》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când eram mici, eu, Henry și gemenii, Ares și Apollo, am crescut practic cot lângă cot, în aceași locuință. Cumva, părinții noștri se temeau totuși să ne lase nesupravegheați multă vreme. Mai ales dacă eram toți patru sub același acoperiș. Nu era de parcă nu le-am dat motive pentru a ajunge să doarmă cu un ochi deschis și un pumnal în mână în fiecare noapte, când eram cu toți acasă. Le-a luat puțin timp să își dea seama totuși că nu noi eram lipiți cu smoală de probleme și de fapt problemele ne găseau cumva pe noi. Sau cel puțin asta ne plăcea nouă să spunem.
În general, eu și Ares eram capul răutăților, venind tot timpul cu câte o idee uimitor de bine gândită care ne puteam băga în rahat până la nas doar discutând-o cu voce tare, iar săracii Henry și Apollo erau doar niște victime colaterale. Mă rog, erau victime colaterale până într-un punct în care nu mai erau, în momentele în care ne ascultau și se alăturau nebuniei noastre.
Când aveam vreo zece ani, iar Caspian obișnuia să îl ducă pe Henry înapoi în celălalt tărâm pentru a-și revedea familia, reușeam să îl conving să mă ducă și pe mine într-o vizită scurtă. Inițial nu a vrut să mă ia cu ei, deoarece în celălalt tărâm timpul zbura diferit, și o oră în Wonderland putea însemna practic două luni în Londra. A cedat până la urmă în momentul în care a realizat că nu prea are cu cine să se înțeleagă privind asta, și m-a luat cu ei.
În Londra, pe lângă faptul că lumea era atât de diferită și mă lăsa cu atâtea semne de întrebare, mă aștepta coșmarul meu cel mai mare de pe atunci. Nepoata cea mai mică a lui Henry, răsfățată și cu nasul pe sus. Pe atunci obișnuiam să o catalogez ca fiind diavolul în persoană. Astăzi, ea mergea în stânga mea la o distanță foarte mică de mine, examinând o hârtie jerpelită, magică, ținându-și un deget pe buza sa de jos de parcă ar încerca să deslușească o anomalie lăsată cu semnul întrebării cu ani în urmă. Arăta adorabil.
Cine ar fi crezut că ani mai târziu, am să sfârșesc sărutându-mă în fața unui bar, în mijlocul nopții cu diavolul în persoană? Nu eu, cel puțin.
M-am cam abătut de la subiect. I-am dat și eu motive micuței Zemora de a mă considera moartea cu coasa, așa că presupun că eram chit...oarecum.
De fiecare dată când ne întâlneam în Londra, sfârșeam urmărindu-ne unul pe altul, fie că ne plăcea sau nu. Și nici în Londra, teama părinților, Luka nu a putut sta cuminte pe fundul său. Alături de Henry și câteodată fratele Zemorei, Aurelian, obișnuiam să prindem șobolanii din bucătăria și cămara conacului, ca mai apoi să îi înecăm în vopseaua pe care Agatha, sora lui Henry, o folosea pentru a redecora camera copilului său mijlociu. Mora ne-a urmărit odată, iar când a văzut ce le făceam bieților șobolani a izbuncit în lacrimi și a făcut un total show, prin care a reușit să-și înmoaie fratele mai mare în așa fel încât să lase puiul de șobolan în pace.
