》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sezonul londonez din acel an doar ce a început, iar soarta își bate joc de mine în cele mai neamuzante feluri, din punctul meu de vedere, posibile. Jumătate din societatea Londoneză era invitată la conacul tatei de la țară, mod în care sărbătorea ieșirea mea în societate. Când eram mică, locul ăsta obișnuia să fie preferatul meu, doar că privind acum spre el, tot ce altă dată dădea culoare acestei case, a dispărut, de parcă a fost spălat de timp și de multele ploii care au lovit Londra în ultimi ani. Știam, de fapt, ce a făcut locul ăsta atât de special cu ani în urmă. În toate amintirile frumoase două chipuri erau mereu prezente.
Două chipuri care după părerea mea, au plecat mult prea repede dintre noi. Două chipuri care luminau o cameră întreagă doar prin simpla lor prezență. Cu niste râsuri atât de colorate care nu puteau decât să invite și restul lumii cu succes să li se alăture. Nu trebuia neapărat să fii spus cineva vreo glumă amuzantă. Pur și simplu râsul lor făcea pe toată lumea să se alăture. Știu asta, fiindcă eu și fratele meu moștenisem asta de la ele. Vianna obișnuiește să ne țină un discurs lung înainte de fiecare petrecere sau bal la care participam, pentru a ne ținem râsul în frâu, iar comentariile răutăcioase care ne făceau să râdem și mai departe.
Acum, stând în grădina din spate unde majoritatea invitaților s-au refugiat în această dimineață, mi-am luat politicos la revedere de la ultimul bărbat care avusese curajul de a vorbi cu mine, după cât de clar spusese cu două seri în urmă fratele meu, că nu avea să accepte ca și cumnat orice fustangiu care-mi arunca vreo privire mai lungă, și am fixat cu privirea poarta prin care tocmai ce trecuse o minge mică și albastră, din urma jocului de Pall Mall. Mă abținusem toată ziua din a scăpa vreun căscat prin care aș putea înghiții tot rândul de case începând cu a noastră, până înapoi în oraș.
Când i-am povestit Viannei în această dimineață despre sunetele venite de afară din depărtare, undeva de după grădina și pământurile noastre, din acea pădure în direcția în care de când eram mică îmi era frică să privesc măcar, a zâmbit cald și turnându-mi ceai într-o cească îmi spuse că probabil visele mele au luat-o din nou pe arătură. Nu am mai lungit-o încercând să o conving că de data asta chiar nu glumeam, și mi-am băut ceaiul în liniște, cu gândul la acele zgomote și acea lumină care a venit din pădure luminând tot în jurul ei pentru o secundă.
Sau la acel buchet de trandafiri albastri care a apărut miraculos în camera mea, așezat în vaza în care de obicei țineam florile din hârtie preferate ale mamei. Nu există cu adevărat ziceai?
Aveau totuși un miros ciudat. Dar nu ciudat la modul, le-aș arunca pe geam doar ca să scap mai repede de ele. Un ciudat în sensul bun. Sau ca și un deja-vu care tocmai ce m-a trăsnit peste ceafă, trezindu-mă din visare. Era un miros diferit..și cunoscut. Îl știu de undeva, doar că am uitat de unde mai exact. Iar asta nu putea decât să mă frustreze. Pe lângă faptul că mă ascundeam ca și de moarte de lordul Persky, care bântuia grădinile astea ca și cum o comoară era ascunsă pe aici, trei metri sub pământ, marcată de un ,,x" salvator, din când în când îmi mai plimbam privirea prin bătrâna grădina a familiei mele, poate, poate aveam norocul de a zării străinul de acum câteva nopți, pe care nimeni, în afară de mine și unchiul Henry, care și el se făcea că plouă, nevrând să îmi dezvăluie adevărata identitate a gentleman-ului misterios, nu l-a văzut valsândsau măcar auzit vorbind cu mine. Al naibi de suspicios..și de curios.
