》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ZEMORA 🦋
Profitând la maxim de noua mea abilitate, am urmat acel drum transparent pe care doar eu îl vedeam, făcut dintr-un fel de ceață ciudată de mai multe culori, până la locul în care curtea regelui de cupă, conducători ai armatei roșii s-a adunat în acea dimineată. Cab, care mi-a stat pe cap ca și o turturică de câteva zile bune, nu voia să-mi spună ce se întâmplă și unde avea să dispară toată ziua. Nu că m-ar deranja absenta lui, dar după ce nu am fost lăsată singura prea mult timp de aproape o săptămână, poți să îți dai seama că ceva miroase la mijloc când dintr-o dată ți se spune că ai toată ziua doar pentru tine.
Eram conștientă că puteam face orice, în afară de a face pe spioana și puteau să meargă atât de multe lucruri prost, dar curiozitatea era mult mai puternică și ocupa un loc mult mai conturat în personalitatea mea decât frica sau anxietatea. Așa că am așteptat până când ultimul membru al curți regelui a închis zgomotos ușa în urma lui, și înghitind la loc un mormăit despre cât de superficiali erau bărbați ăstia, am dat să ies din colțul întunecos în care mă ascunsesem.
În ultimele două zile, timp în care începeam să-mi pierd ușor răbdarea, am încercat să obțin cât mai multe informații despre „drama" dintre cele două armate care îi chinuia atât de mult pe membri Armatei Roșii. Răspunsurile veneau greu și erau foarte vagi, semn că curtea regelui sublinia în nenumărate rânduri că asta nu era treaba mea, iar ei își doreau să rămână așa. Nu era de parcă nu eram conștientă că cu adevărat nu era treaba mea, iar nasul meu mic și curios nu avea ce căuta în toată treaba asta, dar nu era de parcă aveam altceva mai bun de făcut pe aici. Mă plimbasem prin mica parte în care îmi era permis să o fac, a grădini lor gigantice de nenumărate ori. Nu eram niciodată scăpată din vederea unui membru a curții, iar locurile în care aveam voie să mă aventurez erau destul de limitate.
Totuși nu puteam să mă plâng de tratamentul de aici. Nu eram lăsată nemâncată. Nu mă brusca nimeni. Nimeni nu îmi vorbea urât. Iar dacă ignoram acea întâmplare de acum câteva zile în care regele m-a forțat practic să văd și să-mi accept puterea, nu am fost deloc rănită în vreun fel. Chiar și în dimineața asta când soarta și-a bătut joc de mine grav, Cab a fost foarte înțelegător când mai pe ocolite i-am explicat că tocmai ce îmi venise menstruația, după ce toată dimineața fusesem mult mai ursuză ca de obicei, iar el a reușit într-un final să mă tragă de limbă pentru a afla ce se întâmplă. Am fost nevoită să apelez la vechea garderobă a asa-zisei mele bunici, Alice după ce mi-am distrus rochia de care refuzasem să mă lepăd până acum, pentru a face niște cârpe mentruale salvatoare din ea.
Rochiile pe care bunica le purtase cât timp locuise aici era destul de diferite ce cele purtate zilnic acum în societate. Ares îmi povestise odată că rochiile au fost făcute special pentru ea, și nimeni nu le-a mai purtat de când ea le abandonase acolo cu mult timp în urmă. Nu mi-am imaginat în orice caz, că deși trăsăturile chipului nostru erau aproape identice, măsurile corpurilor noastre erau total diferite. Rochia pe care o purtam acum îmi era puțin cam strâmtă în zona abdomenului, iar acum balerinii mei albaștri, care slavă cerului se asortau cu rochia bunicii, tot albastră, acum erau etalați cu totul și oricine arunca o privire în jos nu avea cum să îi rateze.
