar ea s-a întors.
O clipă mai târziu am fost lovită din nou de neîncredere și suspiciune și m-am trezit lăsându-mi capul să cadă ușor într-o parte cât timp îi examinam chipul, căutând orice urmă de miciună sau trădare. Era oare Nirvana una din persoanele pe care le puteam trece pe scurta mea listă a încrederii?
— Arăți oribil, scumpo, se lăsă ea într-un genunchi în fața mea. Ăstia te flămânzesc aici? Pe care dintre proștii ăstia trebuie să-l castrez pentru asta?
Un mic pufnet amuzat mi-a făcut corpul să tresară cât timp Nirvana și-a așezat o palmă peste mâinile mele. Încă țineam două bucăți de biscuit între degete, dar când ea mi-a cuprins palmele cu ale ei am scăpat cele două bucății în poala mea, pe rochia albastră purtată în acea zi. Bine, poate că este de încredere?
Șobi sări imediat, înainte de a fi dobirât de mâna Nirvanei, după bucățile de biscuit, sub privirile mele curioase. Ce făcea el, orice ar face, era singurul lucru interesant care încă mă mai ținea oarecum în viață, ferindu-mă de a muri de plictiseală. Când și-a strâns degetele în jurul uneia dintre încheieturile mele, mi-am ridicat din nou ochii spre Nirvana, reîntâlnindu-mă cu aceași ochii îngrijorați, dar acum în ei sclipea și ceva ca și o flacără sălbatică. Ca și una din flăcările care a distrus grădina frumoasă a castelului și a omorât o grămadă de oameni din personalul acestuia. Era oare asta mânie?
— Hei, tu.
Când am reușit să îmi compun o imitație de zâmbet, umerii Nirvanei s-au desumflat dintr-o dată de parcă pentru o secundă toate greutățile lumii i-au căzut pe umerii, iar acum au fost ridicate la loc de pe umerii ei. Mi-a zâmbit înapoi, după și-a întors privirea spre Jonah, care sorbea din ceaiul său liniștit în cealaltă parte a mesei.
— Tu ce stai acolo ca și un rahat cu ochii? Izbucni fata cu tenul ciocolatiu. Nu vezi cum arată?
Se referea la mine din nou.
Cât timp îl certa pe Jonah, mi-am luat câteva secunde pentru a o analiza, de data asta pe bune. Pentru a găsi vreo posibilă urmă care dovedea că e rănită în vreun fel, sau de fapt, orice care m-ar putea face să mă îngrijorez pentru sănătatea ei. În afara faptului că părul îi mai crescuse și prinsese mai multă culoare în obraji, de parcă timpul petrecut departe de curtea lui King of Hearts chiar i-a priit—timpul petrecut departe de mine— nu era absolut nimic schimbat la ea.
