》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eu și Nirvana am căzut de comun acord să ținem secretă toată întâmplarea asta din bibliotecă. Era mai bine pentru amândouă, iar cu cât mai puține întrebări despre ce am văzut sau ce am făcut acolo, cât timp eram blocată în carte, primeam, cu atât riscul ca eu să fac un adevărat întreg atac de panică, cu show și lacrimi și toate cele, era tot mai mic. Totuși, n-am reușit să trec neobservată pentru a mă putea ascunde în cameră pentru restul zilei, în speranța de a-mi putea face ordine între gânduri. Am fost ochită imediat cum am părăsit biblioteca de către Jonah, iar trădătoarea de Nirvana a dispărut de lângă mine cum a avut ocazia. Acesta m-a invitat la o plimbare prin grădină, fapt care m-a surprins, fiindcă regele ordonase ținerea mea permanentă în palat până când unchiul va veni după mine sau luna plină care deschidea portalul își va anunța prezența.
— E penultima ta zi printre noi, Alice. Lasă-mă să o fac memorabilă.
Proastă să fiu să refuz asta. Mai ales fiindcă eu mă plânsesem nu de mult din cauza faptului că eram mereu închisă la mine în camera. Douăzeci de minute mai târziu, nu mai eram la fel de optimistă. Memorabilă zici, hm? Aș zice mai mult plictisitoare. Speram ca el să înceapă o conversație sau ceva, dar asta nu s-a întâmplat. În schimb, el părea mult mai interesat de nori de pe cer. Ca să-mi înăbuș plictiseala și în același timp să îmi țin gândurile departe de tot ce s-a întâmplat cu mine cât timp eram în cartea aia nenorocită, îmi petreceam minutele în afara camerei analizând trandafiri din grădină. Nu voiam să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Nu puteam să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Prevedeam multă rușine și multe, multe momente de panică. Încercam în același timp să le ignor și pe cele două fete care râdeau și purtau o conversație animată în foișorul din grădină. Mă simțeam în plus pe acolo chiar și dacă nu luam parte la conversația lor.
N-am să mint, poate era și vina mea, având în vedere că nu prea apreciam încercările lui de a începe o conversație, fiind mult prea prinsă în amintirea rămasă atât de vie în memoria mea. Întâmplarea dintre el și bunica mea. Ceva mă făcea să cred că nu era singura și nici cea mai groaznică.
Salvarea mea surprinzător a fost Ares.
— Naiba să mă ia dacă asta nu e cea mai călduroasă zi din anul ăsta.
— Zise omul cu puteri de gheață, mi-am dat ochii peste cap, ușurată că în sfârșit cineva îmi vorbea.
— Dacă eram făcut din gheață de mult nu mai rămânea nici măcar o băltoacă care să-mi demonstreze existența.
Pe cât de enervant putea fi Ares câteodată, mai ales când încearcă să mă învețe să-mi controlez puterile, a fost o companie necesară și plăcută. Apariția lui l-a făcut și pe Jonah să se destindă puțin, intrând într-o conversație cu noi. Nu puteam trece peste modul în care Jonah din carte se comporta și cum fusese el descris de către Caspian și Wezen. Ceva mirosea urât la mijloc. Iar dacă bănuielile mele se adevereau, iar cartea în care am avut marele ghinion de a intra era chiar povestea bunici mele Alice, cât timp fusese aici în Wonderland, iar Jonah din carte era și Jonah, doar că cu vreo 70 de ani mai bătrân, deși nu se vede în exterior, care stătea acum în fața mea, discutând cu Ares despre noile săbii cu care bările ruginite pe care ei le foloseau până atunci în lupta de pe front. Toate gândurile astea erau o totală durere în dos. Eram oarecum sigură că acea carte m-a chemat spre ea. Fusesem atrasă ca și un magnet de către ea..semn că cineva a plănuit toate astea, și cineva își dorea ca eu să aflu povestea bunici. Sau eram eu foarte paranoică? Sincer, nu-mi mai dădeam seama dacă speram să nu fiu eu cea care a înnebunit iar toate astea să fie reale.
