》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
MAD HATTER 🎩
Am mințit.
Mda, sigur, mulți ar pufni iritați, nefiind la primul rodeo cu Mad Hatter și minciunile lui care-i zboară din gură mai ceva ca insultele, dar să o mint pe Zemora Bloom era altceva.
Într-un mod ciudat, n-o răneam doar pe ea, așa cum ar trebui să meargă toată șarada de obicei, și minciuna parcă mă durea pe mine dublu. Minciuna în sine era prima palmă, de parcă până și acest neadevăr spus ei era cea mai mare greșeală făcută în viață mea. Dar a doua palmă era cea mai dureroasă. Pe lângă faptul că mint, trebuie să și înfrunt chipul ei îndurerat și dezamăgit, acum aproape fantomatic din cauza oboselii și a răniilor ei.
Iar acele două lacrimi? Alea au fost cele mai rele. Câte un cuțit în fiecare coastă, unul după altul.
Iar când și-a lipit inconștientă fruntea de pieptul meu, cât timp mâinile ei micuțe care sau sprijinit de bratele mele au căzut moi pe lângă corpul ei firva, n-am știut pe care inimă să încep o să asamblez la loc. Pe a mea, sau pe a ei?
Zemora a dormit pe tot parcursul drumului nostru afară din hectarele conduse de mocofanii din armata roșie, trezindu-se doar în momentele în care briza rece a nopțiilor din Wonderland îi lovea violent corpul, și rana din șold în principal. La un moment dat am acoperit-o cu haina mea, promițându-mi că am să mă ocup de tăietura aia urâtă imediat cum suntem parțial în siguranță.
,, Te urăsc!"
Asta ar face bine să fie o nenorocită de minciună!
Deși, nu asta mi-am dorit până la urmă? Să o îndepărtez cât mai mult înainte ca totul să devină prea complicat?
Era nepoata lui Henry, pentru numele lui Dumnezeu! Nu era vreo fată ușoară pe care o găsești la fiecare colț de stradă. Și pe lângă faptul că Henry mi-ar scoate organele și m-ar bate cu propriul pancreas dacă aș încerca vreo nebunie, cred că și Zemora mi-ar rupe picioarele la fel de ușor. Fata e dură, n-ai ce spune!
N-am să mint, cuvintele ei mă chinaiau și nu-mi dădeau pace, așa că am sfârșit auzindu-le din nou și din nou în capul meu, întorcându-le de pe o parte pe alta, de parcă aș încerca să găsesc vreun sunet care îi trăda minciuna din voce. Dar nu exista. Cuvintele ei păreau atât de sincere. Dureros de sincere. Nepoftit de sincere. Am alungat repede toate aceste gânduri, aruncându-le în câte un colț întunecat din mintea mea, și am ales să mă concentrez pe chipul Zemorei, care părea din ce în ce mai palid și transpirat.
Am găsit un loc decent în care urma să campăm în acea seară, nefiind posibil nici în cele mai frumoase vise să ajungem atât de repede pe cât am vrea în baza armatei noastre. Eram destul de departe de castelul nenorociților roșii, și speram că pastila somniferă aruncată de mine, îndulcită cu siropul magic adus de Zemora să fie îndeajuns pentru a-i ține închiși, pedepsiții în camerele lor, o bună perioadă de timp. Spaima mea a ajuns la niveluri colosale când am culcat-o pe un pat de iarbă și mi-am așezat ușor palma pe fruntea ei.
